Partea 1 o puteți citi aici , partea a 2-a aici, iar partea a 3-a aici.
În episodul trecut am discutat despre importanța unui consiliu de administrație, acesta exercitând conducerea deliberativă a liceului, despre modul cum trebuie să fie constituit legal și că cel puțin în ultimii ani, această procedură nu a fost îndeplinită corect, motiv pentru care doamna director Postelnicu a fost sancționată disciplinar, iar doamnei director adjunct Nedelcu Gabriela i s-a propus sancțiunea, dar nu a putut fi aplicată din cauza prescrierii faptelor.
Am explicat și de ce din cauza sancțiunii dată de ISJ Argeș în aprilie 2022 directorul liceului nu are dreptul de a fi membru în consiliul administrativ, fiind incompatibilă. Însă continuă să încalce legea cu bună știință, deși este garantul aplicării legii în liceu. Și am mai arătat cum domnul primar a desemnat un reprezentant incompatibil, o persoană care a agresat fizic cadre didactice din acest liceu, conform declarației reprezentantului Poliției Rurale Stâlpeni. Care a dat liceul în judecată pentru acordarea unor diferențe de venituri pe care exact dumnealui le-a calculat, fiind contabilul șef al liceului. Și care a blocat conturile instituției școlare, întocmind în detrimentul liceului pe care acum chipurile îl reprezintă, un raport care îl avantaja personal.
Reprezentanții Consiliului Local
Aceștia s-au ales în ședință publică, în 29 septembrie 2022. Desemnarea s-a făcut în două etape. Prima, la începutul ședinței, întreruptă din cauza lipsei din sală a unor consilieri și a fost reluată după 22 de minute, prin propuneri și vot în bloc. Înregistrarea acestor momente o puteți vedea mai jos.
De remarcat în privința desemnării, trei aspecte. Primul este acela al inducerii în eroare de către Secretarul Primăriei (nu este prima dată) privind persoanele care pot fi desemnate reprezentanți de către CL Stâlpeni. La întrebarea domnului primar dacă pot fi și delegați sătești, domnul secretar a spus foarte clar, așa cum se poate auzi în inregistrare, că nu pot fi, deși Decizia nr. 80 din 22 noiembrie 2021 a CCR dispune că „reprezentarea consiliului local în consiliul de administrație al unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică nu se realizează exclusiv printr-un consilier local, astfel că poate fi împuternicită și o altă persoană fizică să îl reprezinte.”
Al doilea aspect este acela că articolul 142 din Codul administrativ specifică la alin. (1) că „delegatul sătesc este asimilat aleșilor locali.” Prin urmare îndeplinește în consiliul local aceleași obligații și are aceleași drepturi cu un consilier. De ce interzice domnul secretar aceste drepturi, tocmai dumnealui care este garantul legalității ședințelor și a documentelor emise de consiliu?
Și ultimul aspect pe care vreau să îl aduc în atenție este acela că între întrebarea pusă de domnul primar și reluarea ședinței au fost 22 de minute (în care s-au prezentat situațiile de la societatea de apă și canalizare și a administrației pieței), timp în care domnul secretar putea să verifice pe net dacă reprezentanții de pe punctul de ordine de zi pot fi și alții. Mai ales că președintele de ședință spune că nu au pe cine desemna. Nu a făcut-o. De ce? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți.
Limitarea despre care vorbea președintele de ședință e impusă de lege: unii consilieri au lipsit și nu pot fi votați în lipsă, iar alții sunt în incompatibilitate. Să îi luăm pe rând: Stăncescu Ion (absent inițial, propus și votat în partea a doua a ședinței), Machedon Nicoleta (incompatibilitate în urma evaluării făcute la concursul pentru funcțiile de directori și directori adjuncți și întoarsă de instanță), Voican Laura (profesor, incompatibilitate conform Ordinului MEN 5154/2021), Sora Bogdan (absent), Dima Ion ( incompatibilitate, nepotul dumnealui, dl. Dima Florin, care este consilier local, fiind propus reprezentant), Tănase Valerică (propus și votat deși a explicat că nu poate participa fizic la ședințe, așa cum s-a întâmplat vineri la prima convocare a CA de la liceu. Ordinul MEN spune că la 3 absențe reprezentantul este exclus din consiliu), Tudosescu Cristina (profesor, incompatibilitate conform Ordinului MEN 5154/2021), Dumitru Constantin ( propus, a refuzat din același motiv ca domnul Tănase), Cuțic Constantin (absent), Dima Florin (propus și votat reprezentant), Nedelcu Silviu (incompatibilitate, soția dumnealui este membru al CA), Panainte Lucian (ales deja de consiliul profesoral reprezentant în CA), Nae Eugen (în curs de învestire la Consiliul Județean Argeș).
Prin urmare, prin excluderea delegaților sătești contrar legii, se va ajunge inevitabil la schimbarea în viitor a domnului Tănase Valerică din Consiliul de Administrație de la liceu, consilier care a spus clar că nu poate participa, dar a fost propus și votat. Cu cât mai repede va fi înlocuit, cel mai bine la următoarea ședință, cu atât CL Stâlpeni va avea toți cei 3 reprezentanți impuși de lege în consiliul de administrație.
Reprezentanții Consiliului de Părinți
Conform organigramei liceului, președintele Consiliului Reprezentativ al Părinților din Liceul Tehnologic „I. C. Petrescu” Stâlpeni este doamna Bădulici Alexandra, părinte care are copilul la gimnaziu. Prin urmare, un loc din cele două alocate reprezentanților părinților, ar trebui să aparțină de drept acesteia, așa cum directorul liceului este membru de drept al CA al liceului. Rămâne un loc pe care ar trebui să îl ocupe, prin alegeri, un alt părinte care nu are copilul sau copiii la gimnaziu, ci la liceu, pentru asigurarea reprezentativității tuturor părinților în consiliul de administrație, conform nivelurilor de educație pe care liceul le organizează.
Spuneam că în Codul civil se precizează clar, la art. 14. (1) că „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.” Și ce bună credință arată doamna director prin acceptarea în Consiliul de Administrație a unui părinte care are copilul tot la nivelul gimnaziu, impiedicând părinții elevilor de la liceu să aibă un reprezentant?
Acest al doilea membru din partea Consiliului Reprezentanților Părinților din Liceul Stâlpeni este doamna Andrei Mădălina. Dacă despre buna credință a directorului care o acceptă putem discuta, să vedem câtă bună credință are această doamnă „reprezentant”care folosește public expresii și termeni jignitori la adresa unor cadre didactice, a unor foști elevi sau la adresa elevilor care au protestat în luna mai la liceu? Și care o apără cu toată ființa sa pe cea care a adus-o în liceu, așa cum cerea o sarcină de partid. La finalul articolului aveți câteva capturi care arată comportamentul doamnei, pe care cel mai probabil nu le mai găsiți pe contul doamnei, pentru că și le-a șters ca să pară, repet, ca să pară o persoană de bună credință.
Nu cumva această acceptare a doamnei Andrei Mădălina are legătură mai de grabă cu faptul că doamna face parte din grupul creat pe o rețea de socializare care o apără necondiționat pe doamna director de criticile aduse? Are cumva și legătură politică, doamna Andrei Mădălina fiind secretara filialei locale a PNL, partid din care doamna Postelnicu Elena face parte, iar președintele filialei PNL Stâlpeni este și el membru în consiliul de administrație?
Este cumva această prezență a acestei persoane reprezentativă pentru părinții care au bun simț și nu jignesc pe Facebook, a părinților care nu au conturi false pentru a jigni și umili după perdea? Este doamna aceasta reprezentativă pentru părinții ai căror copii au protestat împotriva managementului liceului și despre care doamna Andrei Mădălina spunea că sunt niște leneși și că fumează, iar protestul are legătură cu asta, nu cu managementul abuziv și defectuos al celei pe care o apără? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți.
Aducerea doamnei Andrei, ca și în cazul domnului Mesteacăn, în consiliul de administrație a unor persoane care s-au manifestat public că împărtășesc aceeași ură viscerală împotriva directorului adjunct Nedelcu Gabriela nu are nimic în comun cu interesul învățământului din comuna Stâlpeni, ci mai degrabă cu scopul directorului de a menține un scandal. Unul inutil, creat artificial și întreținut, așa cum scrie și în raportul comisiei de inspecție a ISJ Argeș care a dus la sancționarea disciplinară a doamnei Postelnicu Elena, că „s-a putut observa că situația conflictuală dintre cele două doamne nu s-a diminuat”.
Mai adaug că doamna director adjunct nu are cont de Facebook, prin urmare nu există niciun atac public la adresa celei cu care ISJ Argeș a arătat că este în conflict, doamna director și nici a altor contestatari. Ceea ce spune multe despre cei care întrețin acest conflict, inclusiv doamna Andrei Mădălina, proaspăta membră a Consiliului de Administrație a Liceului „Postelnicu Elena”.
Reprezentantul elevilor și reprezentanții operatorilor economici
Deocamdată nu știu cine sunt aceștia, pentru că așa cum spuneam, la solicitarea pe care am făcut-o doamnei director Postelnicu Elena de a primi componența consiliului de administrație, informație cu caracter public, precum și documentele prin care acești membri sunt desemnați, nu am primit până astăzi nimic. Din surse, pot să vă informez că domnișoara aleasă de Consiliul Elevilor îndeplinește cerințele legale și că are drept de vot, iar operatorii economici și-au trimis reprezentanții la ședința de vineri, ceea ce este un lucru pozitiv și în interesul învățământului din comună.
Concluzii
Informațiile prezentate în articolul de astăzi și în cel anterior arată că avem de-a face cu un consiliu de administrație pentru acest an școlar constituit prin încălcarea legii, nerespectându-se termenele și procedurile din OMEN 5154/2021, că au fost acceptate ca membri persoane aflate în incompatibilitate, că desemnarea reprezentanților CL Stâlpeni a fost limitată contrar legii de domnul secretar al primăriei, iar unele persoane din noul CA nu au nimic comun cu buna credință și cu interesul liceului din comună.
Și că acest consiliu este condus de o doamnă care nu are ce să caute în fruntea acestuia, fiind sancționată disciplinar de ISJ Argeș. Același ISJ Argeș care garantează această situație, prin lipsa de măsuri care să ducă la îndreptarea situației create. La fel cum girează cam toate acțiunile doamnei director care pare că a preluat pe persoană fizică Liceul Stâlpeni, urmărind un singur scop, unul strict personal și pe care l-a extins la nivel de profesori, de liceu, de facebook și ISJ Argeș. Respectiv scopul de discreditare a directorului adjunct.
Asta în timp ce liceul este cel discreditat și expus inutil, dar se pare că doamnei nu îi pasă. Merge înainte.
Episodul următor poate fi citit aici.
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News