[UTILITĂȚI] Struțo-cămila Apa Serv Top Stâlpeni Srl

Scris de Andrei Văcaru
894 vizualizari

Pe la sfârșitul anilor ’90, Stâlpeniul dorea să candideze pentru statutul de oraș. Tata, Dumnezeu să-l ierte!, consilier local pe atunci, îmi povestea cu mândrie ce bine ar fi fost ca, prin asta, Stâlpeniul să devină un jucător regional și să se desprindă de influența tot mai mare a Mioveniului în zonă.

Nu mai știu dacă a ajuns oraș sau nu, însă știu că cea mai mare problemă era și încă este rețeaua de utilități. Nu poți să te mândrești că ești oraș în timp ce casele, în marea lor majoritate, au WC-ul în fundul curții. Mai mult, nu poți plăti impozite de oraș pentru condiții „ca la țară”.

Încep cu asta pentru că, de multe ori, autoritățile locale au supra- sau subevaluat potențialul comunei. Și, deși ar trebui să se concentreze mai bine pe problemele reale și pe soluții, și-au pierdut timpul în carpeli care au încetinit dezvoltarea comunei.

Cred că cea mai mare problemă a comunei Stâlpeni acum este societatea de apă, APA SERV TOP STÂLPENI SRL (o voi denumi în continuare FURNIZORUL DE APĂ sau SOCIETATEA DE APĂ). Și iată de ce:

  1. Calitatea apei este precară;
  2. Rețeaua este subdebitată, adică cererea este mai mare decât volumul de apă pe care îl poate furniza;
  3. Nevoia de tehnologizare, a unui sistem de facturare și de plăți;
  4. Personalul insuficient și nespecializat;
  5. Sustenabilitatea societății în aceste condiții;
  6. Furtul și pierderile de apă.

Și am să le iau pe rând.

CALITATEA APEI

Ați văzut și voi postări pe Facebook în care apa era maronie și nu se putea folosi, ori plină de clor. Dl. Constantin Cutic arăta că stația automată de clorinare a apei, o investiție plătită din bani publici cu peste 300.000 lei, din câte îmi amintesc, este și astăzi nefuncțională. Mai mult, se zvonește că această operațiune de clorinare a apei, cel puțin la Oprești, este făcută de un… acordionist. Ce pune în apă și cât pune, nimeni nu știe. Iar cel care răspunde de calitatea apei este deținătorul societății, respectiv Consiliul Local, precum și administratorul furnizorului de apă. Sper că informația să nu fie adevărată, pentru că ar fi grav.

Fără o investiție în personal de calitate și în tehnologie adecvată, calitatea apei va rămâne o mare problemă în continuare. Una extrem de gravă.

VOLUMUL MIC FAȚĂ DE CONSUM

Din ce am citit, există două puțuri de captare a apei, însă nu există rezervoare de capacitate mare astfel încât să se regleze debitul în rețea: atunci când consumul este mic, surplusul de apă să meargă în rezervoare, iar când este mare, cum e vara, să se suplimenteze extracția cu apă din rezervoare. Care rezervoare s-ar umple la loc peste noapte.

În aceste condiții de subdebitare, cum să mai vorbim de dezvoltarea rețelei de apă potabilă în comună dacă nu se rezolvă acest aspect al capacității rețelei de a acoperi cererea?

TEHNOLOGIZAREA, FACTURI ȘI SISTEMUL DE PLĂȚI

Am citit cu uimire un raport al auditului realizat la furnizorul de apă că existau niște încasatori care nu predau încasările în totalitate, o parte din bani intrând în buzunarul propriu. Și probabil vă întrebați și dvs. „cum este posibil așa ceva?”

În mod normal, trebuie să existe un contor (ceas), cineva care să-l citească, un soft care să genereze factura și o modalitate de plată a acesteia, fără intermediari.

Adică nu vine nea Mesteacău sau altcineva să strige la poartă și să zică:

Nea Gheorghe, am venit cu apa. Ai de plătit 50 de lei luna asta.

Păi să văd factura. Că n-am consumat deloc, apa fiind proastă, ar putea zice Nea Gheorghe.

Bine, fie, dă 30 de lei și vedem luna viitoare.

Iar nea Gheorghe îi dă cei 30 de lei, iar banii ajung în buzunarul încasatorului. Așa spune auditul că s-a întâmplat, nu o spun eu.

În 2016 (…) „nu au fost stabilite, evidențiate, urmărite la încasare și raportate, în totalitate, veniturile cuvenite societății din apă potabilă extrasa din subteran, achitată și distribuită în comunele Stâlpeni și Mihaești. Astfel, nu a fost facturată și încasată cantitatea totală de 338.869 m.c., care, evaluată la prețurile stabilite prin hotărârile celor două consilii locale, asociați ai societății, reprezenta suma de 1.023.095 lei”. Din acest total, circa șase sute de mii de lei reveneau Stâlpeniului, iar patru sute de mii de lei, Mihaeștiului. Mai mult, s-a constatat faptul că „personalul cu atribuții de colectare a contravalorii apei potabile livrate nu a depus la nivelul real, la casieria societății, sumele încasate de la abonați, existând o diferență în minus între contravaloarea chitanțelor emise și totalul încasărilor din fișa de monetar”. Altfel spus, încasatorii, numiți în acte operatori de rețea, adunau o anumită sumă de bani de la abonați, dar depuneau la firmă o sumă mai mică!

Sursa: Jurnalul de Argeș

Cine stă într-un oraș mai mare știe că aceasta este procedura: consum – citire index – factură – plată. Însă cum să facă furnizorul de apă în era Serbanoiu așa ceva fără cineva care să citească contorul, fără un soft care să-l transmită prin satelit la firmă, să genereze factura și să o trimită către consumator prin poștă sau email? Iar consumatorul să facă viramentul în contul firmei, că doar orice firmă trebuie să aibă obligatoriu un cont. Ori să meargă în centrul comunei acolo unde găsește la un birou un casier care să-i ia banii.

Așa ar fi civilizat și așa ar trebui să meargă lucrurile, însă este nevoie de tehnologizare, nu? Și de adus societatea din evul mediu, unde o ține domnul primar, în secolul XX. Dar are cum? Pentru că nu se dorește asta, ci menținerea acelei găști infracționale care să aducă furnizorul de apă la faliment, faliment plătit din bani publici. La fel ca la Servutil Mihaești-Stâlpeni SRL.

PERSONALUL

Într-una din postările lui Gogu de pe aici aflam că muncitorii n-au mai fost plătiți de luni bune și au plecat, lăsând furnizorul de apă doar cu un director (administrator), un contabil și o casieră. Personal căpit cu artificiile pe care le face primarul, transferând din cel plătit de către primărie (administratorul public), iar în următoarea ședință de CL, un reprezentant al CL pe lângă furnizorul de apă (ce o fi însemnând funcția de administrator public și ce va face, nimeni nu știe, așa cum nu se știe cum arată contractul cu administratorul public care primește peste 7600 lei lunar din bani publici).

Așa cum arată organigrama aprobată la finalul anului trecut prin HCL 19/23.12.2020, administratorul domnului Serbanoiu nu are funcție pe care să poată fi încadrat (de fapt este incompatibilitate să lucrezi la un SRL și la stat), iar din 13 posturi aprobate, doar 3 sunt acum ocupate.

Încadrată doar cu personal de conducere, fără ingineri de rețea, fără cititori de index, fără echipă de întreținere și fără specialiști în măsurarea și reglarea calității apei, această societate este doar un pericol public pentru locuitorii comunei Stâlpeni.

SUSTENABILITATEA

Adică POATE FURNIZORUL DE APĂ SĂ FUNCȚIONEZE ÎN ACESTE CONDIȚII PE TERMEN LUNG?

O întrebare importantă, pentru că, la un an de la înființarea sa, după ruperea de Mihaești, societatea avea o gaură de peste 200.000 lei, datorii și pierderi. Datorii pe care, după despărțirea de Servutil Mihaești-Stâlpeni SRL, pare că Stâlpeniul le-a plătit, însă există încă pe rol câteva procese privind litigii de muncă cu personalul neplătit. Deci încă nu s-a terminat „divorțul” și cu datoriile.

Acum haideți să ne mai uităm încă o dată pe ce spune Jurnalul de Argeș că scrie în raportul de audit: neîncasat și nefacturat peste 338.000 mc, în valoare de peste 1.000.000 lei. Cu banii aceștia s-ar fi plătit datoriile, salariile restante și s-ar fi făcut și investiții pentru extinderea rețelei.

Poate, așadar, actualul furnizor de apă, așa cum arată astăzi, să supraviețuiască acestor probleme, atâta timp cât primarul îl vede ca pe o gaură neagră pe care speră să o acopere cu bani de la buget, angajații au furat-o până au trebuit să plece, iar astăzi clorinarea se face din ochi, riscând să afecteze sănătatea oamenilor? Evident că nu.

FURTUL ȘI PIERDERILE

Se spune prin comună că niște locuitori nu sunt racordați legal la serviciul de apă. Adică nu au un contor funcțional, nu sunt luați în evidență ca fiind abonați ai furnizorului de apă și nu plătesc pentru ce consumă. Așa arată furtul la capătul rețelei, numai că furtul ăsta e de ani întregi. Și, mai spun oamenii că este făcut cu știința autorităților, contra voturile celor ce fură: noi vă votăm, voi ne lăsați să furăm în continuare. Ori asta este caz penal, pentru că nimeni nu are voie să cumpere voturi. Repet, dacă este adevărat.

Iar pierderile de apă care vor urma din momentul acesta, moment în care nu mai sunt muncitori salariați la furnizorul de apă, le va face cine? Primăria? Cu ce? De-aia și-a luat buldoexcavator și basculantă?

Așa arată o struțo-cămilă de secolul XIX într-o comună care are tot potențialul de a deveni comună de nivel european. Ce este de făcut?

  1. Stoparea furtului și a pierderilor;
  2. Scris un plan și accesat bani pe fonduri europene;
  3. Accesarea unui împrumut după aprobarea planului, pentru cofinanțare;
  4. Schimbarea percepției asupra funcționării acestui serviciu de utilitate publică.

Responsabili: Primăria și Consiliul Local Stâlpeni.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

1 comentarii

Mircea Petre 23 ianuarie 2021 - 13:08

Toate lucrurile astea sunt tinute la nivel de” dupa ureche” sau ” din ochi” pentru ca nefiind evidente concrete,contabilitate clara si organizare eficienta si moderna nimeni nu poate sti cu precizie unde sunt banii si cati sunt. Si mai ales cine ii papă.

Raspunde

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate