De aproape patru ani, am investit timp, energie și resurse într-un proiect menit să aducă informație corectă și utilă în comuna Stâlpeni, Argeș. Am construit un site de monitorizare a activităților administrației locale stalpeni.ro și altul de știri local, gazeta-stalpeni.ro, care să fie o platformă pentru transparență și dezbatere, un loc din care oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Scopul meu a fost unul clar: să ofer locuitorilor acces la informații reale, să îi ajut să își înțeleagă drepturile, să învețe să ceară responsabilitate de la cei care îi conduc. Site-urile au fost atacate permanent de oameni de rea credință, ba chiar au vrut să le închidă, inclusiv prin șantaj instituțional.
Realitatea m-a lovit din plin. Comunitatea pe care am încercat să o ajut pare să fie blocată într-un ciclu perpetuu de indiferență și apatie. Au fost informați, li s-a oferit un instrument puternic de schimbare, dar în loc să îl folosească, au ales să rămână cu „mâna întinsă”, în adormire, așteptând soluții de la alții.
Și-au pus din nou încrederea într-un primar cu 10 clase, fără bacalaureat, un om care de-a lungul timpului a mințit și s-a folosit de banii publici, sub ochii lor. Și nu, nu este vorba despre lipsa de opțiuni. Au avut alternative, oameni capabili, dar au ales comoditatea, manipularea, atacul la persoană și minciuna care sună bine.
Mai mult, atunci când se ivește ocazia de a alege un viceprimar care să nu fie doar o marionetă obedientă a primarului, cum a fost Mariana Machedon, au apărut aceleași jocuri murdare. Consilierii, nou aleși, unii dintre ei de bună credință, sunt acum atacați, ostracizați și priviți cu neîncredere, inclusiv din cauze de frustrări infantile și orgolii care nu duc la nimic.
În fața acestui peisaj dezolant, la are adaug atacuri mizerabile la persoană, mă întreb constant: ce se poate face? Aș vrea să pot răspunde, dar adevărul este că nu am habar. E greu să ajuți o comunitate care nu vrea să se ajute singură. Atunci când oamenii preferă minciuna frumos împachetată în locul adevărului incomod, când refuză să lupte pentru o schimbare reală, cum poți să-i convingi că viitorul depinde de ei?
Poate că asta este natura omului când este promovat, dar nerecunoscător, inclusiv la Bruxelles, ori lăsat în umbra unei conduceri corupte. Poate că și eu am fost prea optimist când am crezut că informația singură va schimba ceva. Sau că oamenii din jurul meu merită încredere, cel puțin până la proba contarie. Probă care nu a întârziat să apară.
Se pare că problema este mai adâncă, cum ar fi o lipsă de responsabilitate care s-a înrădăcinat în mentalitatea de „ne descurcăm și așa”. Într-o comunitate în care mâna întinsă devine reflexul cotidian, speranța pentru un viitor mai bun pare să se scurgă printre degete.
Poate că singura soluție este să renunț, deși aș dori în continuare să pun întrebările dificile și să sper că, într-o zi, cineva va dori să găsească răspunsurile. Că poate, peste alți patru ani, oamenii vor realiza că au nevoie de mai mult decât de promisiuni goale și de praf în ochi.
Până atunci, rămâne întrebarea: cum ajuți pe cineva care refuză să fie ajutat? Și, dacă nu vrea ajutor, mai are rost să continui?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News