[CIVIC] Proiectele asociației “Stâlpeni, comuna noastră!”

Scris de Daniel Dobrișan
1,4 mii vizualizări

Zilele trecute a avut loc ședința asociației “Stâlpeni, comuna noastră!”, o ședință cu de toate aș putea spune pentru că am făcut și treabă, ne-am și relaxat și pe deasupra ne-am setat și noi proiecte de atins în următoarea perioadă.

Ca să povestesc în mare despre ce s-a discutat la prima noastră ședință de când suntem înființați juridic complet, vă pot spune că ne-am axat în principal pe organizarea noastră internă pentru a putea crea o echipă care să înceapă sa lucreze serios la proiecte, iar apoi ne-am setat câteva proiecte pentru următoarea perioadă.

Discutăm în momentul de față despre un proiect caritabil pentru luna august, proiect ce ar trebui să aibă loc până la finalul lunii, despre un proiect pe zona de educație pentru care încercăm din răsputeri să obținem mai multe finanțări și, pe lângă toate astea, discutăm despre surse de venit care ne pot asigura existența ca asociație.

M-am bucurat tare mult că am avut deja câteva cereri de înscriere. Sper ca la fiecare ședință să avem oameni care să-și dorească să facă parte din această echipă pentru că până la urmă asta înseamnă asociația “Stâlpeni, comuna noastră!” înseamnă o echipă de oameni buni care fac lucruri bune în folosul comunității.

Acum, decât să vin eu și să spun ce vrem să facem, mai bine mai păstrăm puțin suspans și venim cu fapte dovedind astfel ce am făcut.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate