Astăzi, 02 iunie 2022, la Stâlpeni au avut loc activitățile de omagiere a Eroilor comunei, căzuți la datorie în ultimele trei războaie ale neamului: cel al Independenței (1877-1878), primul război mondial (1916 – 1918) și cel de-al doilea război mondial (1941 – 1945). Acest omagiu al comunității este organizat în fiecare an, la Sărbătoarea Înălțării Domnului, ce are loc la 40 de zile de la Sărbătoarea Sfintelor Paște, Învierea Domnului Isus Hristos.
Atmosfera acestor activități a fost una plăcută, la ea participând, pe o vreme aproape caniculară, oficialități și cetățeni, bătrâni și copii, profesori și elevi.
Evenimentele au început în jurul orei 11.00 la Livezeni, unde s-au depus coroane de flori din partea oficialităților, după care elevii Școlii Gimnaziale din sat au adus flori, au recitat poezii și au cântat „Imnul Eroilor”, nelipsit la un astfel de eveniment, iar domnul primar Șerbănoiu Gabi a ținut un mic discurs. A fost oficiată și o mică slujbă religioasă și s-au strigat, spre aducere aminte, numele și prenumele Eroilor din satul Livezeni care au plătit prețul suprem pentru țară.
Festivitățile au continuat apoi la Stâlpeni cu depunerea de coroane, o slujbă religioasă de veșnică pomenire, iar copiii au adus flori pe care le-au depus la cele două monumente din sat.
S-a mers apoi la Rădești unde, la fel, nu au lipsit florile aduse de copii, slujba religioasă și depunerea unei coroane de către oficialități. Și aici domnul primar Șerbănoiu a ținut un mic discurs pentru a marca importanța acestui eveniment. După festivități, toată lumea a fost invitată de preotul paroh din sat pentru a ciocni un ou roșu și a gusta din preparatele pregătite pentru Înălțare.
La acest eveniment am participat și noi cu o coroană de flori, aceasta fiind depusă de doi elevi de la școala Livezeni. Deasemenea, au mai fost prezenți consilieri locali și personalul didactic al instituțiilor de învățământ din comună. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea acestui eveniment omagial.
Cinste Eroilor!
PS Pozele au fost editate pentru a respecta protecția datelor personale. Mulțumim pentru înțelegere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News