Partea 1 o puteți citi aici, partea a 2-a o puteți citi aici, partea a 3-a aici, iar cea de-a 4-a aici.
„MITOMANIE – Stare patologică constând în tendința de a denatura adevărul; mania de a minți.
Bullyingul, în cazul a ceea ce se întâmplă la liceul Stâlpeni, nu poate fi analizat separat de un vădit apetit spre minciună și alterarea realității manifestat de doamna director (mitomanie, așa cum este acest comportament descris mai sus). Prin urmare cele două par a merge mână în mână. Spre exemplu, doamna profesor Postelnicu Elena raporta printr-un document oficial trimis către ISJ după cazul de la clasa a 6-a din primăvară, că bullyingul nu există în liceul condus de dumneaei. Evident o minciună, deoarece un alt caz grav a apărut în altă clasă, tot la liceul din Stâlpeni, la câteva luni distanță, după începerea anului școlar.
În fapt bullyingul există în instituțiile școlare, nu doar la Stâlpeni, însă aici, în particular, el se se manifestă inclusiv prin ceea ce face doamna director pe Facebook (spațiu public), folosind și câteva persoane, inclusiv din liceu, de care doamna se înconjoară și pe altele le-a adus de curând în consiliul de administrație, așa cum am arătat în articolele anterioare.
Dacă o întreb pe doamna de ce procedează astfel, spune că nu este adevărat, dimpotrivă, că de fapt dumneaei este batjocorită și familia umilită, victimizându-se și distorsionând realitatea, așa cum a procedat și în ședința PNL la care a cerut închiderea de către județeana de partid a Gazetei de Stâlpeni. De aceea aceste subiecte le voi trata în continuare împreună.
Încă un aspect important, tot ceea ce am scris până acum este bazat pe dovezi, așa cum toate analizele de până acum se bazează pe documente, înregistrări și informații pe care le-am strâns de aproape un an de zile despre bullyingul din liceul Stâlpeni.
Și, apropo, de ce ar recurge cineva la înregistrarea doamnei director? Nu cumva pentru a avea dovezi atunci când aceasta minte că nu este adevărat, că realitatea este altfel? Întreb, evident, și sper să răspundă cine este responsabil de ceea ce se petrece la acest liceu.
Țățisme
„Atunci când am întrebat-o la telefon pe doamna director al liceului Stâlpeni dacă în instituția pe care o conduce se vorbește cu „fă”, a tăcut mâlc. Mă sunase bucuroasă, după ce a aflat că i-am cerut pe Facebook și demisia doamnei director adjunct, nu numai a dumneaei. Nu înțelesese nici atunci, așa cum nu înțelege nici astăzi, că nu am nimic personal cu cineva… (și că) liceul riscă să sucombe cu două femei care ar trebui să îi poarte de grijă, dar care nu au timp pentru că sunt ocupate să se păruie în văzul lumii.”
scriam în acest articol publicat în iunie anul acesta. Situația pare că a rămas la fel, așa cum nimic nu s-a schimbat în relația cu ceilalți, doamna folosind același „fă” despre care am întrebat-o atunci.
Acest tip de comportament și folosirea acestor „țățisme” nu sunt acceptate în nicio instituție de învățământ finanțată din bani publici, deoarece țățismele nu au nimic în comun cu educația, iar folosirea unor astfel de termeni nu arată niciun respect și nicio considerație pentru partenerul de dialog.
Întrebări legitime
„În ziua de 06 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice la Liceului Tehnologic ”I.C. Petrescu” din Stâlpeni, unde polițiștii au participat la ședința Consiliului Profesoral al unității de învățământ, unde au fost prezentate și aspecte privind activitățile Comisiei de prevenire a violenței și ale Grupului de Acțiune Anti-Bullying, precum și modalități de gestionare non-violentă a conflictelor apărute în mediul școlar”, transmite un comunicat al Inspectoratului de Poliție Argeș.
1. De ce a trebuit să vină polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară la Liceul Stâlpeni exact în ședința consiliului profesoral, pentru a vorbi despre gestionarea cazurilor de conflict și prevenirea violenței?
Acțiunea a fost organizată după ce polițiștii de la același birou de siguranță școlară au fost chemați într-un incident de bullying la liceu, în care un cadru didactic și doamna director, în loc să-l atenueze, l-au amplificat și nu l-au gestionat corect. Așa cum, spre exemplu, corect a procedat doamna dirigintă de la fosta clasă a VI-a și despre care doamna director mințea că dumneaei este de vină pentru incident, pentru că nu a informat-o.
2. De ce, dacă tot au venit, nu au convocat o ședință cu toți elevii și profesorii, nu doar cu membrii consiliului profesoral?
Un răspuns ar putea fi că acești polițiști consideră că problema pornește de la conducerea liceului și de la corpul profesoral. Că se spune că unii dintre participanții la ședință ar fi făcut fețele pământii atunci când au aflat că Facebook este spațiu public, iar ceea ce postează dumnealor ofensator și jignitor acolo poate fi pedepsit cu închisoarea. Nu toți, evident, pentru că nu toate cadrele didactice au cont de Facebook.
3. Și de ce aceste activități specifice la liceul Stâlpeni, dacă oficial nu există bullying?
Poate din cauza faptului că, așa cum au afirmat foarte clar domnii polițiști de la Biroul de Siguranță Școlară, doamna director Postelnicu Elena nu are competența de a stabili dacă bullyingul există sau nu în liceul Stâlpeni. Sacrilegiu, ar spune cei care afirmă că doamna a câștigat un concurs cu ajutorul autorităților locale și din acest motiv, este foarte pricepută, inclusiv în bullying.
Ce cred eu este că aceste acțiuni sunt un semnal de alarmă la adresa doamnei director și a cadrelor didactice că poliția are în atenție conflictele de la liceu și pe care direcțiunea le-a gestionat până acum greșit sau este parte a acestora.
Gestionarea defectuoasă a cazurilor de bullying
Am scris la Gazeta de Stâlpeni peste 20 de articole care tratează bullyingul în general și la liceul Stâlpeni în particular, așa că nu le mai reiau. Am să fac însă o sinteză a acestora și cum s-a raportat doamna director Postelnicu la fiecare din următoarele cazuri:
1. Agresiunea fostului contabil șef față de directorul liceului de atunci.
Este un caz de bullying, deoarece domnul contabil a procedat la o acțiune de hărțuire extinsă în care a fost inclusă și sora doamnei, cadru nedidactic la liceul Stâlpeni. După agresiunea fizică, moment în care a fost chemată poliția, s-au luat declarații, unele dintre acestea fiind în contradictoriu cu cele întâmplate, ca să nu spun mincinoase. Ulterior, sursele mi-au declarat că, la presiune politică și din lipsa unor certificate medico-legale, după deschiderea dosarului penal de către agenții Poliției Rurale Stâlpeni, acesta a fost clasat de procuratură.
Fapta însă rămâne, iar domnul agresor de atunci a fost acceptat, drept recunoaștere a valorii acestuia, în noul consiliu de administrație al liceului de către actualul director, doamna Postelnicu Elena. Probabil că astfel se apreciază un astfel de comportament, dacă este îndreptat împotriva celei cu care, așa cum scrie negru pe alb în reportul ISJ Argeș, are un conflict de ani de zile.
2. Cazul de agresiune de la clasa a VI-a din luna mai 2022.
Față de acest caz doamna director s-a raportat în patru moduri. Mai întâi a sugerat părinților copilului lovit să mute copilul la Școala Rădești, încercând să pedepsească astfel victima, nu agresorul. A convocat apoi, în absența dirigintei clasei, o ședință cu părinții, la două ore diferite, dimineața și seara, ședințe pe care le-a condus execrabil. Astfel, la una dintre ele, unul dintre părinți afirmând citez „ toți copiii sunt niște jigodii”, lucru trecut cu vederea de doamna Postelnicu Elena.
Ulterior s-a acoperit cu hârtii din care să rezulte că bullyingul nu există, fără să verifice în detaliu cauzele care au dus la acest incident. Și a mințit că a fost informată greșit de doamna dirigintă, atât în fața părinților, cât și în discuția cu inspectorul la care acești părinți s-au dus în audiență.
Cazul a fost rezolvat corect de către doamna dirigintă, așa cum spuneam, directoarea liceului arătând prin tot ceea ce a făcut atunci că nu înțelege gravitatea situației, că s-a raportat greșit de partea agresorilor, că nu are empatie față de copilul agresat și s-a disculpat, prin minciună, de vina gestionării deficitare a acestui caz, ca director de liceu.
3. Incidentul din această toamnă, din 09.09.2022.
Despre acesta găsiți detalii aici privind cele întâmplate și cum a gestionat situația doamna director. De remarcat că dacă în cazul 1 de mai sus doamna a fost prin cele declarate de partea agresorului, de data aceasta a împins lucrurile într-acolo încât, prin declarații false, cum că unii dintre copii au avut reacții extreme, părintele care a intrat în clasă să fie trimis în instanță. Ceea ce însemna ca elevul care a fost victima bullyingului (clasei și a profesorului) să stea o perioadă destul de lungă, departe de tatăl său. Amintesc faptul că, niciun părinte nu are voie să intre în școală fără a avea o întâlnire programată și, cu atât mai mult, nu are voie să agreseze verbal sau fizic copiii sau cadrele didactice!
Ce putem înțelege despre gestionarea bullyingului de către doamna director, dacă alăturăm imaginii de ansamblu țățismele despre care am vorbit la început și comportamentului doamnei Postelnicu Elena pe facebook?
Vă las pe dumneavoastră să răspundeți. Iar în episodul următor voi analiza un caz-școală de bullying, respectiv de abuz și umilire, la adresa unui cadru didactic din învățământul din Stâlpeni. Și vom trage și câteva concluzii!
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News