Reporter: – Bună ziua domnule Adrian Fica și mulțumesc pentru că ați acceptat să îmi acordați acest interviu. Știu că aveți 27 de ani, sunteți absolvent de studii superioare, specialitatea Administrarea Afacerilor în comerț, turism și servicii și ați urmat cursurile unui liceu de matematică – fizică, respectiv Colegiul Național „Alexandru Odobescu”. Am spus că știu, deoarece am citit prezentarea dvs. din articolul publicat în gazetă în noiembrie 2021 după ce ați fost desemnat de către consiliul local Stâlpeni administratorul societății de apă, societate subordonată acestuia. Întrebarea mea este cine este, totuși, dincolo de studii și de ceea ce se știe public, omul Adrian Fica?
Adrian Fica: – Sunt un cetățean al comunei Stâlpeni și sunt alături de toți cei care locuiesc aici și vor să pună umărul ca să dezvoltăm comuna, să continuăm o dezvoltare printr-un proiect pe mai multe direcții. Sunt un om cu viziune și dorință de implicare. Viziunea, sigur că poate fi îmbunătățită și ajustată, iar în comună sunt mulți tineri care gândesc ca mine. Știu pentru că îmi sunt prieteni, având și ei viziune și dorința de a schimba lucrurile. Iar dacă formăm o echipă, cuvântul „echipă” însemnând dezvoltare deoarece putem învăța foarte multe unii de la alții în diferite domenii și, realizând un consens, cred că putem face lucruri bune împreună.
R: – Să înțeleg că sunteți un lider, dar dincolo de asta, cine este omul Adrian Fica? Cum vă caracterizați, ce temperament aveți, ce ambiții, ce perspective?
A.F.: – Sunt un om destul de ambițios, dar și un om destul de sceptic pentru că doresc să fac lucruri care sunt sigur că îmi vor reuși sau cel puțin în procent mare, de 90-95%. Nu sunt omul care s-ar băga la orice, în vreun proiect care știu că nu poate aduce un bonus, un atu pentru locația în care doresc să-l implementez.
Ca temperament sunt un om care ajută pe oricine în orice situație unde este nevoie.
R: – Vă întreb deoarece ați afirmat că unul dintre atuurile dvs. este, citez „acela de a fi omul care duce la bun sfârșit provocările și de a aduce lucrurile la normalitate”. Ați dus la bun sfârșit provocarea de a fi administratorul societății de utilități din Stâlpeni?
A.F. – A fi administrator la firma de apă a comunei a fost o provocare foarte mare pentru mine, iar acum, după 1 an, în proporție destul de mare pot spune că nu a fost dusă la bun sfârșit. Asta deoarece îmi doream ca oamenii să fie mulțumiți și, atunci când merg pe stradă, oamenii să nu aibă ce să îmi reproșeze privind calitatea serviciului de apă prestat de noi sau a prețului. Cauza poate fi faptul că timpul a fost scurt, că nu am avut destulă experiență, precum și numeroasele probleme cu care m-am confruntat și care nu se puteau rezolva doar într-un an.
R.: – Ați enumerat o serie de cauze. Dar care a fost relația dvs. cu primarul comunei Stâlpeni, ținând cont de puterea pe care și-o arogă asupra societății, dincolo de lege, dar și de pregătirea școlară pe care acesta o are? A fost totuși una care a dus la o demisie. Întrebarea este ce părere v-a făcut în perioada în care ați fost administrator, primarul comunei Stâlpeni?
A.F. – Relația, din punctul meu de vedere, nu a fost influențată de studiile fiecăruia sau de ceea ce știm să facem fiecare, pentru că nu ne-am comparat în privința asta.
R.: – Al studiilor?
A.F. – Da, nu am pus accent pe acest aspect, al studiilor fiecăruia. La început relația cu domnul primar a fost una de colaborare, ajutând destul de mult.
R.: – Cu ce v-a sărit în ajutor?
A.F. – Faptul că aveam nevoie de buldoexcavator. La început am fost ajutați. Bine, atunci când intervenția necesita mai mult timp și era în afara programului primăriei, existau discuții între angajații care veneau să ne ajute și angajații societății de apă dar… le-am rezolvat, ca să zic așa, în mare măsură.
R.: – Am înțeles, dar buldoexcavatorul este al domnului primar sau este luat cu bani europeni, inclusiv pentru a ajuta la intervențiile la rețeaua de utilități?
A.F. – Da, dar dacă noi aveam o intervenție anunțată la ora 10.00, nu o finalizam la 14.00 – 15.00 când se termina programul. Unele s-au terminat noaptea la 22.00 – 23.00. Am poze în care pot arăta că am avut astfel de intervenții unde am lucrat toată noaptea. Am avut probleme și de electricitate și l-am sunat pe domnul primar să ne trimită personal din primărie sau oameni care să ne ajute și ne-a ajutat. Un om, o vorbă, … una alta, lucrurile au fost ok.
Ce cred eu că a schimbat relația este politica asta, că am fost perceput ca fiind din opoziție și asta a dus la o destabilizare a relației, ca să zic așa …
R.: – Păi cum să fiți din opoziție, că știu că nu sunteți înregimentat politic?
A.F. – Probabil asta a fost în mintea domnului primar…
R.: – … asta a presupus domnul Șerbănoiu?
A.F. – Da.
R.: – În afară de aspectul politic, cum descrieți totuși relația cu primarul comunei? Cel puțin în ultima perioadă, până ați înaintat demisia.
A.F. – A fost bună și ar fi rămas la fel dacă nu ar fi existat politicul. O dată apărut lucrul acesta, când aveam probleme … nu mai existam. Erau doar discuțiile între ei, ca partide. Asta deși nu am agreat niciun partid. Indiferent cine m-a solicitat și a avut nevoie de ajutor, indiferent de partid, am intervenit cu aceeași promptitudine și cu aceeași responsabilitate pentru a rezolva problema.
Nu am tratat pe nimeni diferit deoarece așa mi s-a părut corect. Fiind într-o funcție aflată în slujba cetățenilor, din banii cărora primesc salariul, atunci este normal să fiu echidistant și corect față de toți.
R.: – Putem sintetiza că din punctul dvs. de vedere nu a contat afilierea politică, dar din punctul de vedere al domnului primar a contat foarte mult?
A.F. – Da, exact.
R.: – Care a fost relația dvs. cu viceprimarul comunei și cu administratorul local? Ultimul fiind trimis să vă monitorizeze deși nu avea acest drept, societatea unde ați fost administrator, o spun pentru a nu știu câta oară, nu este a primăriei, ci este o societate comercială care are acționar doar consiliul local.
A.F. – Situația s-a schimbat la finalul anului trecut și nici nu știu cum aș putea să o descriu mai bine. Se știa și am ridicat problema referitoare la contabilitate și nu s-a luat nicio măsură. Mi s-a reproșat că nu am făcut rapoarte, dar nu am avut timp…
R.: – Vă referiți la persoanele din serviciul de contabilitate al firmei, nu? Care am înțeles că sunt două.
A.F. – Da, un casier și un contabil.
R.: – Și acești domni au fost acoperiți de domnul Mesteacăn, că probabil ei trebuiau să facă acele rapoarte, deși nu și-au făcut treaba pentru care sunt plătiți?
A.F. – Da. Plus discuții între colegi … nu știu exact ce s-a întâmplat. Ideea este că acum toate greșelile făcute de domnul contabil mi-au fost imputate mie și …
R.: – … puteți să spuneți care au fost aceste greșeli?
A.F. – Spre exemplu că atunci când a venit domnul Mesteacăn în decembrie în control noi nu aveam nici situația financiară pentru luna septembrie închisă. Plus situația bonurilor de consum, că și acestea trebuie făcute de contabilitate. Nici măcar din 2021 decembrie, deși trecuse un an.
Faptul că au lipsit bani …
R.: – … cum adică au lipsit bani? I-a sustras cineva din firmă?
A.F. – Eu am „ținut” casieria cât timp au fost dânșii în concediu. Am preluat-o de la domnul casier pe bază de proces verbal, dar nu am reușit să o predau domnului contabil, deși i-am solicitat acest lucru și am plecat în concediu. Este adevărat că am avut și mult de lucru atunci. Iar la final de an am avut lipsă în contabilitate, lipsă constatată de domnul Mesteacăn.
R.: – Care a fost comunicarea cu cei din consiliul local? Sunteți „pilotat” de o parte dintre consilierii Pro România, așa cum sugera administratorul public al comunei Stâlpeni într-o intervenție publică și din această cauză acești consilieri, împreună cu dvs., ați dus societatea pe pierdere?
A.F. – Comunicarea mea cu membrii consiliului local a fost în cea mai mare parte doar la ședințe. Și au mai fost două întrevederi la sediul societății cu o parte dintre aceștia.
R.: – Este vorba despre „comisia de apă”, așa cum i se mai spune?
A.F. – Da.
R.: – Păi spunea cineva că nu au prea dorit să participe de la toate partidele care au membri în consiliul local.
A.F. – Nu, chiar au venit. La ultima, spre exemplu, au participat consilierii locali Alin Stăncescu (PSD- n.r.) și Lucian Panainte (PNL – n.r.). Dar ați văzut, totul este după cum bate vântul. Pentru că ați ascultat înregistrarea ultimei ședințe de consiliu din ianuarie și aceștia nu au spus absolut nimic.
R.: – Putem bănui o complicitate a unor consilieri cu domnul primar care a împins lucrurile către demisia dumneavoastră?
A.F. – Nu. Nu pot să zic că domnul primar m-a împins spre demisie. A fost din cauza faptului că nu s-a acționat la timp față de problemele pe care le-am adus în atenție. Mă refer la contabilitatea firmei și la faptul că în martie ni s-au luat bani din salariu și chestii din astea. Nu mai aveam pur și simplu „plăcerea” de a veni la serviciu să văd numai dezordine, numai mizerie, unde era o atmosferă în care se țipa, se urla, din partea domnului contabil… pentru că așa comunica domnul contabil.
R.: – … Să înțeleg că domnul Mesteacăn venea la societatea de apă și vă deranja și pe dumneavoastră și subordonații?
A.F. – Da. Am preferat să stau în teren cu băieții, să mergem la bazinele de apă, la stațiile de epurare, să verificăm pe traseu, decât să stau lângă domnul contabil.
R.: – Păi de ce l-ați primit pe domnul Mesteacăn în societatea de utilități? Că nu are nicio atribuție legală, nicio calitate de control.
A.F. – Așa mi-a zis domnul primar, că administratorul public are dreptul de a verifica societatea.
R.: – Dar nici primarul, nu are niciun drept de control. Doar consiliul local îl are.
A.F. – Așa mi s-a spus atunci, că are dreptul…
R.: – Nu, nu are niciun drept de a interveni într-o societate care aparține comunității și are acționar exclusiv consiliul local. Consiliul local fiind un fel de parlament local, iar primăria guvernul. Nu au dreptul să se bage unul peste altul.
A.F. – Da, dar nu s-au întâmplat aceste lucruri și până acum?
R.: – Da, dar noi am scris despre acest aspect, despre presupusa relație de subordonare față de primar a societății.
A.F. – Cred că domnul primar a vrut impresia că eu fac parte din opoziție și a vrut să demonstreze politic celor de la Pro România, domnului Cuțic, domnului Dumitru și domnului Dima, că nu sunt în stare și nu am făcut treabă.
R.: – De ce credeți că vrea să demonstreze acest lucru domnul primar, în detrimentul unei societăți cu probleme? Mai ales că este a doua societate înființată la Stâlpeni, prima fiind asocierea cu Mihăești, adusă în faliment. Iar atunci când ați preluat administrarea SC APA TOP SERV STÂLPENI SRL, exista o datorie de peste 320.00 de RON, adică trei miliarde două sute de mii lei vechi. Ce vrea să demonstreze domnul primar?
A.F. – A vrut să demonstreze că au fost încasări în firmă și banii au fost folosiți aiurea.
R.: – E absurd, pentru că banii sunt la dispoziția administratorului firmei și administratorul dă socoteală doar acționarilor. Respectiv Consiliului local Stâlpeni.
A.F. – Banii se pot verifica prin facturi și achizițiile făcute în firmă. Adică nu s-au luat lucruri care nu ne trebuiau.
R.: – Păi eu am înțeles că ați făcut investiții, ceea ce nu s-a mai făcut în firmă de foarte mult timp. Am văzut la ședința de consiliu din decembrie atunci când salariații au venit să vă susțină. Erau echipați cu haine de lucru, erau branduiți, având pe spate inscripționate numele firmei și poziția pe care o au în firmă. Aveau cizme, iar la societate înțeleg că au sculele și dispozitivele necesare. Nu s-a vrut să se investească într-o societate care aparține comunei Stâlpeni? A deranjat asta?
A.F. – Probabil s-a vrut ca din încasări să se ducă o sumă mare la bugetul de stat, fără să se facă investiții, pentru a acoperi pierderile.
R.: – Adică pentru ei era important doar să se acopere gaura financiară făcută de fostul administrator, girată de domnul primar?
A.F. – Da, de primul administrator al firmei. Așa spun ei, nu eram în firmă, deci nu știu.
R.: – Da vă confirm eu că așa este, Când dvs. ați preluat administrarea firmei era o gaură, din câte știu, de 320.000 de lei. Iar aceste datorii au generat la rândul lor penalități.
A.F. – Da, s-au acumulat anul acesta penalități de vreo 40.000 de lei.
ERATĂ: În cuprinsul interviului s-a strecurat o greșeală, nefiind vorba despre atmosfera creată de dl. Mesteacăn, ci de contabilul firmei.
Continuarea aici.
Foto: facebook/Adrian Fica
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News