PREMIUL al II-lea la Concursul de creatie literara pentru copii, 1 iunie 2021, grupa 12-15 ani

Scris de Redacție
619 vizualizari

Puntea dintre generații

Copilăria este cel mai frumos și memorabil moment din toată viața. Când discut cu părinții mei despre copilăria lor aflu lucruri amuzante, dar si lucruri care îmi dau o rezolvare și la problemele mele din ziua de azi.

Tot timpul când aud secvența „pe vremea mea”, îmi vine să dau ochii peste cap și să plec. Posibil ca asta să fie o problemă pentru Generația Z. Nu știm să apreciem sfaturile și lucrurile care ne sunt spuse de părinți cu scuza că „ce știu ei, nu au fost ca noi” .

Aceasta a fost, posibil și secvența preferată a părinților noștri. Au crezut că nu pot fi înțeleși, deoarece trăiesc lucruri diferite din toate punctele de vedere. Atunci bunicii noștri erau ocupați să aducă mâncare pe masă decât să aibă grijă de sănătatea emoțională a părinților noștri. Părinții au și această scuză când nu discută cu noi ce probleme am putea avea.

Totodată, eu cred ca părinții noștri au niște idei întipărite în minte care îi opresc să ne vadă punctul de vedere. De exemplu, atunci când ne spun să nu ne jucăm cu un anumit copil pentru că este de etnie rromă.

Sunt multe diferențe între cele două copilării. De exemplu, timpul liber. Noi preferam să îl petrecem în fața unui ecran, în timp ce părinții noștri îl petreceau afară, cu prietenii. Noi avem o încredere mai mare în noi decât au avut părinții noștri. Dar părinții noștri s-au maturizat mai repede. La școală ei învățau mai mult din cărți în timp ce noi ne folosim foarte mult de tehnologie.

În concluzie, sunt asemănări între cele două copilării, dar și deosebiri remarcabile. Cred că fiecare își face copilăria memorabilă într-un fel unic, fără a ține cont de condiții.

Sorohan Maria, 15 ani
Colegiul Național„ Mihai Eminescu” Suceava

P.S. O rugăm (și pe această cale) pe domnișoara premiată să ne răspundă la emailuri (eventual să se uite și în spam), ca să îi putem trimite diploma și premiul. Mulțumim.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate