Uneori uităm că suntem a doua sau a treia generație de încălțați. Că bunicii sau strabunicii noștri mergeau desculți de când dădea firul ierbii și până la prima brumă.
Pentru unii din ei comunismul a însemnat șansa de a scăpa de sapă, de munca la câmp și de a-și trimite copiii la școală. Una în care profesorii cu carte făcută pe bune înainte de război au făcut educație, atât cât au fost lăsați de partid, să o facă.
Pentru că educația s-a perimat an de an, încât profesorii au devenit acei semianalfabeți trecuți clasa de milă sau pentru că așa era directiva de partid.
De aceea comunismul a rămas adânc înfipt în sufletul multora dintre noi, reprezentând acea șansă de a sări niște etape, deși asta s-a întâmplat și în țările necomuniste, unde munca câmpului a devenit irelevantă pentru bunăstarea oamenilor, fiind preluată de utilaje.
Apoi a venit revoluția din 1989. Pentru cei mai mulți a fost doar întreruperea unui vis în care trăiam cu toții. Un vis care ni s-a prezentat apoi ca fiind de fapt un coșmar: am văzut filmari din casele de copiii, unde condițiile erau inumane, am văzut că fabricile lucrau în pierdere, am realizat că locuințele erau mici și proaste, că cei mai mulți aveam wc-uri în fundul curții, am citit despre torturile securității, dar mai ales am realizat că a existat o nomenclatură care a trăit de fapt visul comunismului, nu coșmarul lui, ca noi.
Și cei mai mulți am privit mai întâi curioși la ceea ce am aflat, dar apoi am negat cu înverșunare realitatea: comunismul a fost bun, am spus cu toții. Iar 85% am votat cu Iliescu. Spun “am” pentru a descrie acțiunile unei mase de români, nu acțiunea mea personală.
Apoi așa zisa “democrație” a venit cu tot ce e mai rău: inflație, Caritas, mineriade, manipulare ordinară, tranziție, închiderea de fabrici și pierderi de locuri de muncă. Cum să nu o urăști?
Pentru toate astea am căutat vinovați și nu am găsit. Pentru că legile erau făcute prost și pentru că de fapt atunci s-a împărțit România, fapt despre care am aflat mult prea târziu.
Cine a luat o bucată din țară acum este fericit. Cine a rămas pe dinafara împărțelii, continuă să iubească comunismul, deși din comunism vine această împărțeală, această inechitate evidentă: tovarășii profitori se cunoșteau între ei, erau eșalonul doi al PCR, iar serviciile secrete aveau informația unde sunt banii lui Ceaușescu sau care sunt căile de a face profit din munca altora, astfel încât au primit și ei o porție din tortul care a însemnat România.
Acum țara e ruptă în mii de bucăți, între cei ce iubesc democrația și cei ce o urăsc, între cei ce apreciază educația și cei ce nu dau doi bani pe ea, între cei ce vor siguranța zilei de mâine și cei ce vor libertate, între pesediști și reziști, între steliști și dinamoviști, … folosind orice criteriu care să ne despartă și care să ardă definitiv punțile dintre noi.
De fapt ne urâm atât de mult ca națiune încât ne e rușine să cântăm imnul de stat sau să ne declarăm români. Unii, cei mai mulți.
Și, deși suntem la a doua sau a treia generație de bunicii și străbunicii noștri care umblau desculți, ei aveau rădăcini mai multe și mai sănătoase decât noi, erau legați ombilical de valori și de adevăruri pe care noi le-am uitat, vânzându-ne pentru o pereche de pantofi noi.
Foto: freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News