[IRESPONSABILITATE] Se încearcă, fără succes, convocarea unei ședințe extraordinare a CL Stâlpeni

Scris de Andrei Văcaru
423 vizualizari

În urma articolului apărut ieri în gazetă am aflat, pe surse, că ieri s-a inițiat convocarea unei ședințe extraordinare de consiliu local la Stâlpeni, pentru rezolvarea situației de la APA SERV TOP STÂLPENI SRL, rămasă fără administrator de patru zile.

Conform Codului Administrativ, ședințele de consiliu pot fi convocate și prin existența voinței exprimate de 4 consilieri, respectiv a unei treimi din numărul acestora, iar inițiatorul acestui demers, Cuțic Constantin, asta a încearcat, constituirea grupului care să fie de acord cu ședința extraordinară.

Pentru că în afară de cei trei consilieri de la Pro România este nevoie de încă unul, l-am întrebat ieri pe WhattsApp pe Panainte Lucian, șeful PNL Stâlpeni, cum răspunde acestui demers. Deși aplicația arată că a văzut mesajul, a refuzat să eăspundă, probabil pentru că nu avea permisiunea PSD-ului din comună sau a primarului Șerbănoiu, așa cum ne-a obișnuit.

Am cerut, prin articolul de ieri, responsabilitatea consiliului local Stâlpeni, ca unic acționar al societății de apă și canal din comună. Firma este blocată de 4 zile, deoarece nu are un administrator cu un mandat exprimat printr-un contract valabil, semnat cu CL Stâlpeni. Din păcate, până acum doar foarte puțini dintre consilieri par a înțelege această responsabilitate necesară bunului mers al treburilor în comună.

Discuțiile pe grupul de facebook au mers în două direcții. Se întrunește consiliul local și fie validează rezultatul selecției comisiei, respectiv numirea celui declarat ADMIS, Fica Adrian, fie prelungesc, deși este cam la limita legii, pentru că s-a mai prelungit o dată, mandatul celui declarat RESPINS, Radu Ion Cristinel, care s-a terminat la 31 august 2023.

Pentru asta au fost transmise de către consilierul local Cuțic Constantin și două forme de proiecte de hotărâre, unul de validare a lui Fica Adrian, al doilea de prelungire a mandatului lui Radu Ion Cristinel. Acestea sunt însoțite de rapoartele de aprobare, așa cum cere legea, dar nu au și avizul comisiilor de specialitate. Logica era aceea că, dacă pica la vot numirea lui Fica Adrian, se discuta prelungirea mandatului lui Radu Cristinel. Și invers, dacă se vota numirea lui Fica Adrian, nu se mai vota prelungirea mandatului celuilalt, deoarece firma are avea deja un administrator numit.

În discuții a intervenit și primarul Șerbănoiu, spunând că mai bine să se aștepte ziua de astăzi pentru a se discuta cu juriștii, să se vadă care este cadrul legal al convocării unei ședințe de CL. Asta confirmă ceea ce spun de atâtea ori, că primarul habar nu are de prevederile legii. Cum să fii consilier local, viceprimar și primar de peste 10 ani și să nu știi măcar atâta lucru, cum se convoacă ședințele de consiliu local?

Primarul a mai recunoscut și că s-a creat o situație specială și că trebuie luată o decizie, dar trebuie luată legal. Probabil tot prin consultarea cu acei specialiști „superpregătiți” care au determinat situația „specială” despre care vorbește Șerbănoiu. Specială, dar asta este urgența și probabil se va rezolva cumva. Însă adevărata problemă este iresponsabilitatea unor consilieri și totala inacțiune a acestora fără girul cuiva. Și mă refer îndeosebi la PNL și la președintele filialei, Panainte Lucian.

Vedem ce se întâmplă astăzi.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate