[INTERVENȚIE] Incendiu la o casă din Stâlpeni

Scris de Redacție
1,3mii vizualizari

Ieri seară, în jurul orelor 18.00, pompierii de la SVSU Pitești au fost înștiințați de producerea unui incendiu la o gospodărie aflată în localitatea Stâlpeni, satul Livezeni, pe ulița de lângă târgul săptămânal. Ajunși la fața locului și ajutați și de voluntarii de la SVSU a Primăriei Stâlpeni, aceștia au reușit stingerea incendiului relativ repede, dar a fost nevoie de încă câteva ore de supraveghere, pentru a nu exista focare ascunse care ar fi putut reaprinde focul.

Sursa incendiului pare să fi fost modul necorespunzător în care a fost realizat coșul de fum/șemineu și care a dus la extinderea focului la elementele de structură ale locuinței.

Unul dintre participanții la stingerea incendiului a precizat că folosirea la coșuri a unor cărămizi subțiri și a mortarului nedestinat realizării unor astfel de elemente de evacuare a fumului din sursele de încălzire cu lemne, face să se macine ușor îmbinarea dintre cărămizi din cauza temperaturii mari, iar prin crăpăturile apărute, să iasă scântei care fac să se aprindă ușor materialele inflamabile din poduri sau de pe acoperiș.

În acest sens atragem atenția că nerespectarea măsurilor de protecție împotriva incendiului, necurățarea coșurilor de fum sau realizarea din improvizații a acestora pot conduce la tragedii sau la pierderi materiale însemnate.

Ni s-a mai spus că nu sunt victime sau răniți, iar la locul producerii incendiului s-a deplasat și domnul primar Șerbănoiu pentru a ajuta cu mijloacele de care dispune primăria în caz de nevoie.

Rugăm locuitorii de bună credință ai comunei Stâlpeni să-i ajute pe proprietarii locuinței afectate, ținând cont că este iarnă și pagubele suferite sunt destul de mari. Chiar dacă focul a fost izolat și stins repede, apa infiltrată în urma intervenției pompierilor și înghețată din cauza temperaturilor scăzute mai mult ca sigur că a afectat elementele de construcție sau structura de rezistență a clădirii.

 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate