[ POLITICA ] Ei si ai lor

Scris de Andrei Vacaru
669 vizualizari

Daca doamnele s-au intreabat uneori de ce sunt mai scunde ca inaltime decat sotii lor sau de ce vecinii se tot cearta pentru ca el aduce mai multi bani acasa decat ea, atunci trebuie sa stiti ca exista o institutie in Romania care se ocupa fix de astfel de probleme: Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati, denumita si ANES.

Aceasta agentie se afla in componenta Guvernului Romaniei, mai exact in subordinea Ministerului Muncii si Familiei …, ori cum se mai numeste acum, ca isi schimba denumirea in functie de cine vine la putere. ANES este condusa de doi secretari de stat.

Oprescu Mihail Adrian

Oprescu Mihail Adrian

Unul din acesti secretari de stat, incepand cu 30.10.2019, exact din ziua in care a picat in parlament Guvernul PSD ALDE condus de Viorica Dancila, este Mihail Adrian Oprescu, nimeni altul decat sotul doamnei deputat PSD Simona Bucura Oprescu, fost prefect al judetului Arges si sef pe la Inspectia Muncii.

Pozitia sa de interimar este una dependenta de decizia politica, fiind renumit in functie, la fiecare 6 luni, pana acum de premierii PNL Ludovic Orban si de Florin Citu. Da, stiu, vi se pare ciudat ca sotul unei deputate PSD sa fie reconfirmat politic in functie, de 4 ori pana acum, de premierii PNL.

Asa cum am aratat de atatea ori, fratia PNL-PSD exista la Stalpeni, ultima „isprava” fiind aceea de a vota pentru Dacia Duster. Si cum functioneaza perfect aici, la noi, de ce n-ar functiona si la nivel judetean si national, chiar daca in fata dvs se acuza unii pe altii? Da, se cearta la televizor sau in public pentru ca dvs sa le dati votul, dar in spatele „scenei” sunt prieteni buni, pentru ca ceea ce ii intereseaza sunt banii si avantajele personale.

Zilele trecute am aflat  ca Mihail Adrian Oprescu a fost renumit in functie pentru inca 6 luni, de catre premierul Citu, demis recent si prin votul PSD si cel mai probabil, inclusiv prin cel al doamnei Simona Bucura Oprescu. Cea care spunea cu obida, acum ceva timp in urma, despre seful guvernului din care face parte si sotul, ca:

A alocat bani cu nemiluita primarilor PNL care l-au facut sef la PNL si le da celorlalti firimituri.  – Sursa

Daca se refera la ce primesc altii, nu neaparat primari, dar care nu sunt membri PNL, nu le-a dat totusi chiar firimituri. Pentru ca sotul dumneaei, care nu este nici membru PNL, nici UDMR sau USR, are un venit anual de 123.746 lei, echivalentul a 10.312 lei noi lunar, conform declaratiei de avere. Ceea ce nu reprezinta chiar firimituri, asa cum ar crede doamna Simona, ci vreo 6-7 venituri minime nete pe economie.

Ce doream sa spun este ca asa cum unii dintre dvs. v-ati simtit pacaliti de Iohannis, de Citu, de Ciolos sau de Ciolacu, pe care i-ati privit la un moment dat cu incredere, aflati ca nici ceilalti nu sunt mai breji: ce incredere sa mai ofere o speranta a politicii de pe Raul Targului care, cu o mana voteaza demiterea Guvernului PNL, din care face parte sotul ei, pentru ca „distruge Romania”, iar cu cealalta cheltuie banii pe care, acelasi guvern, ii da sotului, prin grija fratiei PNL – PSD?

A! Si inca o informatie: domnul este si membru in adunarea eparhiala a Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului. Si daca nu stiti ce inseamna asta, va invit sa urmariti reportajul celor de la Recorder.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate