[ UPDATE ] Concurs pentru copii și adolescenți cu tema „Reporter pentru o zi”

Scris de Redacția
510 vizualizari

Update. Ieri a fost ultima zi in care se puteau trimite textele pentru concurs si, spre surprinderea echipei gazetei, nu am primit niciun email cu care voi, dragi copii si adolescenti sa puteti intra in competitia pentru premii.

Nu stim inca daca este vina noastra pentru ca am ales un termen asa de scurt, ori pentru ca am ales o tema dificila, asa ca am decis sa prelungim termenele dupa cum urmeaza:

  • TRIMEREA LUCRĂRILOR PENTRU CONCURS: pana la 31 ianuarie 2022;
  • CENTRALIZAREA ACESTORA ȘI TRIMITEREA PENTRU JURIZARE: 1-2 februarie 2022;
  • PERIOADA DE JURIZARE: 03 – 08 februarie 2022;
  • CENTRALIZAREA REZULTATELOR ȘI ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR: 09 – 12 februarie 2022;
  • PRIMIREA DIPLOMELOR ȘI A PREMIILOR: 13 – 20 februarie 2022.

Succes!

Stire initiala.

La aniversarea unui an de existență, Gazeta de Stâlpeni organizează un concurs dedicat copiilor și adolescenților, pe categorii de vârstă, respectiv 7-10 ani, 11 – 14 ani și 15-18 ani, cu tema „Reporter pentru o zi”. Toate lucrările premiate vor fi publicate, evident, cu acordul parinților celor mici.

CE TREBUIE SĂ FACEȚI?

Să scrieți corect gramatical un text, fără limită de cuvinte, în care să ne descrieți cum ar arăta o zi din viața dumneavoastră dacă ați fi reporter: despre ce subiect ați scrie, de ce este acest subiect de interes, cum v-ați documenta și, la final, cum ar suna articolul scris de dvs.

PREMII

Premiile se vor departaja, pe trei nivele de vârstă, respectiv 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani și pentru fiecare nivel vor exista diplome și câte trei premii:

  • Locul 1 primește 100 RON;
  • Locul 2 primește 75 RON;
  • Locul 3 primește 50 RON.

Toți participanții care nu vor câștiga premii primesc diplomă de participare.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani și să trimiteți compunerea/textul sub forma de WORD, TXT sau PDF pe adresa de email a gazetei, redactie@gazeta-stalpeni.ro. În email trebuie OBLIGATORIU să precizați numele și prenumele, adresa, numărul de telefon la care vă putem contacta, vârsta, unitatea școlară unde sunteți elev/ă și acordul de publicare a textului în gazetă, în cazul în care va fi premiat.

Menționăm că fără aceste informații, nu putem lua în considerare lucrarea dvs.

Menționăm că ne obligăm să respectăm regulile de protecție a datelor personale așa cum sunt ele stipulate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

CRITERII DE DEPARTAJARE A LUCRARILOR

Ne interesează în primul rând să scrieți corect gramatical. Va conta și folosirea corectă și cât mai vastă a vocabularului limbii române, precum și originalitatea imaginației voastre și modul cum ne veți transpune în lumea descrisă de voi.

CALENDARUL CONCURSULUI

Ne-am propus o perioadă mai mare de trimitere a textelor pentru a vă asigura timpul necesar realizării și finisării acestora, dar și pentru a exista o concurență mai mare. Astfel, calendarul concursului va arăta astfel:

  • TRIMEREA LUCRĂRILOR PENTRU CONCURS: 13 – 24 ianuarie 2022;
  • CENTRALIZAREA ACESTORA ȘI TRIMITEREA PENTRU JURIZARE: 25-28 ianuarie 2022;
  • PERIOADA DE JURIZARE: 29 ianuarie – 08 februarie 2022;
  • CENTRALIZAREA REZULTATELOR ȘI ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR: 09 – 12 februarie 2022;
  • PRIMIREA DIPLOMELOR ȘI A PREMIILOR: 13 – 20 februarie 2022.

JURIZAREA CONCURSULUI

Jurizarea va fi facută de către redactorii Gazetei de Stâlpeni care doresc să se implice și au cel puțin cinci articole publicate la gazetă până la data începerii jurizării.

DONAȚII

Cei care doresc să sprijine cu donații, o pot face:

  • în contul Asociației Mișcarea Sinergistă, RO26RNCB0249159793730001, deschis la BCR Timișoara,
  • sau în contul Asociației „Stâlpeni, comuna noastră”, RO97BTRLRONCRT0611492701, Banca Transilvania,

cu mențiunea CONCURS STALPENI. Contra serviciu, asiguram reclama in gazeta dacă sunteți firmă, ori menționarea, dacă doriți, în articolul în care anunțăm câștigătorii.

Câteva precizări necesare:

• textul trimis trebuie să fie original, creat de cel care ni-l trimite;
• vă rugam să nu uitați să ne spuneți cine sunteți, ce clasă, vârsta, adresa unde vă trimitem diploma/premiul și, important, acordul de publicare a textului la gazetă;
• toți participanții care nu câștigă vor primi diplomă de participare;
• cei care vor lua premii, vor primi o diplomă cartonată care să ateste premiul câștigat;
• banii pentru premii (100 de lei premiul I, 75 de lei premiul II și 50 de lei premiul III) ar fi cel mai bine să îi viram în contul părinților. Dacă nu este posibil, vom găsi o formă de a-i trimite către voi, agreată de comun acord;
• juriul va evalua pe baza a patru criterii: originalitate, vocabular, gramatică și imaginație. Niciun evaluator din juriu nu va ști pe timpul evaluării numele autorului textului, ci doar numărul de concurs;
• toate datele personale trimise către gazetă vor fi protejate în conformitate cu Regulamentul European GDPR.

Mult succes!

Foto: prelucrare imagine Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate