Așa cum puteți vedea în imaginile de mai jos, trimise de un locuitor al comunei, școala de la Livezeni pare a fi în bălării la propriu. Dacă în curtea școlii putem motiva că nu s-a cosit iarba pentru că angajații din învățământ au fost în grevă, nu găsim nicio motivație pentru terenul dintre DN73, ori ulița care trece pe lângă școală și gardurile instituției.
Acest loc aparține spre administrare primăriei Stâlpeni, primărie cu angajați care au primit 10% majorare la salariu încă din aprilie 2023, fără nicio secundă de proteste, ori zile de salarii tăiate pentru grevă, așa cum s-a întâmplat cu profesorii. Și care nu au făcut mai nimic ca astăzi, când s-au reluat cursurile, elevii și dascălii lor să nu trebuiască să înoate la propriu prin bălării ca să ajungă în bănci sau la catedră.
Terenul de lângă proaspăt renovatul cămin cultural, ce-i drept teren privat, este „inundat” de vegetația hidrofilă, cel mai probabil stufăriș. Privat, cum spuneam, însă o bucată bună de acolo aparține primăriei, cu tot cu trotuarul și șanțurile năpădite de vegetație. Pe unde să meargă un copil care vine de peste drum de școală, pe ce trotuar, ca să poată merge normal până la trecerea de pietoni?
Domnule primar, aveți cuvântul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News