O CRIZĂ PROVOCATĂ DE PRIMAR, PUSĂ PE SEAMA PANDEMIEI!
BUGETUL DIN ACEST AN, O DECONTARE A CAMPANIEI ELECTORALE DE ANUL TRECUT!
Încă de la sfârșitul anului trecut, domnul primar ne povestea și încerca să ne pregătească pentru criza bugetară din acest an. Acest lucru nu se datorează faptului că dumnealui ar fi un prezicător sau vreun mare economist, dar știa ce făcuse. De altfel, dacă ne uităm la prezicerile lui sau ale doamnei vice cu privire la sumele primite în minus, vedem că ele sunt foarte departe de adevăr.
Domnul primar preconiza pentru acest an un buget cu 30% mai mic (20 de miliarde mai puțin ca anul trecut), iar doamna vice ne spunea, chiar în urmă cu câteva zile, că bugetul din acest an va fi cu 20% mai mic ca cel de anul trecut (cca. 13 miliarde lei vechi).
Aceste informații s-au dovedit a fi total false, ele fiind contrazise chiar de către contabilul primăriei care, din date oficiale, ne-a precizat în ședința de buget că acesta a fost cu cca. 3 miliarde mai mic ca cel de anul trecut. Adică cu 5%, iar acest lucru se datorează în mare parte chiar administrației locale: gradul de colectare al impozitelor locale fiind un factor important în formarea bugetului, iar proasta colectare de anul trecut afectându-ne bugetul din acest an.
Criza financiară despre care ne povestea șeful administrației locale există, dar ea se datorează tocmai acestuia!
Campania electorală de anul trecut urma să lase găuri adânci în bugetul din acest an, iar domnul primar știa foarte bine acest lucru, tocmai dânsul fiind artizanul pomenilor electorale de atunci. Părculețe construite peste noapte, dalări de șanțuri în grabă, pietruiri sau asfaltări cu o săptămână înainte de alegeri și alte cadouri de campanie au reprezentat cheltuieli necugetate pe care trebuie să le plătim acum.
În mod normal, reabilitarea Căminului Cultural de la Livezeni ar fi trebuit să se încheie anul trecut, iar acest lucru ar fi însemnat plata cofinanțării din bugetul local atunci și nu acum (16 miliarde). Iar această criză de acum nu ar mai fi existat.
Alegerile trebuiau câștigate prin orice mijloace, iar prețul plătit conta mai puțin atât timp cât nu era achitat din buzunarul propriu.
Faptul că o parte dintre colegii dânsului de partid rămân surprinși la aflarea adevărului, fiind și ei mințiți și ascunzându-li-se și lor foarte multe lucruri, arată că singurul lucru care contează pentru dânsul este satisfacerea intereselor personale și păstrarea puterii cu orice preț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News