E vară, e soare, e numai bună vremea de citit, recitit, amintit … povești frumoase, iar la Stâlpeni, suntem norocoși să avem și surse de inspirație care să ne îmbie la scris.
Avem intelectuali de seamă de la care avem ce învăța.
“De la toți?”, probabil vă veți întreba. Da, de la unii putem învăța cum să fim, de la alții cum să nu fim, dacă ne tentează o carieră didactică. Aceia urmează probabil exemplele negative ale dascălilor proprii, care i-au frustrat și care frustrează la rându-le. Ceilalți, verticalitatea, profesionalismul, decența…
Avem persoane care cred despre sine că fac parte din lumea bună a comunei. Ele știu cum arată o scară a valorilor, în viziunea lor. Ce putem învăța de la ele? Să nu vorbim despre oameni dacă nu-i cunoaștem sau dacă nu am interacționat cumva cu ei. Să nu ne dăm cu părerea despre o persoană doar din auzite. S-ar putea să greșim. O, câte avem de învățat, la orice vârstă dacă dorim!
Dacă nu, rămânem captivi în propriile noastre greșeli, ca în povestea cu maimuța. Sigur ați citit-o.
Ce am învățat eu? Am învățat că un om curat va alege să bea doar apă proaspătă dintr-o fântână curată și adâncă. Că nu-și va potoli setea niciodată, oricât de însetat ar fi, cu apa dintr-o băltoacă plină cu mormoloci și cu broaște.
Iar dacă din întâmplare va aluneca în acea băltoacă, se va scutura și va fugi (oricât de vlăguit și însetat ar fi), mâncând pământul. Va alerga până va găsi acea fântână izvorâtoare de „apă pură” care-i va menține sănătatea nealterată și care o va ajuta să-i păstreze sănătoși pe cei din jurul său.
Aceasta a fost o lecție pe care mi-am însușit-o din prima, dar m-am încăpățânat să rămân captivă (ca maimuța) într-o poveste care nu-i a mea.
Ah, m-am luat cu scrisul și-am uitat că voiam să vă spun o poveste frumoasă, pe care o știu de la bunicul meu, om simplu, de la sat, dar cu mare talent de povestitor. În scris se cam pierde farmecul, dar „esența” rămâne. Sper sa va placă.
Toate poveștile populare românești încep cu a fost odată…
Așadar, a fost odată un porc, al nimănui, care petrecea toată ziua în mocirla creată după fiecare ploaie în mahalaua satului. Era veșnic murdar și părea atât de trist …
Oamenii de bună credință îl compătimeau și îi aduceau câte ceva de mâncare, dar nu îndrăznea nimeni să-i ofere un adăpost.
Într-o zi, în timp ce lenevea și se bucura de razele călduroase ale soarelui, a trecut pe acolo un om din alt sat care l-a zărit.
„Ce-ar fi să-l iau acasă, să se bucure de apa curată din piscină? Cred că i-ar plăcea” gândea el entuziasmat.
Zis și făcut. S-a chinuit un pic cu el pe drum, că era cam îndărătnic, dar după un timp au ajuns la casa gospodarului.
Omul din poveste l-a spălat, l-a uscat, l-a parfumat și l-a tratat cât a putut el de bine. Bineînțeles că i-a pus și piscina la dispoziție.
Ce credeți că a făcut porcul nostru mai departe? Și-a schimbat modul de trai? Nu, nici pe departe.
A profitat de prima ocazie, iar când a găsit deschisă poarta curții, a fugit. Unde? Cum unde? Fix în mocirla din mahalaua satului.
Acolo se simțea cel mai bine.
Morala acestei povesti populare este următoarea: „Poți scoate porcul din mocirlă, dar mocirla din porc niciodată.”
Poveste populară
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News