[RECOMANDARE DE CARTE] „De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei”, de Daron Acemoglu și James A. Robinson

Scris de Liviu Andrei Văcaru
397 vizualizări 2 minute de lectură

Recomandarea de carte pentru această săptămână este volumul „De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei”, scris de Daron Acemoglu și James A. Robinson, o lucrare fundamentală pentru oricine vrea să înțeleagă de ce unele țări se dezvoltă și altele rămân captive în sărăcie.

Bazată pe mai mult de 15 ani de cercetări riguroase, cartea demontează mituri legate de cultură, climă sau geografie și arată, cu exemple istorice relevante (de la Imperiul Roman la Coreea contemporană), că diferențele în prosperitatea națiunilor vin, în esență, din calitatea instituțiilor politice și economice.

Convingerea autorilor, sprijinită de o analiză documentată și accesibilă, este că oamenii modelează instituțiile, iar acestea determină direcția unei societăți, fie spre libertate și bunăstare, fie spre stagnare și declin.

Daron Acemoglu, profesor la MIT, și James A. Robinson, profesor la Universitatea din Chicago, sunt doi dintre cei mai influenți economiști ai lumii. Împreună cu Simon Johnson, au fost distinși în 2024 cu Premiul Nobel pentru Economie, pentru studiile lor despre formarea instituțiilor și impactul acestora asupra dezvoltării naționale.

Cartea „De ce eșuează națiunile” care poate fi comandată online de pe site-ul Libris sau găsită în librăriile Cărturești din întreaga țară, este o lectură esențială pentru politicieni, economiști și profesori. Dar mai ales de cetățenii care nu mai vor să accepte inegalitatea ca fatalitate, ci ca o problemă cu soluții.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate