„Drumul Fericirii” nu e o metaforă. Asa i se spune in comuna. Este o strada, pe DN 73, la dreapta, situata in imediata apropiere a locului unde am crescut.
Adesea trec pe langa „Drumul Fericirii”, dar NICIODATA (absolut NICIODATA) nu am mers pe strada asta. De ce, ati spune?
Va si raspund: din cauza educatiei primite. Cam de pe la 10 ani, cam de cand au inceput sa mi se contureze nurii, mi-a fost sadita urmatoarea prejudecata:
„Acolo merg doar fetele care fac „chestii” cu baietii. Daca mergi acolo, s-a zis cu reputatia ta de fata! si vei avea de suferit”.
Cu asta am crescut, asta am facut. Eu mica, in cutiuta mea.
Anii au trecut, la fel si eu pe langa Drumul Fericirii… de zeci de ori, de mii de ori, de milioane.
Am si uitat de existenta lui. Ce daca era doar un drum… o strada, aflata la doar un viraj distanta. Nimic mai mult!!
Fara sa constientizez, am mers pe multe drumuri ale „fericirii” de-a lungul timpului. Unele au fost fabuloase, altele s-au sfarsit in pesteri, fundaturi sau chiar prapastii.
Dar Drumul Fericirii din imediata apropiere, mereu a fost uitat, in derizoriu.
Azi, m-am trezit si am decis: pentru ca nu pot avea asteptari de la nimeni altcineva in afara de mine, pentru ca singura pot muta munti, pentru ca eu cu mine sunt singura capabila sa -mi finalizez inceputurile… ASTAZI VOI MERGE PE DRUMUL FERICIRII!!
Pentru ca vreau sa inving acele prejudecati.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News