Cu ceva timp în urmă un cetățean de bună credință, însoțit de mama sa, a mers la primărie să plătească taxele și impozitele, pentru că el, la fel ca toți copiii doamnei în cauză au observat că mama lor plătește cam mult la primărie impozit, nemulțumiți de răspunsul femeii care spunea că:
– Atât o fi mamă, dacă îmi dau chitanță.
Îngrijorările copiilor s-au adeverit în momentul în care femeia a ajuns, după cum spuneam, la primărie cu fiul său. Și aici urmează bomba! Femeia plătea la primărie, de 17 ani, impozitul pentru o mașină de 12 tone, dar și pentru un teren arabil de 1.700 mp, în plus față de casa sa și cei 745 mp pe care-i deține legal, cu acte.
Terenul arabil nu a existat niciodată în posesia femeii, aceasta deținând doar un teren-construcții de 745 mp, o casă și două anexe, iar proprietatea sa este înconjurată de vecini pe trei părți, iar în partea din fața casei se află drumul județean. Menționăm și că femeia nu a avut niciodată carnet de șofer și nu a avut pe numele ei nicio mașină, mai ales una de 12 tone.
Fiul a solicitat fiscalul pentru această mașină, răspunsul angajatului primăriei fiind:
– Nu avem, că nu e!
Un alt angajat a intervenit și a propus o altă variantă, că s-ar putea să fie de fapt o mașină cu motor de 1,2 litri și nu un autovehicul de 12 tone, fiul cerând fiscal și la aceasta variantă de răspuns, la care a primit același …
– Păi nu v-am spus că nu e? Deci nu avem.
Replicile au continuat între mamă, fiul acesteia și angajații primăriei, moment în care a apărut doamna viceprimar care a vrut să rezolve dumneaei, în stilu-i caracteristic, spunând cu foarte multă competență următoarele:
– Haideți, plătiți așa cum este și ne descurcăm noi după aceea!
Adică, cum ar fi la târgul de peste drum de primărie,
– Îmi dai banii acum și vedem noi când o fi să îți aduc marfa.
Replica fiului supărat însă a fost una pe măsură:
– Păi cum să mai plătesc când voi aveți să ne dați bani de 17 ani? Mama plătește pentru o mașină care nu există și pentru un teren arabil de 1.700mp care, la fel, nu există. Voi trebuie să-mi dați bani mie, nu eu vouă.
Doamna viceprimar tot insista însă să se plătească, promițându-le că va face dumneaei o comisie să vadă cum rezolvă. Și a rezolvat, cum rezolvă cu multă competență multe cazuri și anume, a trimis vorbă pe paznicul de la primărie să spună persoanelor în cauză că … nu s-a rezolvat nimic.
Întrebarea redacției gazetei este următoarea:
– Cum puteți d-na vice să le cereți bani când există asemenea nereguli de atâția ani? Și pe ce „taie” chitanțe angajații dacă mașina și terenul arabil nu există? Vă trebuie bani pentru salariile mărite? Cum este posibil așa ceva? Primăria a devenit un iarmaroc unde ne jucăm cu nervii și viețile oamenilor pe banii lor?
RUȘINE!
Foto: pamflet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News