[POLIȚIA] Activitatea infracțională la începutul anului 2023 din zona Stâlpeni

Scris de Redacția
754 vizualizări

Minori reținuți de polițiști

În noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în jurul orei 02.00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești au semnalizat regulamentar, pe raza comunei Davidești, pentru oprirea unui autoturism al cărui șofer nu s-a conformat și a continuat deplasarea. Autoturismul a fost urmărit de echipajul de poliție până la Mioveni unde, fiind somat cu armamentul din dotare, s-a reușit oprirea acestuia.

În autoturism erau 4 minori, doi cu vârsta de 14 ani și doi de 16 ani, toți din comuna Crângurile, județul Dâmbovița. S-a stabilit că autoturismul a fost condus de unul dintre minorii de 14 ani și că circula cu plăcuțele cu numerele de înmatriculare sustrase de pe un autovehicul de pe raza orașului Mioveni. Iar în portbagajul autoturismului au fost identificate mai multe bunuri (produse alimentare, pachete de țigări, sticle cu băuturi alcoolice), despre care s-a stabilit că ar fi fost sustrase din incinta a două societăți comerciale din localitățile Stâlpeni și Schitu Golești.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea „infracțiunilor de furt, furt calificat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, conform informării Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Minorii de 16 ani au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, ulterior fiind puși sub control judiciar pentru 60 de zile, iar cei doi de 14 ani sunt cercetați în stare de libertate.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În data de 08 februarie, polițiștii de la Poliția Rutieră Câmpulung au depistat un bărbat de 33 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism prin Stâlpeni cu dreptul de conducere suspendat. În 05 februarie, doi conducători auto, unul de 44 de ani din Pitești, pe raza localității Stâlpeni, iar celălalt, de 49 de ani, pe raza localității Mihăești, au fost înregistrați de aparatul RADAR pe DN 73, circulând fiecare cu viteza de 125 km/h. Li s-au reținut permisele de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

În 30 ianuarie, tot polițiștii de la Câmpulung au depistat un bărbat de 48 de ani, din Stâlpeni, care conducea un autoturism în comuna unde domiciliază, având o alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Dreptul acestuia de a conduce a fost suspendat.

A lovit bariera de trecere la nivel cu calea ferată

În noaptea de 07 spre 08 ianuarie, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au observat pe DN73, la Țițești, un autoturism ce prezenta avarii la nivelul parbrizului și a pavilionului. Din verificările efectuate s-a stabilit că avariile au fost produse ca urmare a impactului cu barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată amplasate în comuna Stâlpeni, cu care a intrat în coliziune.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 38 de ani din Câmpulung, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Activități de combatere a delictelor silvice desfășurate de Secției de Poliție Rurală Stâlpeni

În data de 01 februarie polițiștii au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din Țițești, „care nu este înregistrat în aplicația informatică SUMAL 2.0 ca transportator profesionist, a efectuat în perioada 19 august – 14 decembrie 2022 un număr de 15 transporturi de material lemnos,  depășind, cu 20,122 mc de material lemnos, cantitatea pe care avea posibilitatea de a o transporta în condiții legale”, conform unui comunicat al IJP Argeș.

Aceiași polițiști de la Stâlpeni au mai constatat în 27 ianuarie că un bărbat de 53 de ani, din Țițești, care la fel nu era înregistrat ca transportator profesionist de material lemnos în aplicația informatică SUMAL 2.0, „a efectuat în perioada 09.10.2022-21.01.2023 un număr de 8 transporturi de material lemnos, depășind cantitatea pe care avea posibilitatea de a o transporta în condiții legale”

Au fost aplicate în ambele cazuri sancțiuni contravenționale, fiecare cu amendă în valoare de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă și măsura complementară de confiscare a cantităților de material lemnos suplimentare celei legale de 20 mc/an calendaristic.

Iar în 23 ianuarie au depistat, pe raza comunei Bălilești, un bărbat de 59 de ani, din Țițești, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos, fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului. Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a constatat că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,7 mc lemn foc de esență fag. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate