[AUDIO] Au fiert ele sarmalele, dar mai fiert este probabil primarul de la Stâlpeni

Scris de Liviu Andrei Văcaru
590 vizualizări

Așa cum se știe, miercuri 25 octombrie a fost organizată la insistențele primarului din Stâlpeni, Șerbănoiu Gabi, sărbătoarea „Focului lui Sumedru” sau „Sumendru”, cum îi zice acesta. Este al doilea an consecutiv când se desfășoară acest eveniment de care primarul vrea să se lege ca imagine publică. Asta deși acesta nu are nicio contribuție „tradițională”, alta decât sarmalele oferite și spectacolul de muzică populară, care au costat comuna peste 12.500 de lei.

Organizarea evenimentului a debutat cu intervenția lui Șerbănoiu la ultima ședință de consiliu local ordinară. Cea din septembrie, că în octombrie nu a fost niciuna și nici nu cred că se va mai organiza. Atunci primarul a anunțat două lucruri: că se va organiza „Focul lui Sumendru” și că, față de anul trecut, cheltuiala va fi din bani publici, nu pe persoană fizică ca atunci.

A urmat o ședință de consiliu de urgență, în 16 octombrie, în care s-a discutat și s-au aprobat trecerea unor bani publici dintr-o parte în alta și bugetarea evenimentului dorit de primar, inițial cu 10.000 de lei, ulterior majorat la 12.500. Fac o paranteză pentru a clarifica următoarele aspecte. Primul este că nu exista nicio urgență care să justifice convocarea ședinței privind „Focul lui Sumedru”. Al doilea, că evenimentul trebuia inclus în bugetul comunei de la începutul anului, așa cum ar fi fost normal, pentru a fi discutat cu cetățenii. Iar al treilea, că, deși încearcă să lipească acest eveniment de comuna Stâlpeni, evenimentul a fost dorit exclusiv de primar, nu de comunitate.

A cerut apoi, printr-un anunț pe site-ul primarului, existența unor absurde permise de lucru cu focul pentru cei care ar fi organizat tradițional evenimentul în altă parte, deși legea nu impune așa ceva. Singura explicație fiind teama sa de a nu se întâmpla ca atunci când a adus tot „Doina Argeșului” ca să „inaugureze” Căminul de la Livezeni și unde nu a venit aproape nimeni. Au fost prezenți doar cei din primărie și membrii acestora de familie. A cerut aceste permise deși n-ar fi avut cine să aplice amenzi, domnul de la SVSU Stâlpeni fiind prezent la evenimentul primarului.

Dar să finalizez partea cu organizarea. Primarul a trimis „fetele” din primărie marți la restaurantul familiei Șerbănoiu, să împacheteze sarmalele și să fie așezate în tuciuri pentru a fi fierte a doua zi. Rugămintea acestuia adresată fiecărei angajate din aparatul primarului a sunat ceva de genul „nu vrei sa participi și tu la sarmale, cu fetele? E nevoie de mâini mai multe.” Și mâini au fost, că nu suferă primăria de lipsă de personal.

În ziua evenimentului, de dimineață, sarmalele au fost puse la fiert, dar nu la foc de lemne, ca să dea gustul acela bun de mâncare tradițională la tuci, ci la focul arzătoarelor cu butelie, umplute probabil cu gaz la societatea din comună cu care primăria are contract de furnizare de combustibili și alte materiale. În timp ce sarmalele fierbeau, s-a pregătit scena cu un covor adus de pe la liceu, au fost pregătite coșurile de nuiele cu produsele din sponsorizări, iar stâlpii șoproanelor din piață au fost îmbrăcați cu snopuri uscate pe care stăteau la vedere știuleții de porumb. Lemnele pentru focul ce urma să fie aprins au fost și ele așezate, așa cum trebuie pentru a arăta bine.

Conform desfășurătorului, la ora 14.00 a început evenimentul în prezența invitaților de marcă: deputatul PSD Nicolae Pavelescu și consilierul județean PNL, fost local la Stâlpeni, Eugen Nae. De remarcat că, deși aparent primarului i s-a oferit o oportunitate de susținere pentru a candida la anul din partea PSD, prin scoaterea din scena politică a lui Ion Georgescu de la Mioveni, nu au participat la eveniment nici președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, nici cei doi vicepreședinți, Marius Niculescu și Adrian Bughiu și nici „tradiționala prezență la Stâlpeni”, Simona Bucura Oprescu.

Șerbănoiu a fost miercuri, de la prânz și până seara, peste tot și în fruntea la toate. A dat diplome și premii. A introdus în piață Ansamblul Pițigaia, alături de doamna viceprimar Machedon care avea grijă ca tinerii să nu meargă cumva mai repede decât primarul și să „îi ia fața”. A dat interviu, așa cum se poate auzi mai jos, unde a spus că „Focul lui Sumendru este un eveniment tradițional, de care…, de anul trecut, însă pentru noi este a doua oa…, a doua aniversare a focului lui Sumendru…”. Carevasăzică tradițional, dar de anul trecut, iar urările sunt ca de revelion, dar și de ziua comunei, într-o înșiruire care nu are nimic comun cu evenimentul.

Tot Șerbănoiu este și cel care a aprins focul, alături de un tânăr de la ansamblul Pițigaia. În timp ce jurnalistul de la publicația plătită din banii comunei, ca să îi facă reclamă primarului, filma evenimentul, iar participanții transmiteau live pe facebook sau făceau poze cu telefoanele din dotare. Și tot primarul a fost cel care a cerut dirijorului orchestrei să cânte o horă și să se facă apel la microfon ca oamenii să i de alăture, lui și soției, care au deschis dansul popular.

S-au mâncat sarmalele, poate au mai și rămas destule cât pentru încă o porție de fiecare. S-a ascultat muzică, invitații stând cuminți pe scaunele de plastic puse la dispoziție, aplaudând la finalul fiecărei melodii. Un moment interesant fiind acela al prezenței Ansamblului de țitere de la Brăduleț, țitera fiind un instrument vechi și reînviat prin contribuția profesorului Tică Vasile, conducătorul acestui grup folcloric inedit. Felicitări!

Apoi fiecare invitat și organizator a plecat pe la casele fiecăruia, digerând sarmalele și fredonând muzica auzită, toate costând comuna peste 12.500 de lei, bani publici. În timp ce prin satele din comună, oamenii stăteau lângă focurile cu adevărat tradiționale, bucurându-se de întâlnirea cu ceilalți, împărțind covrigi, mere sau eugenii și discutând despre ce mai este nou prin Stâlpeni. Și justificând fiecare, în felul său, decizia de a păstra obiceiul tradițional al „Focului lui Sumedru”, nu de a legitima, prin prezență, politizarea acestui eveniment în folosul lui Șerbănoiu.

Aici erau probabil cei mai mulți locuitori, deoarece prezența la focul primarului, în piață, a fost mult sub așteptări. Din imaginile de mai jos, se poate vedea că nu sunt mai mult de 100-150 de participanți la eveniment, în afara celor din ansamblurile folclorice și angajații primăriei, cu familiile lor. Semn de rău augur pentru primarul Șerbănoiu căruia pare a i se transmite că oamenii nu vor sindrofii cu sarmale și muzică populară, ci investiții în asigurarea confortului lor și crearea de locuri de muncă.

Popularizarea forțată a evenimentului, exclusiv pe bază de contracte din bani publici, faptul că primarul a ținut să fie în prim-plan la tot ce s-a întâmplat acolo, încercând să pară personajul principal, costul de aproape 100 de lei/invitat care nu se justifică nicicum și dorința de a acoperi nerealizările a aproape 8 ani de mandat cu sarmale și muzică, au dezgustat cetățenii comunei, făcându-i să-i refuze invitația de a participa la eveniment. Altfel nu se explică această prezență mult sub așteptări, care nu este prima dată când se produce la Stâlpeni.

Adunând și scăzând, realitatea este ceea ce îl poate face pe Șerbănoiu, în perspectiva alegerilor de anul viitor, să fiarbă mai rău decât sarmalele servite miercuri. Fără suportul cetățenilor, în continuare ignorat de partid prin lipsa prezenței persoanelor importante din conducerea județeană, dând bani nejustificați pe un eveniment pe care îl dorește Ziua Comunei, deși nu există nimic care să însemne asta, făcând lucrurile din ambiție și fugind disperat după imagine publică, primarul pare un personaj anacronic și inadecvat, care nu face altceva decât să se îndepărteze și mai mult de comună și de interesele acesteia.

Dar vom vedea la alegeri, evident, atunci când vom trage adevăratele concluzii.

Foto: capturi video Facebook

 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate