[OPINIE] Ce va fi si ce nu se va intampla in anul 2022 la Stalpeni

Scris de Andrei Vacaru
1,1mii vizualizari

De regula, prezicerea viitorului apartine unor persoane inzestrate cu capacitati supranaturale. Cel putin asa sustin cei care cred ca a vedea niste linii care sa descrie viitorul, nu este la indemana oricui. Personal nu nu am aceste daruri, insa exista cateva indicii cu probabilitate mare de a se intampla anul urmator si care sa imi permita sa pot sa creionez cate ceva despre ce se va intampla in anul care va incepe peste cateva zeci de ore.

CE STIM SIGUR CA SE VA INTAMPLA

Daca ne uitam la ce s-a votat sau s-a decis pana acum si se va aplica cu incepere de la 1 ianuarie, avem urmatoarele certitudini, adica nu exista niciun motiv ca acestea sa nu se intample:

  • Cresc de la 1 ianuarie salariile primarului, viceprimarului, secretarului primariei si administratorului public, pentru ca a crescut salariul minim brut pe economie. La fel vor creste si salariile celor din aparatul administrativ si indemnizatiile consilierilor locali, asa cum am scris deja aici;
  • Cresc impozitele si taxele, cu rata inflatiei din 2020, respectiv cu 2,6%. Cuantumul tuturor acestor dari catre stat pentru locuitorii din Stalpeni le puteti citi aici;
  • Pretul pentru apa potabila si canalizare, servicii furnizate de SC APA TOP SERV STALPENI SRL vor ramane aceleasi, cel putin trei luni din 2022, pentru ca asa s-a decis la ultima sedinta de consiliu local. dar nu este sigur ca nu vor creste dupa aceea, deoarece se modifica total contextul in care preturile actuale au fost stabilite;
  • Vom avea acelasi primar si in 2022, acelasi viceprimar si aceiasi consilieri, deoarece urmatoarele alegeri sunt abia in 2024;
  • Va exista aceeasi intelegere PSD – PNL pe care o stiti de ani de zile la nivelul comunei Stalpeni, blat care s-a oficializat si la nivel national. Astfel ca singura opozitie la administratia din Stalpeni va fi facuta tot de consilierii si delegatii satesti de la ProRomania;
  • Vom avea acelasi numar de strazi neasfaltate si in 2022, programele care se pun acum pe PNDL 3 „Anghel Saligny” cu niciun chip nu vor fi finalizate in 2022. Si oricum nu toate, pentru ca asa cum spuneam, nu exista surse de cofinantare la dispozitia primariei pentru a le implementa pe toate ;
  • Gazeta de Stalpeni va functiona si in 2022, cu acelasi mod de implicare activa in viata comunitatii, apreciind buna credinta si incercand sa facem reaua credinta cat mai putina si dar vizibila acolo unde exista;
  • La fel va fi si activitatea Asociatiei „Stalpeni, comuna noastra!” indreptata catre proiecte in beneficiul comunitatii, ONG care a castigat deja increderea unor parinti care vor sa depuna formularele 230 de sponsorizare, cele cu 3,5% din impozit, catre asociatia condusa de dl. Daniel Dobrisan. Si tot sigur, va exista presiune din partea unor cadre didactice ca asta sa nu se intample, existand deja un ONG manevrat politic si din care pot face o unealta de finantare pentru proiecte controversate, cum este reabilitarea facuta la liceu anul acesta pe bani multi. Controversate, spun, pentru ca in comparatie cu renovarea facuta de ASCN la Scoala de la Livezeni, e de cateva sute de ori mai scumpa;
  • Vom avea o noua echipa de conducere la Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” din Stalpeni, in urma rezultatelor concursului organizat anul acesta, respectiv pe doamna Elena Postelnicu director si doamna Gabriela Nedelcu director adjunct;
  • Va scadea in continuare numarul de locuitori ai comunei Stalpeni, atat din cauza pandemiei COVID, cat si din cauza imbatranirii populatiei comunei si a migratiei fortei de munca, tinerii alegand sa plece fie la oras, fie in alte tari din Uniunea Europeana;
  • Sigur vom avea acelasi stil de management al comunei, primarul Gabi Serbanoiu nefiind persoana care sa se consulte atunci cand are de luat decizii importante. Va ramane in continuare fidel satului Ogrezea si celor care ii asigura suport electoral, dar si partidului din care face parte, pentru suportul politic si ceva banuti virati din visteria Consiliului Judetean Arges, pentru diverse „investitii” cu care sa arate ca nu face el ce trebuie, dar face ceva. Chiar daca scump si de calitate indoielnica;
  • Iar viata de partid a filialei locale a PNL va arata ca si pana acum ca inexistenta, cu mici invarteli si sforarii in interes privat si cu aceeasi opozitie interna a lui Silviu Nedelcu, cel pe care au uitat probabil sa il invite la ultima intalnire de partid organizata zilele trecute la restaurantul „La Cismea” si la care s-au impartit, evident, retete de cozonac cu rahat din belsug.

CE SE VA INTAMPLA PROBABIL

Privind in urma la ce s-a dorit si nu s-a realizat, la lupta contrariilor dintre lege si dorinta de a lipsi transparenta, intre interesul local si cel privat, dar si a directiei in care se indreapta Romania, sunt probabil a se intampla in 2022 urmatoarele:

  • Va creste incadrarea in aparatul administrativ al primarului Gabi Serbanoiu. A si spus public ca doreste sa angajeze un sef de compartiment urbanism, serviciul fiind asigurat acum de o doamna, Ududec, a carei intelegere cu GAL-ul la care Stalpeni este membru, este de 3 ore pe zi si nu toata saptamana. Spun probabil pentru ca, desi primarul isi doreste un responsabil cu norma intreaga, nu sunt arhitecti dispusi sa vina la Stalpeni si sa lucreze in conditiile de obedienta si stres din primaria Stalpeni;
  • In plus, asa cum am vazut intr-un caz de bullying petrecut anul acesta cu un dascal, dar si cum aud din experientele multora, a nu fi din Stalpeni inseamna ca esti „vinitura” si toata artileria de ura se va indrepta asupra acelei „vinituri”. Asta desi nu cred ca este nimeni in Stalpeni care sa fi urmat pana acum arhitectura. Asadar vom avea bullying si in anul 2022, mai mult ca sigur, in institutiile din comuna;
  • Cum spuneam ceva mai sus, pretul apei va stagna 3 luni, dar mai mult ca sigur acesta va creste, datorita presiunii mari pe cheltuielile cu forarea si distribuirea apei. Si, tot probabil, daca actualul administrator al societatii de utilitati nu va fi lasat sa lucreze liber, in interesul societatii, isi va da demisia si, in locul sau, fie va fi numit cineva care sa raspunda la comanda domnului primar Serbanoiu, fie se va dizolva societatea de apa si canalizare si va fi predata unei alte societati, dorinta pe care atat PSD, cat si PNL o au, exprimata mai mult sau mai putin public. Si, cum au majoritatea in Consiliul Local Stalpeni, ne poate prinde anul nou cu o alta societate de apa si canal, fiind aleasa cel mai probabil, cea de la Mioveni;
  • Tot foarte probabil, nu va creste semnificativ numarul de investitii private in comuna si care sa duca la infiintarea de locuri de munca pentru locuitorii din Stalpeni. De fapt situatia este atat de grava incat contribuie din plin la migratia fortei de munca dinspre Stalpeni inspre Mioveni, Pitesti sau catre strainatate;
  • Destul de probabila va fi si revenirea in discutie a achizitiei Daciei Duster pentru primarie. Daca anul trecut erau cat pe ce sa incalce legea, fiind dispusi sa o cumpere, asta arata cat de tare si-o doreste domnul Serbanoiu, cel care va fi mai mult ca sigur beneficiarul principal al acestei achizitii. Cum Dacia 1310 veche care i-a impiedicat sa ia Dusterul in 2021 este deja casata printr-o HCL data luna aceasta, probabil ca nimic nu ii va opri sa o cumpere in 2022;
  • Tot probabil, va fi inceput unul sau vor fi demarate mai multe din proiectele depuse pe PNDL 3 anul acesta, dar mai mult ca sigur nu toate si sigur niciun proiect nu va fi finalizat in 2022;
  • Mai mult ca sigur, dar inca speram sa le vina mintea la cap celor doua doamne si sa faca un management al liceului in interesul invatamantului, va exista disputa dintre cele doua directoare de la liceu. Si tot la fel, va exista bullyingul care sa face atat impotriva unor cadre didactice, cat si spre umilirea elevilor sau parintilor. Asta pana cand cineva ii va inregistra pe protagonisti si ii vor da in vileag, in presa, pentru comportamentul abuziv si ilegal avut;
  • Va persista teama fata de autoritati si in anul care vine. Poate nu tot atat de mare ca pana anul acesta, dar sigur va fi un sentiment majoritar in comuna, atata timp cat oamenii nu pot subzista independent, fara legatura cu politicul sau cu autoritatile. „Vezi-ti de treaba ta!”, ori „Ai grija, sa nu se afle, ca altfel o patesti!” vor fi utilizate probabil si in 2022 de cei care induc frica, insa nu va avea acelasi succes ca pana acum. Asta pentru ca cei catre care se indreapta amenintarile afla ca nu sunt singuri, ca legea ii protejeaza si ca, chiar daca aleg sa devina acei GOGU care ne furnizeaza informatiile, rezultatul acestor informari se va intoarce impotriva celor vinovati de starea de frica care inca persista in Stalpeni.

CE NU SE VA INTAMPLA NICIODATA

Ceea ce nu se va intampla la Stalpeni niciodata, pentru ca nu se doreste de catre cei care administreaza comuna, dar si din alte cauze, sunt urmatoarele:

  • Primaria Stalpeni nu va accesa in 2022 fonduri europene. Nici nu are proiecte cu care sa acceseze banii europeni, nici echipa de proiect care sa o faca. Asta desi au o doamna foarte competenta pe achizitii angajata in primarie de curand. Dar cum nu exista o echipa de lucru, care sa caute programe de finantare, care sa scrie proiectele, sa le depuna si sa le implementeze. in 2022 nu va fi accesat niciun proiect de finantare european, desi vine PNRR cu bani foarte multi de la anul. In plus, primarul nu are nevoie de batai de cap atata timp cat exista PNDL3, iar fondurile europene pentru el sunt doar motiv de acordare de sporuri si nu solutii pentru problemele comunitatii;
  • Imbunatatirea calitatii transmisiilor sedintelor de consiliu nu se va realiza nici ea in 2022. Asta pentru ca exista deja acel contract cu bodyguardul-regizor de la Campulung, iar pe de alta parte, primarul nu doreste sa se vada si sa se auda chiar tot. Spre exemplu cum ma injura pe mine sau pe dl. Cutic in direct si care expresii verbale au fost cel mai bine redate de inregistrarea audio a consilierilor de la ProRomania si nu de cea publica, de pe site-ul primariei;
  • Tot mai mult ca sigur, SC APA TOP SERV STALPENI SRL nu isi va plati in 2022 datoriile de peste 320.000 de lei. In primul rand pentru ca sunt foarte mari, iar in al doilea rand pentru ca chiar daca s-ar schimba sistemul de facturare la intrarea in retea, si nu la contorul final, asa cum am propus, venitul nu va putea acoperi cheltuielile, cu actualul pret pe metrul cub;
  • Si tot ca sigur, nu va disparea gramada aia de bitum pusa cu multa nesimtire in calea oamenilor, la fel cum nu va disparea rautatea si inversunarea de a se sui in copac, pentru functii nemeritate, a celei care a pus asfaltul acolo.

Va doresc un an mai bun, mai luminat, in care sa fim mai de buna credinta si mai implicati in viata comunei, un An Nou care sa va aduca sanatate, prosperitate, bucurii si mai multa intelegere si buna vecinatate cu ceilalti locuitori ai comunei sau cu cei de aici si care au ales sa locuiasca in alta parte.

La multi ani!


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate