A C S Viitorul Rădești 2021 a suferit o nouă înfrângere, în etapa a 5-a a Ligii a V-a, Seria Nord, într-o confruntare disputată în deplasare, pe terenul celor de la A S Partizanul Vlădești. Meciul, desfășurat duminică, 20 octombrie 2024, s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei gazdă, după o primă repriză fără goluri.
Liviu Andrei Văcaru
Liviu Andrei Văcaru
Antreprenor, redactor șef Gazeta de Stâlpeni, implicat civic, creator de website
[EDITORIAL] Ieri s-a încheiat „Epoca Ridicătorilor de Mânuță”. Ce urmează?
Cu depunerea jurământului de ieri începe o nouă eră. Una în care PSD nu mai are toată puterea legislativă, iar cei care o au o pot pierde dacă nu știu ce să facă cu ea, indiferent de …
[RECOMANDARE DE CARTE] „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari
Recomandată nu doar celor pasionați de istorie, dar și celor interesați de știință, filosofie și societate, această carte este o călătorie fascinantă prin trecutul, prezentul și viitorul omenirii…
[CEREMONIAL] Primarul Șerbănoiu și consilierii locali din Stâlpeni au depus astăzi jurământul pentru mandatul 2024-2028
Aceștia și-au asumat, prin depunerea jurământului, responsabilitatea de a servi comunitatea locală și de a contribui la dezvoltarea comunei Stâlpeni în următorii patru ani…
[BANI] Ce îi așteaptă pe locuitorii din Stâlpeni în 2025? Posibile schimbări fiscale și sociale decise de guvern, care pot afecta comuna noastră
Creșterea TVA-ului sau alte taxe indirecte, care afectează prețurile produselor de bază, ar putea lovi cel mai tare locuitorii din mediul rural, deja afectați de scumpiri și de reducerea …
[ADMINISTRAȚIE] Cu peste 8.000 de lei lunar salariu brut, Baicu Vasile reface numărul de cupluri din Primăria Stâlpeni
Deși anunțul concursului a fost inițial transparent, condițiile impuse candidaților, precum cei 7 ani de experiență în SVSU, au ridicat semne de întrebare dacă nu este făcut cu dedicație, mai ales că …
[PROMISIUNI ELECTORALE] Ciolacu spune astăzi la Iași că dispensarul din Stâlpeni mai poate aștepta, după ce este amânat de 4 ani
Tergiversarea acestui proiect, atât de necesar comunității locale, denotă o lipsă de voință politică în a prioritiza sănătatea în mediul rural. De fațadă, autoritățile locale au eliberat terenul de lângă Poșta …
[FOTBAL] 13, zi cu ghinion pentru Viitorul Rădești, care suferă o nouă înfrângere
Etapa a 4-a din Liga a V-a, Seria Nord, a adus o înfrângere categorică pentru A C S Viitorul Rădești 2021, care a fost învinsă cu 0-5 de liderul seriei, A C S Petrolul Hârtiești…
[ADMINISTRAȚIE] Noul Consiliu Local din Stâlpeni a fost validat de instanță și își poate începe mandatul, înainte de 27 octombrie
În conformitate cu legislația în vigoare, actualul Consiliu Local al comunei Stâlpeni, ales pentru mandatul 2020-2024, își va încheia activitatea înainte de data de 27 octombrie 2024, dată la care …
[CONVOCATOR] Ședință extraordinară a Consiliului local Stâlpeni în 14 octombrie 2024
Luni, 14 octombrie 2024, la ora 13:00, primarul Gabi Șerbănoiu a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Stâlpeni, conform Dispoziției …
[RECOMANDARE DE CARTE] „Țigan, țăndări”, de Valeriu Nicolae
Autorul ne prezintă copilăria lui fascinantă, departe de confortul modern, dar plină de farmec și aventuri, trăită în mijlocul unei comunități de romi. Însă, cartea nu e doar despre un copil care descoperă lumea, ci și despre un …
[ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024] Ordinea candidaților pentru Cotroceni pe buletinul de vot și candidaturile respinse de BEC
Conform comunicatului de presă ale BEC, alegerile prezidențiale din 2024 aduc în fața electoratului român o listă de 14 candidați, 10 propuși de partide politice și patru independenți…
[FOTO] Campania Eduxanima de la Stâlpeni, sprijină comunitatea locală prin informare și sterilizarea animalelor
Campania a inclus mai mult decât sterilizarea. Animalele fără stăpân au beneficiat de deparazitare, vaccinare, cosmetizare și crotaliere, asigurând astfel nu doar prevenția reproducerii …
[RĂZBOI] Impactul atacului Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, în Orientul Mijlociu, la un an de la producerea acestuia
Pe scena internațională, conflictul dintre Israel și Hamas a polarizat puterile globale, generând reacții divergente. Statele Unite și alte națiuni occidentale, cum ar fi Marea Britanie și …
[FOTBAL] Prima victorie pentru Viitorul Rădești în acest sezon, după un meci echilibrat la Bughea de Jos
Duminică, 6 octombrie 2024, Viitorul Rădești a obținut prima sa victorie din acest sezon al Ligii 5 Nord Argeș, învingând echipa Unirea Bughea de Jos cu scorul de …
[BUGET] Continuă bătaia de joc a administrației Șerbănoiu la adresa unităților comerciale din Stâlpeni. Regulament copiat de la alte primării și comisie de verificare cu probleme.
Primarul trimite oamenii săi de maximă încredere cu „arcanul”, ca să adune bani de la agenții economici. Pentru ce? Pentru „Focul lui Sumedru”, ori, așa cum se plângea la ultima ședință de CL, ca să pună …
[FOTO] Incendiu de proporții la Valea Stânii în care au fost afectate două locuințe și anexe
Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, în jurul orei 14.30, la o casă din localitatea Țițești, satul Valea Stânii. Pompierii de la ISU Argeș au intervenit de urgență la fața locului cu trei autospeciale de stingere…
[RECOMANDARE DE CARTE] „Povești corecte politic de adormit copiii”, de James Finn Garner
În această carte, clasicii copilăriei sunt supuși unei reinterpretări radicale, pentru a se conforma standardelor moderne de corectitudine politică, ceea ce dă naștere unor situații comice și ridicole…
[CALITATEA VIEȚII] Piteștiul pe locul 17 în City Index 2024, Mioveni și alte orașe argeșene absente din clasament
Piteștiul demonstrează că, în ciuda unei istorii mai puțin spectaculoase comparativ cu orașele mari, are potențialul de a continua să atragă investiții și să devină un pol urban important…
[ALEGERI] Cristian Diaconescu, cetățean de onoare al comunei Stâlpeni, și-a depus candidatura pentru Președinția României
Cristian Diaconescu, personalitate a politicii românești, originar din comuna Stâlpeni și Cetățean de Onoare al comunei, a intrat oficial în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024…
[POLIȚIA] Sute de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate după o acțiune cu efecte mărite la Câmpulung
În data de 3 octombrie 2024, Poliția Municipiului Câmpulung a organizat o amplă acțiune de tip „razie” cu efective mărite, desfășurată în două etape, între orele …
[EDITORIAL] O comunitate care refuză să se schimbe și o întrebare fără răspuns: închidem sau continuăm?
Se pare că problema este mai adâncă, cum ar fi o lipsă de responsabilitate care s-a înrădăcinat în mentalitatea de „ne descurcăm și așa”. Într-o comunitate în care mâna întinsă devine …
[RĂZBOI] Atacuri în Orientul Mijlociu. Iranul și Israelul pe marginea unui nou conflict major
Orientul Mijlociu pare să intre într-o perioadă de intensificare a conflictelor, cu riscul ca violențele să se extindă dincolo de granițele Israelului și Libanului…
[PAMFLET] Primarul din Stâlpeni simte „așa, o chestie”, pentru că nu o are mai mare și râd ceilalți primari din județ de el
Declarativ, economia la buget, așa cum cere guvernul și responsabilitatea fiscală ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru Șerbănoiu. Dar în realitate, ce folos să salvezi banii comunei când …

