Motto 1 „A abuza – a comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere.” – Dicționarul limbii române
Motto 2 „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” – Codul penal
În prima parte, pe care o puteți citi aici, am prezentat cum, la Stâlpeni, un apel la 112 a atras represalii asupra celui care l-a efectuat, dar și împotriva unei societăți comerciale. De asemenea, am detaliat conflictul dintre familiile Anghel și Bădulici, care a dus la acțiuni de judecată, unele soluționate în primă instanță, altele încă în curs de judecare.
În partea a doua, disponibilă aici, am arătat de ce proprietarii de drept ai terenului înscris în CF 81877 sunt Anghel Eduard și soția sa, iar al spațiului comercial situat pe acest teren este Consum Coop Stâlpeni, deși, conform extrasului CF, situația juridică pentru această clădire este neclară. Totodată, am evidențiat faptul că Primăria Stâlpeni a emis în timp mai multe documente contradictorii, comițând ilegalități precum nerecunoașterea dreptului de proprietate și înscrierea în rolul fiscal a preotului Bădulici Bogdan, fără ca acesta să prezinte acte care să ateste dreptul său de proprietate.
PRECIZĂRI NECESARE ÎN URMA COMENTARIILOR LA PRIMELE ARTICOLE.
Înainte de a continua investigația jurnalistică, consider necesar să fac câteva precizări, după unele reacții apărute la ceea ce am scris până acum. În primul rând, aceste articole nu vizează acuzarea vreunei persoane din familiile Anghel sau Bădulici sau a societății comerciale Ioana & Ioana Company 2000 SRL. Scopul demersului jurnalistic este să analizeze modul în care primarul Șerbănoiu Gabi, aparatul său administrativ și poliția au gestionat această situație, precum și modul de comportament abuziv și discriminatoriu al acestora față de societățile comerciale din Stâlpeni.
De asemena, atât Anghel Ion Eduard, consilier local, cât și Bădulici Petrini Bogdan, în calitate de preot, nu sunt persoane obișnuite în Stâlpeni. Tocmai de aceea, acțiunile autorităților în acest caz ridică serioase semne de întrebare privind gestionarea unor astfel de situații de către cetățenii obișnuiți. Dacă cei doi care au o anumită putere în comună se confruntă cu astfel de situații, ce s-ar întâmpla dacă în astfel de situații ar fi o persoană de rând, fără nicio putere de influență?
Și nu în ultimul rând, scopul acestor articole este să arate cum este legea aplicată în Stâlpeni. Să arate că se comit abuzuri unul după altul, fără ca instituțiilor județene sau naționale ale statului să le pese. Aceasta este o problemă extrem de gravă pentru statul de drept, deoarece nu vorbim despre o localitate izolată în vârf de munte, ori una de prin Africa, ci despre o comună dintr-un stat european. Încălcarea legii ar trebui să aibă consecințe, pe care statul român ar trebui să le constate, să le oprească și să le sancționeze. Numai că acest lucru nu se întâmplă la Stâlpeni. De ce?
ACORD SAU AUTORIZAȚIE DE FUNCȚIONARE? DIFERENȚA NU CONTEAZĂ PENTRU PRIMARUL ȘERBĂNOIU.
Dacă mai existau dubii cu privire la cine este proprietarul de drept al spațiului comercial situat la nr. 95 de pe strada Principală din Stâlpeni, extrasul de Carte Funciară a clarificat acest aspect, conform legii: este Consum Coop. Acest document poate fi obținut online de către oricine, în câteva minute, contra unei taxe de 20 de lei de la OCPI și are valoare juridică esențială. Dar este ignorat de Primăria Stâlpeni.
Deși extrasul de Carte Funciară atestă descrierea și caracteristicile proprietății, cine o deține legal și ce sarcini sunt asociate acesteia (dacă există, precum dreptul de trecere, interdicții de înstrăinare, uzufructul sau altele asemenea), pentru primarul Șerbănoiu aceste aspecte sunt irelevante. Altfel, de ce ar dori să nu le ia în seamă atunci când înscrie pe cineva în evidență pentru plata dărilor la bugetul local sau când emite acordul de funcționare pentru societățile comerciale? Pentru primarul Șerbănoiu și aparatul său administrativ demonstrarea dreptului de proprietate este oare irelevant?
Întreb deoarece, pe de o parte, Primăria Stâlpeni a emis autorizația de funcționare nr. 70 pentru Ioana & Ioana Company 2000 SRL în ianuarie, deși contractul de închiriere depus la primărie a fost încheiat cu altcineva decât Consum Coop, proprietarul de drept al spațiului. Iar pe de altă parte, administrația locală a impus familiei Bădulici plata unor taxe și impozite pentru acest spațiu comercial, deși documentele depuse nu atestă dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului.
Mai grav, această abordare a autorităților din Stâlpeni permite abuzuri. Imaginați-vă că un vecin încheie un contract de închiriere cu o firmă de pompe funebre, care urmează să își desfășoare activitatea în casa și pe terenul dumneavoastră. Primăria nu cere extrasul de CF și nu verifică cine este proprietarul, iar firma, primind acord de funcționare, vine cu poliția aflată în cârdășie cu primarul și vă evacuează pentru a-și desfășura activitatea conform documentului emis. Până reușiți să-i acționați în instanță și să câștigați procesul, ce veți face? Și unde veți locui, printre sicriele cu cadavre din casă?
Și de parcă nu este de ajuns, abuzurile nu se opresc aici.
Autorizația de funcționare emisă pentru Ioana & Ioana Company 2000 SRL a fost eliberată în baza HCL 9/2024, în vigoare la momentul respectiv. Această hotărâre prevedea clar că: „Art. 5. Criteriile în baza cărora se vor elibera acordurile de funcţionare pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Stâlpeni sunt: 2. Deţinerea legală a spaţiului în care se desfăşoară activitatea, sub condiţia respectării prevederilor legale în materie de urbanism.” Asta presupune identificarea proprietății și a proprietarului, verificarea calității legale a părților care au încheiat contractul de închiriere dacă firma nu deține spațiul în care își desfășoară activitatea, și specificarea condiționării respectării prevederilor de urbanism.
În cazul Ioana & Ioana Company 2000 SRL, primarul și funcționarii din primărie nu au stabilit dacă spațiul este deținut legal, deoarece nu au solicitat extrasul de Carte Funciară pe baza căruia să verifice aceste informații obligatorii. În condițiile în care, chiar dacă primarul Șerbănoiu l-a scos prin HCL 14 din 2025, extrasul CF era obligatoriu conform HCL 9/2024, fiind menționat în Anexa 3, punctul 7, printre documentele necesare emiterii acordului de funcționare: „Extras de CF și Contract de închiriere (actul care atestă posesia legală a spațiului în care urmează să își desfășoare activitatea).”
În consecință, emiterea autorizației de funcționare nr. 70 pentru Ioana & Ioana Company 200 SRL ridică două probleme grave de abuz, ambele implicând încălcarea legii și putând fi motivul real al apelului lui Anghel Ion Eduard la 112. Fie Ioana & Ioana Company 2000 SRL nu a depus acest document la dosar, ceea ce ar putea fi o scăpare, dar primind autorizația de funcționare nr. 70, primarul Șerbănoiu a emis documentul cu încălcarea legislației. Fie a depus extrasul de CF, dar a primit totuși autorizația de funcționare, deși nu a putut demonstra că persoana cu care a încheiat contractul de închiriere avea calitatea legală de proprietar al spațiului.
Indiferent de variantă, ne aflăm în fața unei încălcări flagrante a legii, care dovedește încă o dată că administrația locală a primarului Șerbănoiu tratează legislația ca pe o opțiune, nu ca pe o obligație.
O ȘEDINȚĂ DE CONSILIU LOCAL CU NERVI, PROMISIUNI NEONORATE ȘI MULTE SEMNE DE ÎNTREBARE.
Referitor la acordul de funcționare, primarul Șerbănoiu a înaintat spre aprobarea Consiliului local Stâlpeni un proiect privind modificarea Regulamentului de Eliberare a Acordului de Funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale pe raza comunei Stâlpeni. Principalele modificări aduse acestui regulament, la inițiativa lui Șerbănoiu, au fost adăugarea codurilor CAEN ale activităților care se supun obligativității acordului, dar și eliminarea Extrasului de Carte Funciară (CF) din documentele necesare emiterii acestuia.
Iată cum arată aceste modificări, proiectul propus de Șerbănoiu devenind HCL 14/2025:
ACTE NECESARE EMITERII ACORDULUI DE FUNCȚIONARE:
- HCL 9/2024 – 7. Extras de CF și Contract de închiriere (actul care atestă posesia legală a spațiului în care urmează să își desfășoare activitatea).
- HCL 14/2025 – 7. Act de proprietate/Contract de închiriere, comodat (actul care atestă posesia legală a spațiului în care urmează să își desfășoare activitatea).
ACTE NECESARE PENTRU PRELUNGIREA ACORDULUI DE FUNCȚIONARE:
- HCL 9/2024 – 6. Contractul de închiriere și/sau Extras CF de dată recentă.
- HCL 14/2025 – 6. Actul de proprietate, Contractul de închiriere și/sau comodat.
Totuși, nu în modul în care a fost făcut public de primăria Stâlpeni trebuia să arate acest HCL 14/2025, ceea ce indică un nou abuz din partea primarului Șerbănoiu. De fapt, a indus în eroare consilierii locali, susținând că documentul final va include Extrasul de CF printre documentele obligatorii, lucru care, după cum se poate vedea în forma adoptată, nu s-a concretizat. Iar consilierii locali, inclusiv Anghel Ion Eduard, au votat proiectul primarului Șerbănoiu, cu mențiunea ca această modificare să existe în forma finală a hotărârii de consiliu local.
Aspectul acesta ar trebui să se regăsească în procesul verbal al ședinței, dar poate fi văzut și în înregistrarea video de mai jos. În aceasta veți putea observa și modul cum Șerbănoiu „croșetează” intenționat sau din analfabetism funcțional neînțelegând ceea ce citește, cu termenii „autorizație de funcționare” în exprimarea liberă, invenție personală evident, și „acordul de funcționare”, atunci când citește greoi de pe documente. Ultima fiind de fapt prevederea legală.
Șerbănoiu nu este la prima retractare sau modificare pe care o face în mandatul 2024 – 2028 la deciziile sale sau la hotărârile de consiliu local. Toate indicând încălcări sau interpretări ale legii. A emis două decizii pentru numirea lui Mesteacăn Eugen administrator public, una în octombrie cu numărul 444, alta în noiembrie cu numărul 581. Motivul a fost acela că, la prima decizie, Mesteacăn Eugen se afla în incompatibilitate, fiind, la data numirii și consilier local. Astfel, Șerbănoiu a mușamalizat prin a doua decizie o încălcare a legii pe care chiar el a inițiat-o.
O alta a fost prelungirea la prelungire a mandatului administratorului societății de apă, Fica Adrian, după ce i-a scurtat intenționat mandatul, ca răzbunare pentru că Fica a câștigat selecția pentru acest post, în defavoarea protejatului său, Baicu Vasile. Persoană pe care a adus-o până la urmă în primărie, după decesul lui Cristian Dumitrescu. Atunci când primarul s-a văzut în situația de a nu avea înlocuitor pentru administratorul societății de apă și canalizare din Stâlpeni, lui Fica expirându-i mandatul în 3 decembrie 2024, i-a prelungit cu 2 luni mandatul. Și tot din vina primarului, mandatul i-a mai fost prelungit după prelungire cu încă 5 luni. În total 7 luni de interimat, ceea ce nu este tocmai legal, deoarece afectează funcționarea normală a societății.
Acum a modificat HCL 9 din 2024 cu HCL 14 din 2025, scoțând din cerințele pentru obținerea Acordului de Funcționare exact documentul care atestă proprietatea în legătură cu sediul sau punctul de lucru al firmei, ceea ce naște întrebări serioase și poate iniția abuzuri semnificative. De ce oare? Ce dorește să ascundă Șerbănoiu prin aceste modificări făcute în mod intenționat și în afara legii?
_______
În ultima parte a acestei serii de articole voi arăta cum legiuitorul, respectiv Senatul României, a rezolvat problema acordului de funcționare, voi face o enumarare a celor 11 abuzuri care îl privesc în acest caz pe Șerbănoiu și voi apela la câteva întrebări care să dea de gândit celor care au votat o astfel de administrație publică, dar și celor care închid ochii la aceste nereguli, inclusiv poliția Stâlpeni.
Ultima parte poate fi citită aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News