Am un amic din Arad cu care am mers acum cativa ani la un eveniment la Brasov. Pe drum, ma enervau cei care fie nu semnalizau, fie nu acordau prioritate sau cei care treceau pe rosu. La un moment dat ma intreaba:
- Tu cati kilometri ai condus pana acum?
- De ce, intreb eu? Probabil cateva sute de mii, din 1990 si pana azi.
- Pentru ca dupa ce treci de un milion vei deveni imun la toate astea si nu te va mai enerva nimic.
Mi-am adus aminte de discutia asta acum cateva zile cand am realizat ca generatia mea, a decreteilor, lasam urmasilor nostri mostenire o Romanie in care anormalul este normal si invers. In care chistoacele se arunca cu nonsalanta la voia intamplarii pe jos, mai ales din mersul masinii, ca a te pricepe la orice, de la virusi si pana la Afganistan, ori de la politica la economie, este regula, nu exceptia. Si multe altele, de care ne vaitam cand le vedem la altii, dar nu ne dam seama ca si noi facem la fel, avand un prag de toleranta destul de mare.
Si m-am gandit ca de fapt, atunci cand ma enervam pe cei care nu respecta regulile, eram nevoit sa respect regulile pe care le criticam la altii: semnalizam, acordam prioritate si in ruptul capului nu treceam pe rosu. Si stiti de ce? Pentru ca nu puteam cere altora sa faca ceea ce nu faceam eu, altfel as fi fost un nemernic.
De aceea cred ca pragul este cel care ne poate mentine intr-o zona de normalitate pe care sa o cerem si altora. Inchizand ochii, fiind imuni si nepasatori la anormalitate, nu facem decat sa ne justificam noua, la un moment dat anormalitatea pe care am facut-o normala.
Stiu ca este greu intr-o Romanie in care Minciuna bate la fund Adevarul daca este tipata, manipulata, ori cel mai grav, dorita, sa ne mentinem in valori de Adevar. Stiu ca este greu intr-o Romanie in care Penalul si Marlania bat la fund Cinstea si Legea, sa ne mentinem cinstiti si cu respect fata de lege si de reguli. Stiu ca este greu sa pretuim Munca, intr-o tara in care Lenea si Furtul sunt acceptate si incurajate. Ori sa citim si sa ne educam, intr-o tara in care analfabetii au bani si palate.
Dar nu imposibil. Si cu cat suntem mai multi cei care nu vom trece pragul, luand atitudine cand cineva nu semnalizeaza ce intentii are si se preface ca vrea binele comunei, insa directia lui este alta, urmand interesul propriu, cu cat suntem mai multi cei care luam atitudine cand autoritatile incalca legea si intra pe rosu in intersectia cu buna credinta, ori cand nu acorda prioritate cetatenilor, ci interesului de partid si de gasca …
… cu cat suntem mai multi, asadar, cu atat vom lasa mostenire copiilor nostri ceva semnificativ, poate chiar o comuna de care sa fim mandri.
Foto: sculptura Britt-Ingrid Persson
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News