Guvernul României, în ciuda opoziției exprimate de patronatele din sectorul construcțiilor, pare decis să renunțe la scutirea de la plata contribuției pentru sănătate (CASS) în construcții. Această decizie, care urmează să intre în vigoare la 1 septembrie, a declanșat deja discuții aprinse și preocupări cu privire la efectele sale asupra investițiilor în construcții și, în cele din urmă, asupra PIB-ului României, anunță site-ul Economedia.
Decizia guvernului creează valuri de îngrijorare și la nivelul autorităților locale, deoarece devizele, unele deja aprobate pentru investițiile planificate, fie prin Programul Național de Dezvoltare Locală „Anghel Saligny”, fie cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții sau prin PNRR, ar putea necesita revizuire și majorare.
Prin urmare, investițiile anunțate precum „Construire Dispensar uman”, „Rețea de canalizare Dealu Frumos – Livezeni”, „Modernizare drumuri comunale” sau „Reabilitare termică sediu primărie” sunt în pericol să fie grav afectate, autoritățile din Stâlpeni trebuind să decidă dacă aleg suportarea majorării costurilor de la bugetul local pentru aceste investiții sau renunțarea la unele din acestea.
Specialiștii din industrie atrag atenția asupra consecințelor negative, în special asupra creșterii costurilor suportate de beneficiarii lucrărilor, a reducerii dimensiunii șantierelor și chiar a scăderii generale a investițiilor. Fără să adreseze întregul impact al măsurilor anunțate, guvernul ia în calcul doar majorarea salariului brut în construcții, trecând de la 4.000 la 4.500 lei/brut din 2024.
Soluția propusă nu abordează însă problema ajustării devizelor pentru investițiile planificate, ci mai degrabă prevenirea unei eventuale plecări masive a muncitorilor din construcții către alte țări din Uniunea Europeană. În consecință, eliminarea facilităților fiscale introduse inițial prin Ordonanța 114/2018 ar putea încetini ritmul de dezvoltare al infrastructurii și al urbanizării, crescând povara financiară asupra localităților.
Într-un moment în care se cere dezvoltare și modernizare, ambele asumate prin PNRR, se ridică întrebări cu privire la prioritatea pentru Coaliția de guvernare PSD – PNL a păstrării unor sinecuri și menținerea în continuare a unui stat obez, disfuncțional și nereformat, în detrimentul investițiilor și satisfacerea intereselor comunităților. Este de neînțeles cum, în loc să facă o reducere a numărului de locuri de la stat și o reformă a guvernului, a instituțiilor statului, precum și reforma administrativă, guvernul alege să afecteze investițiile esențiale pentru dezvoltarea facilităților la nivelul mediului rural, dar și urban.
Într-o perioadă în care comuna Stâlpeni aspiră la progres, este esențial ca autoritățile locale, în colaborare cu cele județene, să pună presiune pe Guvern pentru a se găsi un echilibru între interesele economice și nevoile locale.
Foto: facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News