Petruț Rizea este tânăr, are 23 de ani, este student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea din București din august 2023 și a urmat cursurile Colegiului Național Pedagogic Carol I din Câmpulung, Pedagogie Învățători/Educatoare, 2016 – 2020. Este profesor, psiholog, autor de articole, contributor și redactor la StiriEdu.ro, Alert24.ro, Investigatoria și Republica, invitat la numeroase emisiuni TV și podcasturi pe teme educaționale.
Scrie articole pe teme din domeniul educației și sănătății mintale, abordând subiecte diverse precum mentalitatea unor părinți care consideră discriminare departajarea elevilor în funcție de note, diferențele educaționale din trecut față de prezent, provocările copilăriei sau promovarea unor profesori care se dedică educației. Este profesor-învățător la Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” din București, din septembrie 2021 și până în prezent. A fost educator la Grădinița NOE din octombrie 2019 până în iulie 2021.
„Sunt multe memorii frumoase care mă leagă de Stâlpeni”
Andrei Văcaru: Bună ziua. Știu că locuiți în București, dar și că sunteți legat de Stâlpeni prin faptul că părinții dumneavoastră locuiesc aici. Povestiți-ne puțin despre aceste legături de suflet, eventual despre copilăria dumneavoastră în comuna Stâlpeni. Ce amintiri frumoase vă vin în minte când vă gândiți la locul natal?
Petruț Rizea: Mă bucur să vă cunosc. Și eu vă salut cu stimă! Da, în acest moment locuiesc în București, locul acela către care aspiră mulți copii cu vise, locul care în anii studenției mi-a fost ca a doua casă. Sunt născut la Câmpulung Muscel, alt oraș pe care îl port în suflet și în care am lăsat o parte din adolescența mea. Am copilărit în Comuna Stâlpeni, Satul Livezeni. Aici au crescut părinții mei (Tufeanu Maria și Petre Rizea), bunicii și străbunicii. Mă leagă multe de acest loc. În primul rând, zilele de vară în care hoinăream pe drumurile sale, pe jos sau cu bicicleta, însoțit sau nu de prieteni. Timpul petrecut în curtea casei mele are cea mai mare pondere din acea perioadă. Îmi amintesc câte jocuri mai inventam cu fratele meu, ce imaginație bogată aveam. Sunt multe memorii frumoase care mă leagă de acest loc. Cum sunt și o parte care mă determină să înțeleg că, la un moment dat, eu nu voi mai aparține. Dar e firesc, nu știu dacă e cineva care a avut o copilărie minunată.
Zilele de la scăldat, când ne strângeam mai mulți și apucam potecile luncii. Căutam cele mai spectaculoase locuri în care să înotăm, uneori construiam noi mici ’’ștranduri’’ în care să ne bălăcim. Eram o ceată de copii inventivi. Uneori mai săream și calul și greșeam, ca atunci când ne apuca alergatul prin lanul de porumb sau când îl coceam și fiind verde, ne stricam imediat la stomac. Dar ce mândri mai eram că fie foame, fie sete, bucurie ori durere, găseam soluții, uneori pestrițe, la orice. Frumos era când mergeam la pădure și citeam. Știu că aveam o carte cu basmele lui Eminescu. Mă puneam la baza unui trunchi și lăsam rândurile să curgă. Tot contextul mă făcea să trăiesc acele povești, drept dovadă că le pot reproduce și acum.
Școala și profesorii din sat sunt o bună parte a ceea ce numesc eu ’’amintiri nemuritoare’’. Aici am întâlnit-o pe draga mea învățătoare Ionela Olteanu, care acum nu mai este. Îi datorez curajul și inspirația de a preda. Multe dintre strategiile pe care le folosea le-am împrumutat și eu, la fel și stilul. Gimnaziul a fost, însă, cel care m-a maturizat și m-a desprins cumva din egocentrismul specific vârstei timpurii. Aici am cunoscut-o pe doamna dirigintă, Ganci Marinela, un om cu suflet mare pe care îl împărțea generoasă cu fiecare dintre noi. Sunt atât de multe imagini care îmi vin în minte încât mi-ar trebui un caiet întreg să le descriu și nu mi-ar fi de ajuns. Aici s-a clădit baza, aici m-am format, aici am îndrăznit prima dată să visez, să îmi depășesc condiția și pe cea a mediului în care trăiam (și aici mă refer la mentalități, că socio-economic chiar eram foarte bine pentru o comună tranzitată des între două mari orașe cum sunt Câmpulungul și Piteștiul). Dar am îndrăznit. Acum sunt puține lucruri care mă mai leagă în mod deosebit de Stâlpeni, dar știu sigur că de aici a pornit totul. Și asta o voi recunoaște mereu.
„Oamenii sunt influențați des de mediul în care trăiesc”
Andrei Văcaru: Ce v-a inspirat să urmați o carieră în domeniul educației și psihologiei? A avut acest lucru legătură cu experiențele dumneavoastră din Stâlpeni?
Petruț Rizea: Știm că oamenii sunt influențați des de mediul în care trăiesc. Am putea spune că e cel mai important factor în dezvoltare, după ereditate și educație. Am trăit aici și experiențe frumoase, dar și mai puțin frumoase. Toate au avut scopul să clădească parte din omul care sunt acum. Inspirația a venit, în primul rând, din partea învățătoarei care mi-a deschis și poarta către acest domeniu. Știu că îmi doream să predau de mic copil. În curtea casei am un păr bătrân, aveam o păturică și vara stăteam la umbra lui. Repetam alfabetul, scriam povești, îmi așezam animăluțele de pluș și le citeam din ’’Cenușăreasa’’, prima carte cu imagini pe care mi-au făcut-o cadou părinții mei. Pe undeva, cred că a fost și o abilitate, o aptitudine mai mult, pe care școala a dezvoltat-o și mai mult.
Psihologia e a doua cea mai bună prietenă a mea, soră bună cu Educația (doar știm cât de bine se întrepătrund). Povestea cu ea începe în liceu. Acolo am avut șansa să mă calific la o olimpiadă națională și să iau și locul II. Experiența asta m-a întărit mult, mi-a dat un strop de încredere și m-a făcut să înțeleg că am anumite capacități și deprinderi pe care le-aș putea folosi să schimb ceva în lumea din jurul meu. Mai târziu, datorită acestei reușite, am intrat la Universitatea din București primul, pe loc de student olimpic.
În altă ordine de idei, ele se leagă strâns. Cred că la un moment dat, caracteristicile ambelor domenii mi-ar fi atras atenția prin complementaritatea lor. În învățământ ai nevoie să cunoști psihologia omului, să știi stadiile de dezvoltare pentru fiecare vârstă, să înțelegi ce nevoi are elevul în raport cu ele.
„Simțeam că am să „cuceresc” acest loc, nu el pe mine. Și așa a fost”
Andrei Văcaru: Ați studiat la Colegiul Național Pedagogic Carol I din Câmpulung. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră și cum v-a influențat cariera ulterioară?
Petruț Rizea: Liceul a fost locul în care am fost nevoit să ies puțin din zona de confort în care îmi plăcea să stau. Mi-am lărgit orizontul de cunoaștere. Am participat la experiențe de tip Erasmus+, concursuri multe, olimpiade. Colegiul Național Pedagogic ’’Carol I’’ este una dintre instituțiile de învățământ cu renume la nivel național. Bucuria a fost cea mai mare când am reușit să iau probele de admitere și să îi devin elev. Țin minte prima zi, o școală imensă, impunătoare, o clădire înaltă, oameni mulți, profesori cu carismă și har pedagogic. Eram puțin temător, dar extrem de ambițios. Simțeam că am să ’’cuceresc’’ acest loc, nu el pe mine. Și așa a fost, rezultatele ulterioare m-au făcut să pot reprezenta instituția în diverse locuri de prin țară. Știu că cea mai frumoasă oportunitate oferită de liceu a fost aceea de a face parte din delegația care a primit Crucea Casei Regale a României, lucru pentru care le mulțumesc domnului director George Radu și soției dumnealui, un veritabil profesor de Arte. Dumnealor au fost ca o a doua pereche de părinți pentru mine. Cea care m-a determinat să-mi depășesc limitele a fost doamna dirigintă, Palade Coralia. E omul care a avut multă încredere în mine și care a ținut să îmi arate întotdeauna că îmi apreciază eforturile, la fel ca mulți alți dascăli de aici.
Liceul a fost catalizatorul pentru tot ceea ce urma să mi se întâmple, dar e și cel care mi-a deschis multe uși.
„Scriu despre lucrurile care mă pasionează, intrigă, nemulțumesc”
Andrei Văcaru: Cum vă găsiți echilibrul între a fi profesor, psiholog și autor? Ce vă motivează să continuați în toate aceste domenii?
Petruț Rizea: Sincer fiind, nu știu dacă m-am considerat vreodată un om echilibrat când vine vorba de muncă. Mai mereu am lăsat viața personală deoparte și am tras cât am putut de tare. A fost mult mai greu în facultate, când a trebuit să mă mențin trei ani la buget și să fiu și un învățător model pentru elevii mei. Știu că erau seri în care ajungeam acasă epuizat. Uneori mă angajam și în proiecte extra care consumau și ele destul timp.
Scrisul mi-a plăcut mereu. De când eram micuț scriam, îmi imaginam tot felul de lucruri și le treceam pe hârtie. Acum, latura aceasta e parte din mine și vine firesc. Scriu despre lucrurile care mă pasionează, intrigă, nemulțumesc. Scriu pentru mine și pentru oameni, în general. Mă încântă ideea că o parte din gândurile mele materializate în cuvinte ar putea să ajute pe cineva. Cred că ține foarte mult de o motivație intrinsecă.
Nu a fost ușor și nu este ușor să ’’jonglez’’ cu toate cele trei. Încă sunt student, la master. Dar acum cred că a intervenit și obișnuința.
Andrei Văcaru: Am menționat că scrieți articole pe teme de educație și sănătate mintală. Care sunt subiectele care vă pasionează cel mai mult și de ce?
Petruț Rizea: Scriu mult despre subiecte ce au legătură cu cele două domenii în care activez, Educația și Psihologia. Într-o lume în care informația circulă cu rapiditate și influențează percepțiile publicului, rolul presei în abordarea subiectelor esențiale devine tot mai crucial. Cele două nu doar că au o menire fundamentală în dezvoltarea individului și a societății, dar oferă perspective esențiale asupra modului în care putem construi un viitor mai bun. Educația este temelia oricărei societăți prospere. Prin formarea generațiilor viitoare, ea nu doar că pregătește tineri pentru carierele lor, ci și modelează caracterul și valorile morale ale acestora. Mass-media poate scoate la lumină problemele critice din sistemul de învățământ, cum ar fi inegalitățile de acces, curriculumul învechit sau lipsa de resurse. Prin aducerea acestor subiecte în prim-plan, media poate stimula discuții care duc la reforme necesare și la adaptarea școlii la nevoile actuale. Poveștile de succes din educație, fie că sunt despre profesori dedicați sau despre elevi care au depășit obstacole majore, pot servi ca surse de inspirație pentru alții. Relatările despre noile metode de predare sau utilizarea tehnologiei pot motiva cadrele didactice să adopte practici mai eficiente. Pe de altă parte, într-o societate tot mai conștientă de importanța sănătății mintale, psihologia joacă un rol vital în promovarea bunăstării individuale și colective. Ea poate oferi sfaturi practice și tehnici de gestionare a stresului, îmbunătățirea relațiilor și creșterea rezilienței emoționale. Aceste resurse sunt esențiale pentru sprijinirea unei societăți mai sănătoase și mai fericite.
„Cred că educația suferă de incertitudine”
Andrei Văcaru: Ce părere aveți despre diferențele dintre sistemul educațional din trecut și cel actual? Cum credeți că ar putea fi îmbunătățită educația în România?
Petruț Rizea: Sistemul educațional din trecut era structurat și pe un pilon politic, de aceea putem spune că era mult mai strict, atunci ne gândeam la autoritate ca la o putere în stat. Există multe diferențe între acesta și cel actual. În primul rând, îmi place că acum poți stabili mult mai ușor legături sincere cu elevii, se încurajează educația centrată pe copil/adolescent în detrimentul celei frontale. Ce nu îmi place în prezent este categoria de părinți care cred că le știu pe toate și care vin peste profesori spunându-le cum ar trebui să își facă meseria. În primul rând, nu doar că oferi un exemplu prost copilului tău care va înțelege că la orice abatere, vine mama la școală și face ’’scandal’’, dar destructurăm și acel nivel de autoritate pe care trebuie să îl aibă un dascăl, dincolo de relația deschisă și apropiată cu învățăceii lui.
Cred că educația suferă de incertitudine. Nu știm care este rolul fiecăruia, intervenim unii peste alții, ne îngreunăm munca inutil, nu avem același scop. Cred că stabilirea unui statut clar atât al elevului, cât și al profesorului, ar scoate puțin lucrurile la liman.
Andrei Văcaru: Ați avut ocazia să întâlniți și să colaborați cu mulți profesori dedicați. Puteți să ne povestiți despre un astfel de profesor care v-a impresionat și de ce?
Petruț Rizea: Am avut ocazia să colaborez cu oameni dedicați educației, da. Nu au fost neapărat profesori. Sau dacă au fost, sigur m-aș duce către cei din facultate. Un exemplu ar fi prodecanul facultății mele, doamna Golu Florinda, un cadru didactic devotat și care ne-a oferit mereu contexte variate de învățare, ca să nu mai zic că ne-a fost, înainte de toate, un prieten bun.
„Am învățat să respect opiniile contrare și să le tratez cu indiferență pe cele cu atac la persoană”
Andrei Văcaru: Cum ați ajuns să colaborați cu publicații precum StiriEdu.ro, Alert24.ro, Investigatoria și Republica? Care sunt provocările și satisfacțiile din munca de redactor?
Petruț Rizea: Totul a început pe contul personal de Facebook. Aici postam despre lucrurile care mă frământau, publicam exemple din activitatea didactică pe care o desfășuram la clasă. Apoi am fost contactat de unele dintre aceste publicații. Primul interviu dat a fost pentru Revista Life, cea care m-a propulsat în mediul online drept ’’domnul Trandafir al zilelor noastre’’. Pe parcurs, am ajuns să cunosc oameni care mi-au propus să scriu pentru redacțiile în care lucrau.
Andrei Văcaru: Fiind tânăr și având o carieră diversificată, ce sfaturi aveți pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră similară cu a dumneavoastră?
Petruț Rizea: Munca de redactor e dificilă, dar foarte frumoasă. Dificilă în sensul în care trebuie să te aștepți ca publicul să nu îți dea întotdeauna dreptate, te poți trezi cu valuri de critici sau injurii, nu poți controla cititorii și nici acces către nivelul lor de inteligență sau de educație nu ai. Dar am învățat să respect opiniile contrare și să le tratez cu indiferență pe cele cu atac la persoană. Satisfacțiile vin din feedback-ul celor care te citesc și țin să îți mulțumească sau să îți spună că i-ai putut ajuta.
„M-ar interesa (o colaborare cu Gazeta de Stâlpeni)”
Andrei Văcaru: În încheiere, cum ați vedea o posibilă colaborare cu Gazeta de Stâlpeni? Ce teme sau subiecte ați dori să abordați în articolele dumneavoastră pentru comunitatea locală?
Petruț Rizea: M-ar interesa, cred că aș simți că ajung mai aproape de oamenii din Stâlpeni, că aș putea să le prezint și alte perspective. Cred că aș pune accentul tot pe educație, pe dezvoltare personală, sunt subiecte la care nu știu dacă au toți acces, și unele cred că i-ar ajuta.
Andrei Văcaru: Vă mulțumesc pentru interviu și sper într-o colaborare cât mai lungă cu dumneavoastră la Gazeta de Stâlpeni.
Petruț Rizea: Vă mulțumesc și eu pentru idee, a fost frumos să fac o incursiune în timp și să îmi amintesc multe lucruri peste care se așternuse praful. Le mulțumesc tuturor celor care vor citi acest interviu!
Foto: Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News