PROIECTUL DE HCL
Așa cum anunțam la gazetă zilele trecute, în 27 aprilie 2022 a avut loc o nouă ședință de consiliu local la Stâlpeni. Ordinea de zi o puteți vedea aici, iar la punctul 4 s-a discutat și s-a aprobat „Proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr.83/25.11.2021 stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale datorate de contribuabili pentru anul 2022. Inițiator primar Șerbănoiu Gabi. Comisia de specialitate nr.1, 2 și 3.”
Acest proiect poate fi vizionat aici și are următorul articol, nr. 1, cel mai important:
Se aprobă modificarea art.2 din HCL nr.83/25.11.2021 pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale datorate de contribuabili pentru anul 2022 și va avea următorul cuprins:
„Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei asupra mijloacelor de transport, datorate pentru întregul an de către persoanele fizice până la data de 31 martie 2022, se acordă o bonificație de 10%, iar pentru persoanele juridice 10%.”
Prin urmare, Consiliul Local Stâlpeni, la inițiativa primarului Șerbănoiu, a aprobat la data de 27 aprilie 2022, respectiv la aproape o lună de la finalizarea termenului de 3 luni în care se acordă bonificațiile, ca persoanele juridice care au terenuri, clădiri și mijloace de transport înregistrate la Stâlpeni, să primească bonificația de 10%.
ILEGALITATEA HOTĂRÂRII
Vă întrebați probabil, cum este posibilă aplicarea acestei hotărâri. După mintea edililor locali, probabil se dorea calcularea reducerii de 10% pentru cei care au plătit taxele și impozitele până la 31 martie 2022 și returnarea banilor în plus încasați deja.
Numai că legea NU SE APLICĂ RETROACTIV. Pe de o parte pentru că nu dă voie constituția:
„Art. 15 (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
Cum în acest caz nu este vorba despre o lege penală sau contravenție, iar consiliul local este organ deliberativ, nu executiv, hotărârile sale având caracter de normă juridică, fiind asimilate legislației care se aplică la nivel local, RETROACTIVITATEA ESTE ILEGALĂ.
Pe de altă parte pentru că se produc discriminări. Spre exemplu pot exista firme în Stâlpeni care să nu fi plătit până la 31 martie 2022 taxele și impozitele pentru că știau că nu beneficiază de nicio bonificație sau de una mai mică, ceea ce îi va pune în imposibilitatea beneficierii de această reducere, termenul de 31 martie 2022 fiind trecut deja.
CINE SĂ FIE BENEFICIARII HCL-ului ILEGAL?
Întrebarea care se pune în această situație este „de ce să fi vrut domnul primar introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect devenit, prin votul consilierilor, hotărâre?” Pentru că în mod normal primarul ar trebui să fie preocupat de atragerea de fonduri la buget, nu de risipirea lor prin reduceri ilegale, date după expirarea termenului de bonificație.
Dar ce este normal la Stâlpeni?
Pentru că spre exemplu, sunt convins că știți deja, domnul primar îi acordă prin dispoziție de primar (nr.42/2022) un salariu de asistent persoană cu handicap chiar soției sale, ceea ce este la limita conflictului de interese și al incompatibilității. Dar în acest caz să zicem, pentru că vorbim de cineva cu probleme, iar doamna soție de primar nu este singura în cauză și nici nu are cine să emită dispoziția decât … soțul.
Numai că doamna are și o firmă, MARILENA ANTOSOFY SRL care intră sub incidența proiectului de HCL emis miercuri la inițiativa … soțului. Iar aici nu mai putem vorbi că nu există incompatibilități, familia Șerbănoiu fiind beneficiară nemijlocită a efectelor HCL-ului în discuție.
Însă nu numai această firmă are de câștigat. Ci și Delta Invest SRL de la Mioveni, cea care aparține familiei Movileanu (sursa), familie care are câteva resorturi hoteliere pe litoralul românesc, precum Mera Onix din Cap Aurora, acolo unde domnul primar se poza pe plajă vara trecută, având clădirea acestui hotel în fundal, pozele fiind făcute publice pe facebook. Curată coincidență, nu-i așa?
Ca să le adunăm, în ședința din 27.04.2022, domnul Șerbănoiu, cu votul consilierilor a aprobat:
- un post (din cele 48) de asistent personal al persoanelor cu handicap pentru soție (1524 lei net/lună),
- o posibilă returnare a unor bani din bugetul primăriei în cel al firmei soției (dacă, evident, firma a plătit taxele și impozitele până în 31 martie 2022),
- și ceva avantaje fiscale pentru societatea (dacă, evident,a plătit taxele și impozitele până în 31 martie 2022), firmă care are active la Stâlpeni, dar și Hotelul Mera Onix din Cap Aurora, acolo unde și-a petrecut familia Șerbănoiu concediul la mare anul trecut.
Trei dintr-o lovitură, puteam spune, că tot se apropie sezonul estival și trebuie asigurată promisiunea „SIGURANȚEI UNUI TRAI MAI BUN”, făcută în campania electorală de acum 2 ani. Mai bun pentru ei, evident, dacă aveați alte așteptări.
FOTO: Freepik, facebook și alohotels.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News