[EDUCAȚIE] Transportul elevilor la Stâlpeni, o realitate care încurajează absenteismul și abandonul școlar

Scris de Redacția
677 vizualizări

Comuna Stâlpeni, cu un număr semnificativ de elevi și școli, se confruntă cu o problemă care afectează direct accesul la educație al tinerei generații. Conform Legii Educației Naționale, transportul școlar ar trebui să fie gratuit pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Cu toate acestea, în Stâlpeni, această prevedere legală nu este respectată, și elevilor, conform informațiilor pe care le avem, li se cere să plătească câte 5 lei/zi pentru a ajunge la școală.

Contextul local arată că Primăria Stâlpeni nu a dispus niciodată de un microbuz propriu pentru a asigura transportul școlar, și chiar dacă a solicitat sprijinul Consiliului Județean Argeș pentru a primi microbuze școlare și a participat la selecția de a fi dotată cu mijloace de transport prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cererile au fost respinse. În schimb, primăria a încheiat anii trecuți un contract de transport școlar cu o firmă din localitatea Mioveni.

Situația actuală a transportului școlar în Stâlpeni este alarmantă, dacă operatorul privat de transport școlar solicită elevilor suma de 5 lei/zi pentru a-i transporta la și de la școală. Această taxă nu este decontată, așa cum specifică legea, ci este suportată de familiile elevilor. Aceleași surse afirmă că, în anii anteriori, s-a întâmplat ca această sumă să fie retrasă din bursele primite de elevi, astfel încât să acopere costurile de transport ale operatorului privat. Consecința acestor practici incorecte nu poate fi decât creșterea ratei de absenteism și de abandon școlar în comuna Stâlpeni.

Legea Educației Naționale, la articolul 84, alineatul (1^3), este clară în privința drepturilor elevilor la transport gratuit către și de la școală atunci când nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, sat sau comună. Ordonanța 50 din 16 iunie 2021 a introdus prevederi suplimentare pentru asigurarea decontării costurilor de transport, inclusiv pentru elevii cazați la internat sau în gazdă și pentru cei care se deplasează la distanțe mai mari de 50 km.

În aceste condiții, la Stâlpeni ar trebui să fie esențial ca autoritățile să acționeze în conformitate cu legea și să se asigure că elevii au acces la transportul școlar gratuit, așa cum prevede legislația națională. Este o obligație și o responsabilitate față de viitorul comunei ca aceste autorități, împreună cu conducerea școlii și cu ISJ Argeș, să protejeze dreptul la educație al copiilor și al tinerilor din comuna Stâlpeni, eliminând impunerea de taxe suplimentare care să pună în pericol accesul la școală al acestora.

O obligație pe care din păcate o ignoră, efortul rămânând în continuare pe umerii părinților.

Foto: Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate