[FOTO] Elevii de la liceul din Stâlpeni își pun sănătatea în pericol pentru a escalada „gardul Postelnicu”

Scris de Andrei Văcaru
703 vizualizări

După articolul în care semnalam construirea improprie a unui gard prin mijlocul terenului ce aparține liceului din Stâlpeni, la ordinul directoarei Postelnicu Elena, doar pentru a ține elevii „închiși în cușcă”, am primit pe adresa gazetei mai multe mesaje. Toate exprimă indignarea pentru o astfel de măsură abuzivă, dar mai adaugă două consecințe ale existenței acestui gard.

Prima este discriminarea. Respectiv faptul că persoanele angajate la liceu care au cheia, deschid poarta pentru anumiți elevi și le refuză accesul altora, pe criterii doar de acestea cunoscute. Astfel că ne întreabă, cei ce ne-au scris, cine dă dreptul acestor angajați să procedeze în acest fel? Ori nimeni nu are acces, ori toți au acces. Orice altă opțiune reprezintă o formă de discriminare, care înainte nu exista în liceul din Stâlpeni.

A doua consecință a existenței acestui gard este riscul unor accidentări sau, Doamne ferește!, a producerii unor evenimente deosebit de grave. Și am primit poze cu un băiețel de 12-13 ani care sare acest gard, punându-și sănătatea în pericol. Imaginile le puteți vedea mai jos, adăugând înălțimea gardului de 1,8 metri, ca să vă imaginați cum resimte organismul o cădere de la o astfel de distanță, inclusiv dacă elemente din îmbrăcăminte ar rămâne agățate în sârmele existente în partea superioară a gardului.

În calitatea mea de părinte, aș fi indignat să știu că pentru copilul meu se refuză accesul pe acea poartă, în timp ce altor copii li se permite. Ori invers, deoarece copilul ar fi subiectul bullyingului celor cărora accesul le-a fost refuzat. Și aș fi extrem de îngrijorat pentru integritatea fizică și sănătatea copiilor mei dacă ar fi nevoiți să escaladeze „gardul Postelnicu”. Prin urmare, aș cere directoarei, așa cum ne cer parte dintre cei care ne-au scris, să renunțe la a bloca accesul celor mici spre furgoneta cu mâncare și răcoritoare sau spre magazinul alimentar din apropiere.

Așa cum cer și eu acum, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite: doamnă director Postelnicu Elena, lăsați orgoliile mărunte deoparte și rezolvați situația, până nu este prea târziu!


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate