Cineva, vorbitor la o conferinta, ne-a aratat mai demult, ca intotdeauna cel ce alearga sau merge, poate sa cada usor daca este impins de cel ce sta pe un scaun. Ce dorea sa ne spuna acesta era ca intotdeauna cel ce actioneaza, care se misca, care este viu, va putea fi usor destabilizat, oprit sau doborat de cei ce doar stau si privesc din zona lor de confort.
Ca a fi in miscare este periculos, riscant, tocmai din cauza celor ce nu fac nimic, dar reactioneaza de pe margine:
– ati vazut cazul tanarului Daniel Dobrisan care, aflat in miscare, scriind proiecte de HCL pentru PNL Stalpeni, dar si pentru comunitate, a fost oprit de doi domni aflati confortabil cu cate un picior, fie intr-o sinecura politica, fie de pe o functie bine remunerata;
– ati vazut cazul Constantin Cutic, cel care, pentru ca a cerut date suplimentare despre situatia de la societatea de apa, a fost exclus din partid si din CL de catre un primar care e in zona de confort, una cu un venit triplat in 4 ani si cu sporuri ilegale;
– ati vazut, cazul doamnei foste directoare de liceu care a adus, desi impreuna cu altii, a adus finantare de sute de mii de euro pentru institutie, este contestata, data in judecata sau chiar agresata de cei care acum stau, bine mersi, pe un fotoliu gras la primarie, ori de cineva care s-a asezat cu fundul pe imprimanta scolii pe care si-a dus-o acasa;
– chiar si pentru lucruri mici, cum ar fi sa se asigure caldura la copii in scoala, ori sa se repare un hol, cineva a fost obiectul unei impingeri de cineva de pe fotoliul de director de liceu, la rubrica diverse.
Acestea sunt doar cateva cazuri, dintre cele mai cunoscute.
Chiar si noi, la gazeta, suntem impinsi din multe parti de catre persoane carora le place ca gunoiul sa stea bagat sub pres. Care nu suporta sa-si faca curatenie, invocand tot felul de motive, de scuze, de acreditari, ori “veniti sa vedeti si abia apoi scrieti“. Suntem acuzati de ura desi chiar ei sunt membrii Hate Clubului unei persoane din comuna, fara a face diferenta intre critica si ura. Dar daca laudam ceea ce ei urasc, ori criticam ceea ce ei adora neconditionat, clar nu stim adevarul.
Sa fii in miscare este dificil. Sa te aperi de cei ce te imping de pe margine este si mai dificil, pentru ca uneori esti impins chiar de la spate, de catre oamenii cu care credeai ca faci echipa, dar care iti dau vant, in fata celor carora le datoreaza zona lor de confort si iti inchid usa in spate, ca sa te de-a afara.
Cel mai usor este sa renunti. Sa iti spui ca e dificil, ca nu merita, ca uite X sau Y ce au patit daca au incercat.
Doar ca niciodata nu veti trai placerea de a intalni oameni verzi la minte ca si voi, aflati si ei in miscare, nu veti simti bucuria de a vedea cum eforturile dvs. ii misca pe altii, ori sentimentul unic de a trece linia de sosire, de a fi terminat cu bine ceva. Veti pierde aplauzele si aprecierea celor care va sustin si va ajuta sa va ridicati atunci cand ati cazut.
Iar renuntarea produce frustrari, devenind, incet incet, din cel ce erati, un om verde, un impingator. Din frustrare, pentru ca vedeti ca altcineva face ceea ce visati dvs. candva, ori la ordinul celui care va tine in zona de confort si pe care nu o puteti parasi pentru ca v-ati obisnuit cu ea, e calduta si sigura.
O localitate cu oameni pe scaun este o localitate muribunda, in care nu se intampla nimic. In care locuitorii se vor uita cu invidie la ce bine se misca cei de la Ciugud, de la Dudestii Noi, ori din alte localitati, la oameni care se misca si o fac bine. Apoi vor ofta ca „asta e viata”, „ca n-ai cu cine”, ori „nu ne mai facem bine”…
O localitate cu oameni in miscare este o localitate vie, in care se intampla lucruri bune, in care exista viata, speranta, modele de urmat si, in cele din urma, un viitor mai bun.
Eu am ales sa ma implic, sa verific, sa creez, sa construiesc echipe, sa incurajez, sa ajut, sa critic, sa misc lucrurile. Voi?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News