O femeie, un popor, un coșmar. „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara”, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi, este o mărturie vie, sfâșietoare, dar și plină de curaj, despre cum s-a opus o femeie simplă din Argeș unui regim construit pe frică, violență și minciună. Cartea, culeasă și editată de Irina Nicolau și Theodor Nițu, nu este doar o poveste personală. Este istoria unei țări trădate de propria conducere, a unei generații călcate în picioare de bocancii Securității.
Într-o vreme în care nostalgicii încă mai suspină după cozile la pâine și mitul „ordinii” comuniste, Humanitas ne oferă o carte-document care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toți cei care spun: „pe vremea aia era bine”. Nu, nu era. Și dacă nu ne mai amintim sau nu am trăit ororile acelui regim, atunci e timpul să citim.
Elisabeta Rizea, născută în 1912 în comuna Domnești, Argeș, era nepoata lui Gheorghe Șuța, fruntaș țărănist asasinat de comuniști. Când în Munții Făgărașului s-a format grupul de rezistență condus de Toma Arnăuțoiu, ea și soțul ei, Gheorghe Rizea, nu au ezitat să-i sprijine cu alimente, haine, informații. Gestul lor simplu, uman, avea să-i coste ani de temniță, tortură și privațiuni de neînchipuit.
După două arestări, condamnări la ani grei de muncă silnică și torturi brutale, Elisabeta Rizea nu a renunțat. Nici la adevăr, nici la demnitate. Dincolo de suferință, această femeie a reușit ceva cu adevărat rar: să nu-și piardă sufletul. După 1990, a vorbit deschis despre atrocitățile regimului comunist, în emisiunea Memorialul durerii și în nenumărate interviuri, devenind un simbol al curajului și al memoriei naționale.
Paginile acestei cărți sunt greu de citit. Nu pentru că ar fi scrise greoi, ci pentru că adevărul doare. Veți găsi detalii despre metode de tortură greu de imaginat, despre cum un regim întreg s-a ridicat împotriva propriei populații. Veți citi mărturia Elisabetei Rizea, cu vocea ei simplă, dar sfâșietoare, despre cum i-au smuls părul, i-au rupt coastele și i-au distrus casa – totul „în numele poporului”.
„Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine și de inima rea pe care am avut-o”, spune Elisabeta Rizea. Povestea sa nu este doar o biografie. Este un semnal de alarmă pentru prezent și un testament pentru viitor.
Este o aducere-aminte dureroasă și o lecție de viață. Este dovada vie că nu trebuie să mai permitem niciodată ca libertatea să ne fie luată, indiferent cât de frumoase ni s-ar părea promisiunile unui „bine” colectiv construit cu biciul și închisoarea. „Ceea ce îți taie respirația în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii și legitimată prin minciună”, scrie Gabriel Liiceanu despre această carte, pe care o puteți cumpăra online de la editura Humanitas – acolo unde a fost publicată.
Dacă ai auzit vreodată pe cineva spunând „era mai bine înainte”, dă-i această carte. Dacă tu însuți simți tentația de a idealiza trecutul, citește această carte. Pentru ca libertatea să nu fie doar un cuvânt, ci o realitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News