Exemplul celor două comune din Satu Mare poate fi o excepție rară, dar poate reprezenta și începutul unei tendințe. Realitatea este însă aceea că majoritatea administrațiilor locale preferă dependența financiară în locul…
Stalpeni
[AMINTIRI] Cum a rămas Stâlpeni locul copilăriei mele
Copilăria mea s-a scris în pași mici, prin ulițele Comunei Stâlpeni, cu miros de pământ reavăn și glasuri de oameni care parcă se cunoșteau toți între ei. Era un loc în care timpul curgea …
[MOȘTENIREA PIERDUTĂ] În comuna unde primarul PSD spune că este „fiert” pe tradiție, a fost arat stadionul Forestierul, pentru a se cultiva porumb
Nu cred că este cetățean al comunei pentru care aratul fostului stadion să nu însemne un sfârșit de epocă. Una care a început în anii 1950 după înființarea fabricii de prelucrare a lemnului, cu toată …
[MIRACOL] Metoda „Șerbănoiu”, cu gurile de canalizare peste care s-a turnat asfalt, preluată și de italienii din Agrigento
Se pare că geniul administrației publice din Stâlpeni nu cunoaște granițe, iar două localități din România și Italia își dau mâna într-o competiție pentru titlul de „cea mai absurdă investiție”. După ce în Stâlpeni…
[FONDURI EUROPENE] Devizul pentru proiectul de digitalizare al Primăriei Stâlpeni, mai mare decât cel pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Galați
Rămâne de văzut dacă proiectul va fi aprobat în aceeași formă cu cea în care a fost respins. Consilierii au acum timpul necesar pentru a analiza cu atenție fiecare componentă înainte de a decide…
[AUDIO] Cât de profitabil este să fii activist de partid PSD într-un județ „roșu”: cazul Stâlpeni
Pe fondul acestei situații s-au făcut tot felul de speculații, cum ar fi oferirea unui „premiu” de 40.000 de lei „trădătorului” care va aduce majoritatea pentru PSD și asigurarea liniștii pentru primarul …
[BANI EUROPENI] 250 de milioane euro puși la dispoziție prin PNRR pentru cumpărarea de microbuze școlare, inclusiv la Stâlpeni
Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR)…
[INCREDIBIL] Aleșii locali din Stâlpeni trebuie să facă anual un drum la Primăria din Tăureni, ca să nu încalce legea
Una dintre obligațiile aleșilor locali este aceea a prezentării unui raport de activitate pentru anul anterior, raport care …
[INTERVIU] Gheorghe Savu, primarul comunei Țițești: „Dacă mă dau afară pe ușă, intru înapoi pe geam, ca să pot obține aprobări de contracte, avize sau surse de finanțare”
„Am în familie un partener și un sprijin” Reporter: Prima întrebare vizează omul și nu funcția. Așadar, cine este Gheorghe Savu, omul care îndeplinește funcția de…
[AUDIO] De ce se amanetează viitorul comunei pentru voturi și un nou mandat de primar?
În anul 2020, an electoral, la primăria comunei Stâlpeni era înregistrată o inițiativă aparținând domnului Vlăduț Dobrișan, respectiv …
[FOTO] Siguranța … lucrului făcut de mântuială
Pentru că o imagine face mai mult de o mie de cuvinte, vă prezentăm în galeriile de mai jos diferența dintre ce face …
(Ne)siguranta unui trai mai bun (II)
Veti spune ca sunt o multime de bani, nu? Da, dar doar pe hartie. Pentru ca in realitate banii sunt repartizati pentru bunuri si …
Diferente in organigrama primariei Stalpeni
Organigrama primariei este un document de incadrare pe posturi si compartimente a aparatului primarului si se aproba anual in sedinta de consiliu local…
De la Divizia B la Champions League
Indiferent de raspuns, important este ce decid oamenii, nu primarul, nu viceprimarul, nu PSD. Ca daca decid sa …
Ion Barbu (Dan Barbilian) a studiat si la Stalpeni
Ion Barbu incepe scoala primara in 1902 in orasul natal, dar apoi se muta in Damienesti (Judetul Roman pe atunci) si apoi la Stalpeni…

