Într-un document care poate fi vizionat aici, găsit pe site-ul primăriei Stâlpeni la capitolul Informații Financiare, vedem că dacă în anul acesta, 2022 bugetul comunei era de 8.452.000 lei, prognoza pentru anul 2025, primul an de funcționare a noii echipe de conduceree a UAT Stălpeni, arată că va fi de 6.431.000 lei, cu 2.021.000 lei mai puțin, în procente însemnând aproape 23% mai puțin.
La această prognoză dacă adunăm și inflația estimată în 2023 de 13,8% și în 2024 de 12%, observăm ușor că noul primar va avea la dispoziție un buget cu o putere cu aproape 50% mai mică față de anul acesta: 23% + 13,8 + 12% = 48,8%. Enorm.
Tradus politic și administrativ, asta nu înseamnă doar greaua moștenire lăsată de regimul Șerbănoiu noii echipe de conducere a UAT Stâlpeni, așa cum ne-am obișnuit că se spune adeseori, ci înseamnă că ceea ce nu a făcut actualul primar, că nu a putut sau nu a vrut, noul primar de după 2024 nu va putea nici atât, având la dispoziție jumătate din ceea ce reprezintă bugetul de anul acesta.
Mai mult, deficitul pentru anul 2022 (vezi ultima pagină din document), respectiv diferența dintre ce intră în „buzunarele” primăriei și ceea ce iese, este estimat la o datorie de 557.000 lei, deficit pe care primăria îl poate rostogoli doi ani lejer, fără nicio problemă, ceea ce va putea duce la o scădere și mai mare a bugetului anului 2024, în valoare reală, de sub 50% față de anul acesta.
Este exact ceea ce s-a întâmplat la București, unde pesedista Gabriela Firea a lăsat bugetul capitalei în datorii, inclusiv la RADET, ori la Timișoara, unde penelistul Nicolae Robu a procedat la fel cu bugetul local și, identic, cu Colterm. Apoi și Gabriela Firea, și Nicolae Robu, țipau după câteva luni de la pierderea alegerilor la primarii Nicușor Dan și la Dominic Fritz că nu au făcut nimic.
Păi cu ce, cu datorii?
Și pentru că am ajuns la RADET și COLTERM, societățile de utilități din București, respectiv Timișoara, haideți să ne uităm puțin și la APA TOP SERV STALPENI SRL, societatea de apă și canal din comună. Ce situație financiară are astăzi, după ce a fost folosită pentru a se plăti din datoriile unei asocieri muribunde cu Mihăeștiul, societate falimentată de administratorul Nițu?
Și aici erau la începutul anului în jur de 320.000 de lei datorii la ANAF și nu știm cum stă situația astăzi pentru că dl. Petria, în raportarea din ședința CL Stâlpeni de luna trecută (vezi aici, de la minutul 27:30), când a ajuns la penalitățile ANAF înregistrate în contul societății, a înghițit în sec și a trecut mai departe, fără să sufle nicio cifră. De ce? Bănuiți, ca să nu se afle.
Pentru cine a uitat sau nu știe, este vorba despre același domn Petria care a gestionat din funcția de contabil, alături de domnul Nițu, și vechea firmă făcută în asociere cu Mihăești, falimentată și în lichidare acum, nu numai firma nouă.
Așadar, ce va prelua noul primar, oricare va fi el, dacă nu va candida domnul Șerbănoiu? Datorii, promisiunile neonorate dacă va fi din același partid, pe care va trebui să le îndeplinească pe lângă promisiunile cu care va câștiga alegerile, un buget care abia va ajuge pentru funcționarea primăriei, instituție care are organigrama din ce în ce mai umflată, dar și o societate comercială de utilități cu datorii.
Greu, ați spune, dar mă întreb câți dintre cei care doresc acum funcția de primar în locul domnului Șerbănoiu sau cărora li s-a promis suținere, știu asta? Poate face domna Machedon ceva în aceste condiții, dacă ea va fi aleasa? Poate domnul Mesteacăn sau candidatul PNL, oricare va fi el să facă ceva? Va putea candidatul Pro România, dacă alegătorii vor o schimbare, sătui de PSD și de PNL și îl vor alege primar?
Și mă întreb și dacă nu din acest motiv nu mai candidează domnul Șerbănoiu în 2024 pentru încă un mandat, așa cum se aude. Poate pentru că nu mai sunt bani, nu pentru că v-ar fi promis că dumnealui este „Siguranța unui trai mai bun” și acum îi crapă obrazul de rușine că au mințit, el și partidul.
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News