[RECOMANDARE DE CARTE] „Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic”, de Cristian Preda

Scris de Liviu Andrei Văcaru
141 vizualizări

Cine a spus că politica este plictisitoare nu a citit încă această carte! Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea din București, ne propune o incursiune savuroasă prin istoria României, văzută prin ochii cetățenilor și reflectată în versurile satirice care au însoțit-o de-a lungul secolelor.

De la Regulamentele Organice și până în zilele noastre, românii și-au exprimat nemulțumirile și speranțele în rime – fie în ziarele vremii, fie în broșuri electorale, fie pe ziduri sau, mai nou, pe Facebook. „Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic. Lirică politică, sloganuri electorale și versificații satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre” este mai mult decât o simplă antologie de versuri politice. Este o cronică a umorului și indignării populare, o mărturie despre relația românilor cu puterea și despre felul în care au ales să și-o exprime în cel mai accesibil mod – prin poezie.

Ce veți găsi în această carte? Pentru că veți găsi peste 750 de versuri, epigrame și sloganuri electorale, culese din cele mai diverse surse: foile volante distribuite la mari evenimente, Moftul Român al lui Caragiale, discursuri de campanie și chiar postări din social media. Pentru că este o satiră politică în formă pură, de la ironii fine la atacuri virulente împotriva conducătorilor de ieri și de azi, fie că vorbim despre domnitori, președinți sau miniștri corupți. Dar și pentru că are un stil plin de savoare, care combină umorul cu analiza istorică, oferind un tablou autentic al modului în care societatea și-a evaluat liderii de-a lungul timpului.

Iată două versuri din carte, ca să vă faceți o idee și care să vă incite interesul:

„Drept e oare, buni amici,
Ca noi ăștia, cei mici,
Cu patriotism în pept,
Să nu gustăm din buget?”

——

„Cum să faci, iubit popor
Din momâie dictator
Și din tută, matador?”

Versurile sunt simple, dar expresive, iar unele dintre ele au avut un impact mai mare decât ne-am imagina. Fie că au fost unelte ale propagandei, fie arme ale opoziției, ele au contribuit la conturarea percepției publice asupra liderilor și vremurilor în care aceștia au trăit. Cristian Preda nu doar adună aceste versuri, ci le plasează în context, explicând cine le-a scris, cui erau adresate și cum au fost recepționate de public. Astfel, cititorul descoperă nu doar satira epocii, ci și istoria reală din spatele ei.

Merită să citiți această carte deoarece este o lectură captivantă și amuzantă, perfectă pentru cei care iubesc umorul fin și ironiile politice și oferă o perspectivă inedită asupra istoriei României, prin ochii cetățenilor simpli, care au găsit în poezie o formă de protest și exprimare. Nu este doar o antologie, ci o analiză a mentalităților politice românești, de la monarhie la democrația actuală și este o sursă excelentă de cultură generală, cu informații despre istoria electorală a României și despre felul în care s-au schimbat (sau nu) mecanismele puterii.

Dacă vă plac scrierile lui Caragiale, dacă sunteți curioși cum își ironizau bunicii și străbunicii noștri politicienii sau dacă pur și simplu vreți o carte inteligentă și amuzantă, „Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic” este exact ce aveți nevoie! Puteți comanda cartea online de la Editura Polirom.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate