Cum se naste un proiect de HCL

Scris de Daniel Dobrisan
3,7mii vizualizari

Acest articol o sa fie putin mai lung, drept pentru care nu stiu cati il vor citi. Insa, daca vrei sa construiesti un proiect de HCL sau pur si simplu vrei sa stii cum se face unul, atunci poti vedea in acest articol varianta mea, poti vedea modul in care elaborez eu proiectele si cred ca este unul realist pentru ca pana in acest moment au fost aprobate doua proiecte si urmeaza si altele.

In primul rand, eu unul imi impart proiectul pe mai multe capitole, capitole care de cele mai multe ori, nu depasesc o pagina fiecare. Vom avea astfel 3 capitole distincte, impreuna cu prima pagina.

Sa incepem cu prima pagina, in prima parte a acesteia se regasesc principalele argumente juridice, principalele legi/hotarari de guvern/ordonante de urgenta sau diverse alte acte normative care ne arata ca proiectul pe care noi dorim sa-l propunem respecta legislatia aflata in vigoare.

In cea de-a doua parte, vom expune prin articole, obiectivul pe care ne dorim sa-l aiba proiectul nostru, vom expune exact asa cum scrie si in proiect, ce anume ne dorim noi sa aprobe Consiliul Local (vezi prima pagina din galeria de mai jos).

Urmeaza celelalte 3 capitole de baza, respectiv:

  • Referat de aprobare
  • Expunere de motive
  • Raport de specialitate

Am cautat si am vazut diverse forme pe care le poate avea un referat de aprobare, unele extrem de simple, altele ceva mai complexe. O sa-l prezint pe cel mai simplu si pe care eu l-am utilizat la primele mele proiecte.

Pentru acest tip se va prezenta principalul argument juridic care sta la baza proiectulului, respectiv impreuna cu un alt argument juridic care va permite sa propuneti acel proiect. In noul cod administrativ exista un articol care precizeaza faptul ca proiectele de hotarare pot fi depuse de consilieri, de primar, de cetateni etc. Practic, prin acest referat de aprobare, puneti la dispozitia secretarului motivele care va permit sa propuneti proiectul si argumentul legal pe care se bazeaza proiectul vostru (vezi imagine referat de aprobare in galeria de mai jos).

Expunerea de motive este cel mai simplu capitol intrucat nu este nevoie de foarte multe cunostinte sau cautari juridice. La acest capitol pur si simplu se prezinta proiectul si se motiveaza aprobarea sa. Se arata daca este o urgenta sau de ce este nevoie de acel proiect ori daca pur si simplu proiectul vine din dorinta cetatenilor. Bineinteles, daca doriti puteti aduce atingere si anumitor prevederi legale pentru a motiva legitimitatea proiectului, mai exact pentru a motiva faptul ca, din punct de vedere legal, proiectul poate fi aprobat. Dar asta tine de fiecare in parte (vezi imaginea expunere de motive din galeria de mai jos).

Raportul de specialitate este cel mai complex capitol. Nu trebuie sa fie foarte mare, pentru a putea fi parcurs usor, insa el trebuie sa contina obligatoriu legislatia aflata in vigoare de care se leaga proiectul in cauza. Asadar, aici va trebui sa cautati toate legile si prevederile legale care permit implementarea proiectului pe care vreti sa il vedeti hotarare de consiliu local.

Acesta arata in mare exact ca prima pagina insa diferenta este data de faptul ca in prima pagina se vor prezenta doar cateva dintre acele argumente juridice pe cand aici totul va trebui sa fie mult mai dezvoltat (vezi imagine raport de specialitate in galeria de mai jos). Mare atentie aici si nu numai, pentru ca toate argumentele juridice pe care le invocati trebuie sa se afle in vigoare in momentul in care depuneti proiectul. Altfel acesta nu va fi luat in seama, fiind respins ca neconform.

In general, cand faceti un proiect trebuie sa aveti in vedere ca tot ceea ce doriti sa obtineti cu acel proiect sa se afle in legalitate. Si atunci, de exemplu, daca va doriti infiintarea unei echipe de fotbal, trebuie sa invocati legile si argumentele juridice care va permit sa infiintati echipa de fotbal si incepeti sa construiti proiectul structurat pe acest lucru de baza, acesta fiind rationamentul.

Un alt model de elaborare si redactare a unui proiect este comasarea tuturor celor 3 capitole intr-unul singur numit Nota de Fundamentare. Am folosit acest mod de redactare de curand la un proiect mai mic insa nu vi-l recomand pentru inceput intrucat necesita cunoasterea destul de bine a tot ceeea ce presupun toate celelalte 3 capitole astfel incat sa argumentati juridic, social, economic, si sa formulati referatul de aprobare intr-un singur capitol (vezi imagine nota de fundamentare).

Un ultim lucru de spus inainte de final, este ca proiectele mai pot avea si alte capitole in functie de tema si obiectul sau. La infiintarea unor societati in subordinea consiliului local, de pilda, vor trebui redactate Statul de Functii, Organigrama si Regulamentul de Organizare si Functionare a Societatii respective. Totodata, in unele proiecte, pot fi atasate si anumite modele de contracte sau capitole financiare cu tabele in care sa fie prevazuta finantarea care va face obiectul proiectului vostru, inclusiv cu sursele disponibile.

Asa cum v-am spus si la inceput, acesta este modul in care eu redactez si elaborez proiectele de hotarari. Cu siguranta pe internet veti gasi si alte modele, insa pe mine m-a ajutat cel mai mult acesta pentru ca este foarte organizat, chiar daca este ceva mai lung.

Pentru orice alte intrebari legate de elaborarea proiectelor imi puteti scrie pe adresa de email: daniel_dobrisan@yahoo.com si totodata daca aveti nevoie de surse de inspiratie gasiti pe site-ul meu toate proiectele pe care le-am facut pana acum: https://danieldobrisan.webnode.ro/

Daca nu va ajuta nici proiectele mele, atunci puteti cauta pe google un proiect cu tema pe care va doriti sa o gasiti si cu siguranta va exista o primarie care sa fi publicat online deja un astfel de proiect din care va puteti inspira asa cum si eu am invatat sa elaborez primele mele proiecte.

Proiectul oferit ca model: https://drive.google.com/file/d/1VqfWkQCy73-uF3ZeHRjnRI6FcCJzUQEZ/view?usp=sharing

Proiectele de hotarare locala: https://lege5.ro/gratuit/gm2dcnrygm3q/proiectele-de-hotarari-ale-consiliului-local-codul-administrativ?dp=gi4tcojwha3tkmyq

Expunere de motive, metodologie: https://lege5.ro/Gratuit/he2tknzu/expunerea-de-motive-metodologie?dp=gq2doojtgq4ti

Normele de tehnica legislativa: https://lege5.ro/Gratuit/geztgnzqgy/tehnica-legislativa-lege-24-2000?dp=gqzdmojqguztm


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate