[VIDEO] Ce credeați, că renunță? Nu, chiar face gard ca la pușcărie

Scris de Andrei Văcaru
1,8mii vizualizări

Poate că, luați cu treburile prin gospodărie sau plictisiți să tot auziți cum țipă consilierii unii peste alții de nu mai înțelegi nimic din ședință, ați ratat intervenția unui domn consilier local la ședința din 25 mai 2022. Domnul fiind, din câte se pare și membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic „I. C. Petrescu” din Stâlpeni.

Înainte de a vedea și asculta acest moment, este necesar să facem câteva precizări.

Prima este aceea că atunci când dorea să scape de răspundere, ori când dumneaei, din această funcție, dădea liceul în judecată pentru niște bani, doamna care și-a dorit și a obținut postul de director ne-a repetat de nenumărate ori, ca să ne intre bine în cap, că nu dumneaei, ci Consiliul de Administrație este cel care conduce liceul.

A doua precizare este aceea că, deși a afirmat de câteva ori că nu se lasă până nu face acest gard, promisiune făcută în fața elevilor, dar și a poliției și a unor profesori, la un moment dat nu a mai recunoscut asta, spunând că de fapt altcineva a propus construirea acestui gard.

Iar a treia precizare este aceea că nu elevii au spart lacătul de la poarta dinspre sala de sport, ci dumneaei a dat ordin ca poarta să se descuie, în urma protestului.

Și acum să vedem și să ascultăm înregistrarea din ședința publică din 26 mai 2022.

 

 

Ați auzit, s-a hotărât ca înălțarea gardului să se facă oricum, dar nu acum, ci pe timpul vacanței de vară. Iar domnul consilier, la rugămintea consiliului de administrație, evident, că doar nu de capul lui, a transmis că „s-ar dori” ca o parte din angajații primăriei să dea o mână de ajutor pentru realizarea acestui gard de 4 metri.

Vă dați seama? Deși este ambiția dumneaei de a arăta liceul ca o pușcărie, doamna se acoperă cu un consiliu de administrație pe care să dea vina și eventual de primărie, despre care să spună că aceasta la făcut, nu liceul. Ce fel de caracter are cineva care procedează astfel? Întreb, nu este obligatoriu să și răspundem, evident.

Apoi, tot de la domnul consilier mai aflăm că unii copii sar gardul și sparg lacăte, asta deși știm că lacătul a fost descuiat de personalul liceului, în urma protestului elevilor, la ordinul doamnei directoare. Cine minte? Cel/cea care a spus așa ceva în consiliul de administrație sau domnul consilier local care nu participă la activitatea din școală, acesta lucrând în altă parte?

Omul chiar afirmă la un moment dat, „eu vă spun ce mi s-a spus”. Și dacă ceea ce i s-a spus sunt minciuni, cine este de vină, doamnă director? La fel, întreb, nu acuz pe nimeni, dar până unde poate să meargă ambiția dumneavoastră care ocupați, dacă mă întrebați pe mine nemeritat, postul de director?

Cum vor începe copiii anul școlar în toamnă, într-un liceu în care gardurile vor arăta ca pușcăria de la Jilava sau cea de la Mioveni? Ce statut li se induce indirect, prin acestea, copiilor care învață la Stâlpeni? Acela de pușcăriaș? De prizonier? De infractor potențial?

Poate vă întrebați, dragi cititori, de ce primarul s-a detașat public de ideea gardului, știind că este înregistrat, cu întrebarea „ce dracu, domnule, suntem la pușcărie?”. De ce să se fi manifestat astfel față de cea pe care a susținut-o până acum pentru acest post, afirmând chiar public că de acum, adică din momentul în care dumneaei a preluat conducerea liceului, dumnealui se va implica în problemele din instituția de învățământ?

Să fie pentru că, cel puțin așa spune Gogu, s-ar fi dus de mânuță cu doamna director la ISJ Argeș, în audiență la inspectorul general, membru PSD ca și dumnealui, să garanteze pentru integritatea, profesionalismul și buna credință a doamnei care este membru la alt partid, adevărat, dar la începuturi a fost parte din PSD? Și că avertismentul primit a fost doar un accident?

Ori pentru că, tot Gogu zice, după aceea, sătul de problemele de la liceu cauzate de doamna director și care au avut ca efect sesizări la inspectorat și la ministrul educației, domnul care i-a primit în audiență i-ar fi bătut obrazul domnului primar, reproșându-i că a garantat pentru o persoană care nu merită?

La cum a reacționat public domnul Șerbănoiu pare că Gogu nu minte, așa cum minte cu tupeu cea care a jurat că face gardul de 4 metri, apoi a retractat, dând vina pe alții, iar acum aflăm că tot îl va face, în vacanța de vară.

Nu mai bine își dă demisia, pleacă și își face ce gard vrea, la dumneaei acasă? Serios.

Foto: Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate