Pe o bancă tare veche,
Un bătrân plângea cu-amar.
Chiar de voia să se oprească,
Părea că este în zadar!
Râvnea prea mult la tinerețe,
La anii scurși așa ușor,
La amintiri nemuritoare,
Ce îi provoacă numai dor.
Un fluturaș, în zborul său,
Se opri pentru-o secundă.
Cum să treacă-indiferent,
Fără să vadă ce se-ntâmplă?
– Am simțit de la distanță,
Că ceva nu este bine.
Oprește-te puțin din plâns
Și povestește-mi ce-i cu tine!
– Ce să-ți spun, nu-i evident?
Fluturaș de soare ars,
Că în clepsidra timpului,
Puțin timp mi-a mai rămas?
-Uită-te și tu la mine!
Nu vezi cat sunt de obosit?
Că viața asta mi-a dat totul,
Dar timpul n-a lăsat nimic?
– O bătrâne, de ai sti
Că anii tăi la noi sunt clipe!
Uneori nici n-apucam,
Trăirea-n noi să se-nfiripe …!
Suntem gingași și frumușei,
Dar este cam tot ce primim..
Când soarele apune-n zare
Și noi ne stingem și murim.
Ăsta e destinul nostru,
Timpul scurt, precum o ață;
Ca sa simțim doar într-o zi,
Ce nu puteți voi, într-o viață!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News