Agenția Națională pentru Sport (ANS) a transmis în data de 21 mai 2025 o solicitare oficială către Primăria Comunei Stâlpeni, în atenția primarului Gabi Șerbănoiu, cerând un punct de vedere legat de posibila desființare ilegală a bazei sportive „Forestierul” din localitate. Solicitarea vine ca urmare a unei sesizări, care semnala faptul că stadionul a fost distrus, iar terenul a fost transformat în teren agricol.
Potrivit ANS, baza sportivă „Forestierul” figurează încă în evidențele instituției ca stadion de fotbal omologat pentru Liga a III-a, cu o suprafață de 9.862 mp, aparținând în trecut societății Goldine Timber S.R.L. Documentul oficial reamintește că, în conformitate cu Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, autoritățile publice locale și societățile comerciale care dețin baze sportive au obligația de a păstra destinația acestora și de a le menține în stare de funcționare. Orice schimbare a destinației sau desființare a unei baze sportive poate fi făcută doar prin hotărâre de guvern, și numai după construirea unei baze sportive similare în localitate.
De la centru sportiv local, la câmp agricol
Stadionul „Forestierul” a fost nu doar locul performanțelor echipei locale, care a jucat inclusiv meciuri internaționale în anii ’70, ci și un simbol al identității comunității. După 1990, stadionul a fost afectat de declinul economic al fabricii de prelucrare a lemnului, ajungând în cele din urmă în proprietate privată, ca parte a masei credale. Deși existau posibilități de a fi readus în patrimoniul local, administrația actuală nu a făcut niciun demers concret în acest sens.
În acest context, devine relevant un alt aspect administrativ. Primăria Stâlpeni nu are încadrat personal propriu la Serviciul Urbanism. De mai mulți ani, serviciile din acest domeniu sunt externalizate și asigurate de Ududec Maria, prin contracte de prestări servicii externalizate. Această situație ridică întrebări suplimentare privind modul în care s-a realizat modificarea de destinație a stadionului, dacă aceasta s-a efectuat, sau lipsa unei reacții administrative în fața unei astfel de transformări.
Aratul stadionului „Forestierul” a fost deja documentat de Gazeta de Stâlpeni, fiind preluată de publicații județene și naționale precum Argeșul Online, Gazeta Sporturilor sau Digi Sport. Conform articolului publicat în data de 2 mai 2025, stadionul cu o istorie de peste șapte decenii, înființat în 1954 de IFIL Stâlpeni, a fost transformat într-un teren agricol, pregătit pentru cultivarea porumbului. Acest act simbolizează cel mai probabil sfârșitul unei epoci în care comuna Stâlpeni a fost un reper sportiv regional și național, iar performanța mediocră a echipei Viitorul Rădești 2021 în Liga a IV-a Nord Argeș, pare să confirme această concluzie.
O administrație preocupată de „tradiții” selective
Ironia este că primarul Gabi Șerbănoiu, fost fotbalist de profesie, se declară apărătorul și păstrătorul tradiției, dar această preocupare a sa pare să ocolească tocmai patrimoniul sportiv și istoric al comunei. În timp ce organizează evenimente cu dimensiune electorală sub eticheta „tradiției”, precum „Focul lui Sumedru” sau promovează ONG-ul „Asociația Clubul Pensionarilor din Stâlpeni” construit pe fundația organizației de seniori a PSD Stâlpeni, primarul Șerbănoiu Gabi a permis aratul fostului stadion și închiderea unei pagini importante din istoria locală.
În loc să cultive sportul, la Stâlpeni se va cultiva porumb. Aceasta este concluzia tristă trasă de localnici și observatori după aflarea veștii că stadionul a fost arat. Iar acum, Agenția Națională pentru Sport așteaptă explicații de la administrația condusă de Gabi Șerbănoiu, într-o speță care ar putea avea implicații juridice dacă se constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Rămâne de văzut dacă și cum Primăria va răspunde solicitării ANS și dacă autoritățile centrale vor trata cu seriozitate această aparentă desființare ilegală a unei baze sportive istorice. Pentru comuna Stâlpeni, este mai mult decât o problemă administrativă, este o problemă de memorie colectivă și de identitate locală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News
1 comentarii
n-o să dea nici un răspuns şi n-o să păţească nimic, dacă n-a păţit până acum, omul chear e imun o nulitate absolută