[ELECTORAL] Mesaj al candidatului Forța Dreptei pentru funcția de primar al comunei Stâlpeni, Florin Enache

Scris de Liviu Andrei Văcaru
1,1 mii vizualizări

Printr-o postare de pe facebook, distribuită și pe grupurile în care activează cetățenii comunei Stâlpeni, Forța Dreptei Argeș a anunțat astăzi înființarea filialei Stâlpeni și asumarea responsabilității pentru candidatura la fotoliul de primar al comunei a președintelui organizației locale, Florin Enache.

Fiind al patrulea candidat care și-a anunțat până acum intenția de a candida pentru primăria Stâlpeni, dar și colegul nostru de redacție, i-am oferit ocazia de a se face cunoscut dumneavoastră, printr-un mesaj scris.

 Dragi cititori ai Gazetei de Stâlpeni,

După cum probabil ați citit deja, am reușit astăzi să punem bazele filialei Forței Dreptei și la Stâlpeni. De asemenea, mi-am asumat candidatura la poziția de primar al comunei Stâlpeni din partea acestei formațiuni politice.

Pornind de la comentariul „Nul cunoaștem”, făcut la postarea de pe Facebook prin care se făceau cunoscute membrilor grupului „Stâlpeni, comuna noastră!” cele două informații, m-am gândit să mă prezint dumneavoastră printr-o scurtă descriere.

Mă numesc Florin Enache, am 53 de ani, am copilărit și crescut în această comună. Am învățat la școala din Livezeni, am urmat studiile liceale la Liceul din Stâlpeni, după care am reușit să parcurg toate etapele învățământului superior (facultate, masterat, doctorat) în științe economice și în științe inginerești la universități din Pitești, Craiova și București.

În total, 18 ani de studii universitare. La sfârșitul anului trecut, am finalizat, printr-o bursă postdoctorală, un curs de perfecționare pentru a putea preda științe inginerești la universitate. Prin intermediul Universității Politehnica din București, în ultimii 4 ani am participat la cursuri de perfecționare gratuite, săptămânal, pe multiple teme (formări extra curriculare parcurse doar din dorința de a-mi dezvolta cunoștințele).

Lucrez la Automobile Dacia din anul 1990, continuând să asimilez cunoștințe noi în fiecare zi. Am lucrat în mai multe direcții/departamente (Comercial, Informatică, Secretariat General, Financiar, Resurse Umane, Fabricație Vehicule), în paralel cu parcurgerea studiilor universitare.

Activitatea mea politică este o noutate.

Până de curând, nu am participat la întruniri politice, nu am urmărit viața politică deloc și trebuie să recunosc că de multe ori nu am mers la vot. Politica a fost un subiect care nu mi-a stârnit interesul, pentru că așa vedeam atunci viața comunității.

După ce am început să citesc Gazeta de Stâlpeni, nemulțumirea față de administrația locală și lipsa acesteia de profesionalism, articolele de aici au început să-mi stârnească interesul de a participa la schimbarea în bine a comunei în care locuiesc. Andrei Văcaru, pe care îl știu din școala generală, este unul dintre cei care m-au încurajat să particip activ la schimbarea acestei situații.

În paralel, am aflat despre înființarea noii formațiuni politice Forța Dreptei, condusă de domnul Ludovic Orban; am parcurs „Programul politic” și „Statutul” acestei formațiuni și am regăsit în conținutul acestora multe lucruri pe care eu personal le aprob și le promovez: verticalitate și integritate, curaj și determinare, solidaritate și empatie, responsabilitate civică și promovarea meritocrației. M-am înscris în acest partid din dorința de a demonstra că se poate să fie realizate o mulțime de lucruri bune în comuna noastră. Dacă se dorește, evident.

Și, datorită faptului că domnul Emanuel Soare (Președinte Forța Dreptei Argeș) mi-a transmis încrederea că avem aceleași credințe, principii și că oamenii educați nu ar trebui să fie doar observatori la spectacolul oferit de niște „amatori” pe scena politică, am ales să mă implic politic. Nu urmăresc niciun interes personal, nu îmi place „traseismul politic”, de orice fel, mi-am propus doar să fiu și să rămân un OM vertical, integru și transparent. Sunt dispus să demonstrez oricărui cetățean al acestei comune ce mă recomandă pentru acest post, prin faptele mele.

Vă mulțumesc,
Florin Enache


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate