Utilizarea trotinetelor electrice a luat amploare în ultima vreme, existând și riscul creșterii numărului de evenimente rutiere în care acestea sunt implicate. Pentru prevenirea lor, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Argeș face un apel privind importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație ce se aplică acestei categorii de autovehicule.
Este recomandată folosirea căștilor de protecție și a elementelor de luminare și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru propria protecția utilizatorilor, precum și pentru a crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public. Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu trotinete electrice este de 14 ani, numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum, nu pe trotuare.
În cazul bicicliștilor, în cele mai multe dintre cazuri, ei sunt singurele persoane implicate în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea. Respectiv utilizarea căștii de protecție și a vestei reflectorizantă, pentru a vă crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
Conform obligațiilor legale, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice vârsta minimă este de 14 ani și aveți obligația de a folosi vesta și elementele reflectorizante din echiparea bicicletei, precum și regula de a purta casca de protecție și de a vă deplasa pe partea dreaptă a drumului, atunci când participați la traficul rutier.
Poliția recomandă ca pentru cei care învață mersul pe bicicletă, în special copii, să se utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinților, pentru a fi instruiți și a se obișnui cu regulile de deplasare în traficul rutier. La fel, sunt interzise manevrele bruște și schimbarea direcției de deplasare fără semnalizarea intenției, iar manevra trebuie efectuată doar după o asigurare temeinică.
Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau pe trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier. Traversarea se va face doar mergând pe jos, pe lângă bicicletă sau trotinetă, după ce, în prealabil, v-ați asigurat că intenția de a traversa a fost observată de conducătorii auto și că aceștia pot opri în condiții de siguranță.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte și amendă 580 – 725 de lei, iar nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte și amendă 870 – 1.160 de lei.
Polițiștii argeșeni recomandă de asemenea, să conduceți cu prudență, având permanent o conduită preventivă, adaptând viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și fără să vă angajați în efectuarea unor manevre riscante, care vă pot pune viața și sănătatea în pericol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News