Când ne simțim într-o situație din care avem impresia că nu putem scăpa, atunci probabil că ne aflăm într-o „capcană de maimuță”. Ce este aceasta?
Pentru a prinde maimuțele nevătămate, vânătorii din Africa foloseau un vas cu gura mică, ori o nucă de cocos golită de conținut, în care introduceau mâncare pentru maimuțe. Atrase de miros, acestea băgau mâna în interior, prindeau conținutul de acolo și, pentru că țineau pumnul strâns, nu mai puteau scoate mâna afară, rămânând captive. Indiferent cât se enervau, indiferent câtă gălăgie făceau, maimuțele, în loc să dea drumul la ceea ce țineau în mână și să fugă, ajungeau să fie foarte ușor prinse.
Voi folosi în continuare acest exemplu pentru a încerca să descriu ceea ce se întâmplă cu unele persoane, dar atenție!, nu înseamnă că, dacă vă recunoașteți în ceea ce voi scrie în continuare, am spus despre dumneavoastră că ați fi maimuță, cum poate ați crede, ca să vă victimizați. Nu. Ar fi ca și cum un leneș ar spune că La Fontaine l-a făcut greiere, atunci când a scris fabula „Greierele și furnica”, ori că Jean Buridan i-a făcut măgari pe toți cei nehotărâți, un exemplu folosit și de mine într-un articol de la Gazeta de Stâlpeni, cu ceva timp în urmă.
Revenind la „capcana maimuței”, ea descrie perfect situația în care ne regăsim cu toții, pentru că toți avem tendința de a ține strâns în mână lucruri pe care le credem importante, fără de care credem că nu mai putem trăi, dar care se pot dovedi a fi exact invers, neimportante și toxice chiar. Iar expunerea publică prin rămânerea blocați într-o situație, ne face mai mult rău decât credem. Și nu numai nouă, ci și celor din jur.
„Nevoia de a avea un anumit lucru, adeseori unul micuț și nefolositor, sfârșește prin a ne face prizonierii acelei nevoi”, spunea Paulo Coehlo.
Știți că am cerut demisia celor două doamne director de la liceul din Stâlpeni. Vorbim despre două doamne care și-au dorit și în trecut postul de director, care au mai exercitat această funcție, cu sau fără concurs, cu sau fără sprijin politic și care au susținut anul trecut un examen pe care l-au câștigat, fiecare, pentru cele două posturi disponibile. Așadar și una și cealaltă, au în mână acum ceea ce și-au dorit.
În urma solicitării publice de a demisiona, reacțiile au fost însă total opuse: una dintre doamne ține strâns pumnul încleștat pe funcție și nu vrea să îi dea drumul cu niciun chip, arătând că nu înțelege situația în care se află și importanța acțiunilor sale în raport cu instituția școlară pe care o conduce, în timp ce cealaltă doamnă a anunțat profesorii că, dacă demisia salvează liceul, imediat și-o va scrie și renunță la poziția de director adjunct.
Prima doamnă ține atât de mult la funcție încât pare că s-a dus zilele trecute într-o excursie pe un proiect european, deși era în concediu, doar pentru a instiga elevii împotriva celeilalte doamne și pentru a înregistra cu telefonul eventuale conversații critice la adresa „adversarei” dumneai și pe care habar nu am de ce o percepe astfel. Ba chiar i-a îndemnat pe elevi să bea și să fumeze în fața dumneaei, fără nicio teamă, probabil pentru a-i înregistra și a arăta ce lucruri urâte s-au întâmplat într-o acțiune care a fost prost organizată. De cine? De cea care crede că m-a pus pe mine să îi cer demisia.
Ce fel de om face așa ceva? Cât de tare să țină de o funcție și să se expună în acest fel? Și de ce să recurgă la lucruri josnice, incompatibile cu meseria de profesor, nu doar cu cea de director de instituție școlară și, odată cu dumneaei, să expună și liceul pe care îl conduce? De ce jignește într-un mod ordinar pe cei care scriu despre dumneaei, spunând public că îi era teamă să nu facă „bubița” dacă ar fi fost călcată de aceștia pe piciorul de mare director? Ori să încurajeze, ca să nu spun mai mult, pe unii să scrie mizerii despre cei care o critică și cărora le ține isonul pe facebook?
Reacția celorlalți participanți în excursie a fost una pe măsura acestui comportament și ar fi trebuit ca măcar acum, în ceasul al 12-lea, să îi dea de gândit: doamna a fost izolată de grupul care s-a simțit foarte bine în excursie, dar care, conform unor declarații pe surse ale copiilor, s-ar fi simțit și mai bine, în lipsa dumneaei. Ținând strâns de funcție, doamna poate să creadă că așa au primit ceilalți ordin să se comporte și nu pentru că toți au văzut cum aceasta s-a pus într-o situație penibilă, incompatibilă cu cea mai înaltă funcție dintr-un liceu și care presupune competență, empatie, respect față de ceilalți și calități de lider. Ceea ce dumneaei îi lipsește cu desăvârșire.
Dar să nu credeți că este singura care se află în această situație, la fel întâmplându-se și în Primăria Stâlpeni sau în Consiliul Local. Domnul primar care da, este de bună credință atunci când vrea, nu și competența de a atrage fonduri, altele decât cele venite pe linie de partid și ține comuna blocată în vremurile în care a lăsat-o fostul primar, domnul Popa.
Și dumnealui i-am sugerat să dea drumul la funcția pe care o ține strâns în mână, să pregătească pe cineva de mai de bună credință și mai competent, pe care să îl promoveze ca primar și dumnealui să candideze pentru un loc în consiliul județean. Nu numai că nu a făcut-o, ci va candida din nou în 2024 pentru un nou mandat, așa cum îmi spune Gogu.
Ori funcționarii din primărie, începând cu administratorul public a cărei activitate este mai mult secretă, iar dacă îi comparăm lista cu obiective de îndeplinit cu raportul său de activitate pe anul trecut, nu știu dacă ia notă de trecere. Sau domnul secretar care interpretează legea după cum crede dumnealui și deturnează proiecte de HCL, ori le blochează pe motive neîntemeiate, ultimul fiind cel cu bursele de excelență pentru elevi.
Chiar și consilierii locali, unii dintre ei nefăcând nimic pentru comună, neavând nicio inițiativă legislativă și care nu sunt dispuși să pună umărul la treabă atunci când situația o cere, dar țin strâns în mână o funcție cu care să se mândrească în comună, crezând că asta îi face pe ceilalți să îi respecte mai mult decât dacă nu ar avea-o, funcție, în cele mai multe cazuri, datorată partidului.
Ori la societatea de apă, când un domn a ținut atât de mult de funcția de administrator încât a falimentat o societate comercială și era să o falimenteze și pe cealaltă. Noroc că a dat drumul la timp la ce ținea strâns în mână și a scăpat la mustață de consecințe, dar în urma căruia a rămas o situație extrem de critică privind datoriile actualei societăți de utilități din Stâlpeni.
Sau să ții strâns în mână o promisiune făcută de partid că primești nu știu ce sinecură, iar capcana asta să te arate celorlalți ca susținător necondiționat al celei de la care speri că vei obține acea banană, indiferent cine este ea și să o ataci cu nesimțire pe cea pe care ai mințit-o când erai la un pas să primești sinecura promisă. Ori să ții strâns în mână iluzia că ești mare jurnalist, deși cu mâna cealaltă speli vase prin străinătate ca să nu mori de foame, pentru că nu îți publică nimeni mizeriile scrise, ca să te faci util celor care te aplaudă și care îți întrețin această iluzie.
Iar ca să nu credeți că „s-a găsit ăsta să ne facă pe toți maimuțe”, aflați că și eu am ajuns la concluzia că sunt o astfel de „maimuță” care mă expun public, ținând strâns în mână această „banană”, Gazeta de Stâlpeni, deși nu aceasta mă hrănește, ci dimpotrivă. De ce o fac? Pentru că așa simt că îmi plătesc datoria față de comuna unde am învățat și copilărit, dar și asta poate că este doar o iluzie care mă ține captiv și căreia trebuie să îi dau drumul din mână, la un moment dat.
Așa cum zicea Paulo Coehlo, citat mai sus, diferența o face doar nevoia care ne ține atrași în capcană, respectiv dacă această nevoie este una micuță și nefolositoare, atât pentru sine, cât și pentru cei din jur sau dimpotrivă. Și căreia e bine să îi dăm drumul atunci când ceilalți din jur ne spun că așa ar fi bine, pentru ca să nu rămânem prinși în capcană.
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News