OPINIE | „Povestea prostiei” și Liceul Stâlpeni

Scris de Andrei Vacaru
322 vizualizari

„Povestea Prostiei” sau „Prostia Omenească”, cum mai este cunoscută ea am citit-o în clasele gimnaziale, fiind materie de studiu la școală. Pentru cine nu o cunoaște (o poate citi aici) spun doar că este despre fatalitatea căderii unui drob de sare în capul copilului aflat în copârșeul de lângă sobă și care va muri negreșit dacă pisica se va urca acolo și va da peste drob.

În cazul nostru, copilul din leagăn și care, conform poveștii, nu mai poate fi salvat, este Liceul „I. C. Petrescu”, iar mama acestuia, figurativ vorbind directorul liceului,  este convinsă că nu se mai poate face nimic, asta este!, iar „copilul” va muri în curând, așa cum mi-a spus ieri la telefon.

Pisica

Pisica din poveste și din cauza căreia liceul va sucomba prin presupusa lui desființare, încă nu se cunoaște precis. Pentru că mămica zice că pisica este doamna director adjunct, în timp ce pisica zice că de fapt este invers, că ea este mămica grijulie și pisica ar fi de fapt doamna director general.

Dacă acuzele, care se tot fac de ani buni, ar continua la liceu, copilul va muri mai mult ca sigur nu din cauza drobului de sare peste care va da pisica, ci de foame și de sete. De aceea, personal le-am cerut celor două doamne să înceteze păruiala, ori să se ducă pe lunca Râului Târgului, să rupă acolo pisica în două, să se coafeze reciproc, dar să se împace și să se întoarcă la liceu unde să facă treaba pentru care sunt plătite.

Ieri am postat un astfel de mesaj pe facebook și se pare că a funcționat: pisica imaginară a început să se comporte ca o mămică, pentru că știe și poate, ceea ce a surprins probabil plăcut pe multă lume ieri, la liceu; iar mămica care se victimiza până acum pe facebook că lupul cel rău de la Gazetă vrea să o mănânce, m-a sunat ieri să discutăm. Ce? Aflăm imediat din poveste.

Copilul

V-ați prins, este liceul. Înfășat strâns în scutece, dar care scutece s-a spus că ar trebui să fie mai mari, supraînălțate, de 4 metri sau mai mici, de doar 1,7 metri, copilul plânge de zile bune după vremurile când elevii absolvenți luau în număr mare bacalaureatul, ultima dată prin 2009 dacă nu mă înșel, plânge și pentru profesorii buni care au fost cândva sau pentru cei care aleg să plece pentru că mămica îi jignește și nu îi lasă să își facă treaba, dar și după elevi silitori. Și mai plânge pentru că vede că nu prea mai e atractiv, fiind doar un copil cu pereții roz, respirând prin toți porii stres și fără prea multe facilități și perspective.

Chiar ceilalți copii din comună îl evită și nu prea îl agreează, fiind mai dispuși să se joace cu/în licee de la oraș. Iar cei care s-ar mai putea juca o „profesională”, ceva, de prin satele din jurul Stâlpeniului, sunt ademeniți acum cu acadele sub formă de transport școlar modern și burse de primarul de la Mioveni.

De fapt copilul arată ca unul orfan, fără părinți, suferind de inaniție și lipsă de atenție. Dar pe care însă unii par că îl mai iubesc, așa cum este sau cum ar putea să fie, că doar a fost cândva iubit, apreciat și lumea din Stâlpeni se mândrea cu el. Cine îl mai iubește? Asta rămâne de văzut când vom afla cine mută drobul de sare de pe sobă și salvează liceul de la desființare.

Drobul de sare

Fatidic în imaginația mamei, dar și al soacrelor care se pricep mai bine la cozonaci decât la salvarea copilului, drobul de sare este acolo fie pentru că nimeni nu îl vede, fie pentru  că îl vede și nu îi pasă de el, dar mai ales pentru că este distras de luptele paranoice dintre mămici și pisici, ori dintre pisici și presupuse mămici, nu mai contează.

În hărmălaia acestor scandaluri, în care „tu ești de vină, fă!”, „ba tu ești de vină, doamnă!” (pentru a doua expresie nu garantez), nu se mai aude nici plânsul copilului și nici huruitul drobului de sare ce se rostogolește și stă să cadă de pe sobă.

Iar Nașu Mare de la Primărie și care ar putea să mai dea o raită pe la liceu, că doar și el l-a moșit atunci când a jurat cu mâna pe biblie la începutul mandatului fraza aceea obișnuită cu „Jur!”, „Propășirea ” și „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, nici el nu pare a vedea drobul de sare. Sau îl vede și nu îi mai pasă, ocupat cu purcoaiele de bani din PNRR, CNI, PNDL și Fondul de Rezervă al Statului ce stau să se prăvale peste comună mai ceva ca drobul de sare.

Prostia omenească

Cam asta este situația, nu cea descrisă de Ion Creangă, dar una asemănătoare, pentru că așa cum scriitorul atrăgea atenția prin această poveste despre penibilul situației, la fel am tot tras noi semnale de alarmă că o prostie mai mare precum situația actuală, nu există.

Chiar definiția prostiei spune că „prostul face acțiuni din care nici măcar elnu are de câștigat”. Asta spunem și noi, că nimeni, nici mama, nici pisica, nici soacra cozonăreasă și pudelul ei și nici măcar Gazeta nu avem nimic de câștigat dacă moare, Doamne ferește!, copilul. Dimpotrivă. Și ce facem? Asistăm ca proștii cum copilul moare, spunând satisfăcuți „asta este, n-am avut ce face?” Chiar să fim atât de proști?

Morala

Joi va fi consiliu de administrație la liceu, iar vineri consiliu profesoral. Mămica liceului mi-a promis ieri că se vor discuta aici problemele copilului, dar mai ales că toți, împreună cu Nașu Mare, vor lăsa orgoliile prostești și se vor ocupa doar de copil. Vor sta la o masă cu toții și vor stabili împreună ce e de făcut, pentru că bani sunt, oameni cu cap, dar care trebuie treziți la realitate sunt, voință ar putea să existe, modele de pe la alții de copiat, Slavă Domnului!, destule, … deci drobul ăla n-ar avea niciun motiv să cadă.

Iar din toamnă, poate vom vedea microbuze școlare galbene la Stâlpeni, o comunicare 24 din 24 pe online profesionistă, oferte reale despre care să se ducă vestea peste mări și țări, profesori competenți și dedicați meseriei, elevi care zâmbesc mai mult și care sunt interesați să învețe, un chioșc alimentar cu de toate în curtea școlilor, parcuri frumoase și amenajate, alei, iarbă cosită, bibliotecă și terenuri de sport … de poveste.

„A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior …”

Foto: Liber cugetători


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate