[UPDATE] Contracandidat de AUR pentru primarul Șerbănoiu, la Stâlpeni

Scris de Liviu Andrei Văcaru
950 vizualizări

Update: Am reușit să discut cu dl. Modreanu și am aflat că este antreprenor, a urmat cursurile Universității Pitești, fără licență, este recăsătorit și că dorește să candideze în principal pentru atragerea fondurilor europene și readucerea în Primăria Stâlpeni a respectului pentru cetățean.

Articol inițial: Printr-o postare făcută pe facebook ieri, 21 martie 2024, fostul consilier local al comunei Stâlpeni în mandatul 2012 – 2016 din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu PP-DD, Liviu Ion Modreanu, și-a anunțat depunerea candidaturii, din partea Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR), pentru fotoliul de primar la Stâlpeni.

„Astăzi am depus candidatura pentru primăria Stilpeni„cu Dumnezeu înainte„„Poate mai schimbam ceva„hai sa fie și puțin mai bine„„DOAMNE AJUTĂ!” scrie acesta în postarea distribuită pe facebook.

Liviu Ion Modreanu are 43 de ani, este căsătorit, a absolvit un liceu agroindustrial, iar conform ultimelor declarații de avere și de interese disponibile online, lucrează la Automobile DACIA și este membru de sindicat. Pe pagina de facebook a filialei județene a partidului se arată și că este responsabil AUR pentru Stâlpeni din anul 2021.

De menționat că Alianța pentru Unitatea Românilor este considerată de tot mai multe surse credibile, precum Wikipedia, a fi o formațiune de extremă dreaptă, promovând o retorică antioccidentală, antiglobalistă, eurosceptică, homofobă, fundamentalist creștină, antisitem și a fost acuzată ca fiind apropiată de agenda rusească în România. Iar președintele acesteia, George Simion, persoană declarată indezirabilă pe teritoriul R. Moldova și al Ucrainei pentru activități de destabilizare și legături cu serviciile secrete rusești, s-a remarcat prin numeroase scandaluri și mesaje publice suburbane, precum expresia adresată în Parlamentul României fostei sale colege din AUR, Diana Șoșoacă, „Te agresez sexual, scroafo!”.

Aceasta este a doua candidatură la alegerile din 9 iunie pentru fotoliul de primar la Stâlpeni, după cea a actualului primar Gabi Șerbănoiu, susținut de Partidul Social Democrat (PSD). I-am solicitat domnului Modreanu să ne furnizeze mai multe detalii despre această candidatură însă, până la apariția acestui articol, nu am primit niciun răspuns din partea sa.

Foto: capturi Facebook


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate