România, din cauza acțiunilor iresponsabile ale guvernului Ciolacu, stă pe marginea prăpastiei bugetare, cu un rating amenințat de agențiile internaționale cu retrogradarea la nivel de junk (statutul de țară riscantă pentru investitori, cu o economie instabilă și o administrație incapabilă să-și gestioneze cheltuielile). Premierul Ilie Bolojan propune în spațiul public trei seturi de măsuri dure, dar necesare, precum reducerea aparatului bugetar, plafonări de cheltuieli sau tăieri de fonduri pentru proiecte politizate. Este, poate, cea mai coerentă tentativă de reformă fiscal-bugetară din ultimii ani.
Dar cine se opune cu înverșunare acestor măsuri? PSD, desigur.
De la liderii centrali, Grindeanu, Stănescu sau chiar Ciolacu, până la primari de comune mici, cum este cel din Stâlpeni, vocile social-democrației se ridică împotriva măsurilor propuse de premierul Bolojan, plângându-se că „se atacă stilul de viață” al satului românesc. În realitate, nu este vorba despre un stil de viață, ci despre un stil de administrație, bazat pe sinecuri, pe risipă, angajări ineficiente și proiecte finanțate din bani publici fără sustenabilitate.
Suspiciunile se întăresc când vedem că PSD apără cu îndârjire Programul Anghel Saligny, devenit între timp un instrument de finanțare preferențială pentru rețelele de influență locală. Proiecte de canalizare care nu funcționează sau peste care se toarnă bitum, asfaltări care se opresc în câmp sau sunt suspendate în timp, ori rețele de gaze uitate de autorități și descoperite de cetățeni, par a fi doar pentru poza electorală cu care primarii PSD, cum este cel de la Stâlpeni, câștigă mandate pe bandă rulantă, la adăpostul alegerilor dintr-un singur tur de scrutin.
Suspendarea acestui program, în forma sa actuală, nu înseamnă abandonarea satului românesc, ci oprirea finanțării unor rețele de interese.
Mai grav este că această opoziție nu vine cu alternative. PSD nu propune o variantă mai eficientă, mai echitabilă sau mai puțin costisitoare. Doar strigă „trădare!” și invocă „atacul asupra comunităților mici”, într-o retorică emoțională menită să ascundă propriul faliment moral și politic.
Sondajele le confirmă prăbușirea. Potrivit INSCOOP, PSD a ajuns la un nivel de încredere de doar 13%, la egalitate cu USR, partid „soroșist” pe care ei îl demonizează zilnic prin televiziunile obediente, „furajate” din banii de subvenții în mod netransparent. Când românii încep să nu mai facă diferența între un partid de guvernare și unul de opoziție tocmai demonizat, înseamnă că a fost atins nivelul de junk politic. Iar PSD se află exact în această zonă.
În acest punct de cotitură, ce va face PSD? Va alege să fie parte a unei reforme necesare care, deși dureroasă, poate salva România de la colaps economic și de la eticheta de JUNK? Sau va rămâne captiv propriei rețele de interese, alegând populismul facil și sabotarea oricărei schimbări?
În fond, alegerea este simplă: fie junk economic, fără PSD dar din cauza sa, fie junk politic pentru PSD, partid ai cărui votanți migrează către o formațiune extremistă, cu vederi antieuropene și rusofile. Ambele duc la pierderi. Dar una dintre ele ne îngroapă ca națiune.
FOTO: adevărul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News