Retragerea PSD de astăzi din negocierile pentru formarea guvernului, cu mențiunea că acest gest este doar temporar, până după alegerile prezidențiale, ridică o întrebare esențială: va ajunge PSD să guverneze alături de AUR și SOS în viitor? În spatele acestei retrageri strategice pare că se află un plan cinic, menit să manipuleze scena politică, în ciuda pierderilor evidente ale României suferite în urma crizei economice și a performanței slabe a PSD la ultimele alegeri.
Pe măsură ce organizarea alegerilor prezidențiale din România rămâne neclară, incertitudinea politică din țară amplifică întrebările despre viitorul guvernării. Una dintre teme discutate este posibilitatea unei colaborări între PSD și AUR, după alegerile prezidențiale. O idee care până de curând părea improbabilă, dar care se concretizează tot mai mult în teritoriu, așa cum s-a întâmplat la Stâlpeni, dar și prin anunțul de azi al liderului AUR că este dispus să intre la guvernare.
Ciolacu și gașca sa, inclusiv grupurile de interese gen NORDIS, asociate cu afaceri controversate, se află totuși într-o poziție din care poate continua să manipuleze instituțiile statului, subminând orice inițiativă de reformă, nu într-o opoziție reală. Șantajul instituțional poate rămâne în următoarele luni un instrument la îndemâna PSD, care, din „opoziție”, își va folosi toate resursele pentru a bloca reformele esențiale.
Instituții cheie, precum Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, rămân sub controlul PSD, iar Ciolacu știe că va putea controla prin acestea deciziile viitorului guvern, împiedicând implementarea unor reforme reale și necesare, ce ar putea să le afecteze interesele. În acest context, PSD nu va fi niciodată o opoziție reală, ci o forță care poate manipula realitatea pentru a-și păstra susținerea din partea unei părți din electoratul său fidel.
Cinismul nu va avea un cost politic direct, cel puțin așa speră liderii partidului, folosind și televiziunile și publicațiile care au primit bani consistenți din subvențiile publice primite de PSD. Având în vedere capacitatea lor de a reinterpreta situațiile în favoarea PSD, acestea pot ajuta partidul pentru a-și conserva puterea. Cu toate acestea, fuga de răspundere este un aspect care poate fi esențial pentru cetățeni, comportamentului PSD putându-se răsfrânge ca o lașitate politică asupra imaginii partidului.
Scăderea ratingului de țară la negativ anunțat de agenția FITCH și a indicatorilor economici cheie, precum deficitul bugetar major și inflația, cea mai mare din Europa, sunt efecte ce nu pot fi ascunse de guvernul Ciolacu. Faptul că acum, când au decis să părăsească guvernarea, va cântări negreșit la scăderea popularității PSD, care încearcă să se debaraseze de răspunderea pentru măsurile economice nepopulare. Iar conștient sau nu, „hrănește” cu voturi partidele extremiste, precum AUR.
Da, retorica extremistă a AUR, alinierea acestui partid cu Moscova și mesajele sale ultranaționaliste și anti-europene au fost criticate de-a lungul timpului de liderii PSD. Totuși, există semnale recente care indică o schimbare de direcție în această privință. Pe măsură ce actualele partide proeuropene rămase în negocieri se vor eroda electoral prin măsuri nepopulare până la alegerile prezidențiale, cel mai probabil PSD și AUR pot prelua această scădere de popularitate și, împreună, vor decide să formeze un nou guvern.
Decizie care nu face altceva decât să ducă țara într-o criză și mai adâncă, asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în alte state unde partidele proeuropene s-au asociat cu partidele extremiste, la guvernare și au pierdut electorat și imagine. În loc să accepte realitatea crizei economice la care au contribuit, liderii PSD vor da vina pe PNL și USR, acuzându-le de tăieri de pensii și salarii, în timp ce adevărații responsabili pentru dezechilibrele economice sunt tot aceiași oameni care au condus țara în anii anteriori, la criză. Impostura promisiunilor făcute în campania electorală, promițând măsuri care acum sunt complet nerealizabile, este o altă cauză a acestei „lașități politice”. În loc să rămână și să spună că din cauza lor vor suferi pensionarii și bugetarii, cărora li se vor diminua veniturile prin inflație și amânarea indexării, acum fug ca lașii.
Iresponsabilitatea PSD-ului nu face decât să adâncească frustrarea populației și să favorizeze partidele extremiste. Dacă PNL și USR vor ceda presiunilor și se vor retrage de la guvernare, PSD riscă să ajungă din nou la putere alături de partide radicale, precum AUR sau SOS, reprezentate de lideri precum Simion și Șoșoacă, din poziția de „vioară a doua” sau mai rău. Acest scenariu ar putea duce la o polarizare și mai mare a scenelor politice din România, în timp ce interesele externe și interne ar putea profita de instabilitatea generată de jocurile politice ale PSD.
Apropierea PSD de AUR deja s-a făcut în forurile locale din țară. Lideri social-democrați precum Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, au început să promoveze ideea unei „reconstrucții pragmatice” împreună cu AUR, argumentând că acest tip de colaborare este necesar atât la nivel local, cât și național. Iar, în județe precum Argeș, Bacău, Suceava sau Prahova, PSD și AUR au format majorități prin care și-au împărțit funcții sau beneficii.
În timp ce la nivel central PSD se prezintă drept un partid pro-european, aceste alianțe locale contrazic discursul oficial și ridică semne de întrebare privind sinceritatea conducerii partidului. Fostul premier Victor Ponta, care a fost surprins negociind cu Simion și a îndemnat PSD să voteze pentru Călin Georgescu, a făcut o declarație care atrage atenția. Într-o postare pe Facebook, acesta a subliniat nevoia urgentă ca România să fie guvernată eficient. Această declarație a fost însoțită de speculații în presă că unii lideri PSD ar fi dispuși să negocieze cu AUR pentru a forma o majoritate, mai ales dacă alegerile prezidențiale ar fi câștigate de candidatul AUR, Călin Georgescu.
Colaborarea PSD cu AUR poate fi percepută ca o încercare cinică de a capitaliza frustrarea cetățenilor față de actuala clasă politică, pe care tot PSD a creat-o, însă riscă să legitimeze discursul extremist promovat de AUR. Decizia PSD de a se retrage temporar din negocieri, combinată cu alianțele formate deja cu AUR în plan local, conturează un viitor politic incert. Deși oficial respinge ideea unei colaborări naționale cu AUR, realitatea din teritoriu și discursurile liderilor PSD indică o posibilă schimbare de paradigmă după alegerile prezidențiale.
Această strategie, deși oportunistă, poate avea efecte dezastruoase atât pentru PSD cât și pentru democrația din România. În acest context, este esențial ca partidele pro-europene să își coordoneze eforturile pentru a preveni alunecarea țării într-un scenariu politic instabil și extrem de polarizant.
Foto: Știrile PROTV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News