Începând de astăzi, 12 februarie 2025, Klaus Iohannis nu mai este președintele României. Nu pentru că și-ar fi încheiat mandatul în mod firesc, ci pentru că a preferat să demisioneze înainte de a fi suspendat. Mandatul său, care ar fi trebuit să se încheie pe 21 decembrie 2024, a fost prelungit de o instituție care în ultima perioadă și-a pierdut credibilitatea, Curtea Constituțională a României (CCR), după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, pe fondul unor acuzații de ingerință străină în procesul electoral.
Această decizie a CCR a stârnit controverse și a amplificat unele tensiuni politice interne, în timp ce a stins pentru moment îngrijorările legitime din partea locuitorilor cu opțiuni pro-europene, îngrijorați de soarta țării. Pe acest fond social tensionat, forțele politice anti-europene, alături de Uniunea Salvați România (USR), au inițiat procedura de suspendare a președintelui Iohannis, acuzându-l de uzurparea funcției și de prelungirea neconstituțională a mandatului.
Pentru a evita o criză politică profundă și un referendum de demitere, Klaus Iohannis a anunțat, pe 10 februarie 2025, că va demisiona, decizie care a intrat în vigoare astăzi. Conform Constituției României, în situația vacantării funcției de președinte, interimatul este asigurat de președintele Senatului. Astfel, Ilie Bolojan, actualul președinte al Senatului și al Partidului Național Liberal (PNL), a preluat atribuțiile de președinte interimar al României până la organizarea noilor alegeri prezidențiale, programate pentru 4 și 18 mai 2025.
Demisia lui Klaus Iohannis marchează sfârșitul unei perioade de zece ani a acestuia la conducerea țării, o perioadă caracterizată de speranțe inițiale legitime și dezamăgiri ulterioare, unele dintre ele împotriva votului cetățenilor, așa cum a fost aducerea PSD la guvernare. În loc să lase în urmă un stat consolidat, Iohannis părăsește Palatul Cotroceni lăsând România într-o criză politică și instituțională profundă.
Pentru mulți români, Iohannis a reprezentat inițial o promisiune de schimbare, un lider care ar fi trebuit să consolideze democrația și să apropie România de valorile europene. Cu toate acestea, realitatea a fost diferită. În loc să fie un garant al democrației și al statului de drept, Iohannis a sfidat cetățenii și a fost perceput ca fiind pasiv și detașat de problemele reale ale societății.
Bilanțul celor zece ani ai săi la conducerea țării este unul dezastruos. Promovând un stil de guvernare bazat pe tăcere, indiferență și sfidare, Iohannis a fost un președinte arogant, necomunicativ și absent, preocupat mai mult de confortul personal și de excursiile pe bani publici decât de problemele reale ale românilor. În loc să fie un garant al democrației și al justiției, a fost complice la distrugerea statului de drept. În loc să promoveze meritocrația, a patronat un sistem de sinecuri și numiri politice, transformând PNL într-un partid de clientelă obedientă.
În loc să fie un lider, a fost un spectator arogant, care și-a exercitat mandatul mai mult de pe pârtie decât din birou. Și, în loc să fie un lider care unește și inspiră, Iohannis a fost perceput ca fiind absent și preocupat mai mult de propria imagine și de beneficiile personale. Iar gestul său pe final de președinte, de a decora judecătorii CCR care i-au prelungit mandatul a fost o sfidare evidentă la adresa principiilor democratice și a statului de drept, recompensându-i pe cei care l-au ținut în afara constituției la Cotroceni după 21 decembrie 2024.
Moștenirea lui Klaus Iohannis servește ca un avertisment asupra pericolelor indiferenței și ale prioritizării intereselor personale în detrimentul binelui comun. Un sistem politic slăbit, o țară polarizată, o societate civilă tot mai atacată și izolată, un ecart cât o prăpastie dintre cetățeni și clasa politică mai oportunistă ca niciodată.
România merita un lider dedicat, care să pună pe primul loc interesele cetățenilor și să lucreze activ pentru a construi o societate justă, prosperă și democratică. Iohannis nu a fost un astfel de lider, pentru că nu a vrut, nu pentru că nu a putut, sfidându-ne cu aroganța și nesimțirea cu care ne-a privit de sus în toți cei 10 ani de mandat.
Klaus Iohannis nu a fost un președinte, ci doar un turist de lux în cea mai înaltă funcție a statului.
Foto: Contributors
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News