În comuna Stâlpeni, mai multe proiecte de investiții publice vechi rămân pe hârtie sau neterminate, în timp ce anul acesta apare surprinzător un nou proiect de extindere a canalizării. Ritmul accelerat al contractării lucrărilor și alocarea unor sume considerabile ridică semne de întrebare privind prioritățile reale ale administrației Șerbănoiu, între interesul privat și cel public.
Terenuri inundabile transformate în afaceri imobiliare
O anchetă a Gazetei de Stâlpeni dezvăluia în 2 august cum administrația locală, condusă de primarul Gabi Șerbănoiu, a avantajat transformarea unor terenuri cu risc ridicat de inundații în loturi imobiliare profitabile, în beneficiul familiei acestuia și al unor funcționari. Zona „La Rampă”, situată în lunca Râului Târgului, conține preponderent terenuri extravilane, pe unele deși exista interdicție de construire s-au construit imobile și au fost introduse ulterior în intravilan, fără existența sau aprobarea unui PUZ în Consiliul Local.
Printre beneficiari se numără fiul primarului, firma soției acestuia și angajați ai primăriei, care au obținut terenuri cu valori ce pot avea, prin trecerea în intravilan, aducerea de utilități pe teren și parcelare, o valoare de zeci de ori mai mare față de prețul de achiziție, după aceste modificări. Tot în articolul Gazetei, am arătat că în apropierea acestor proprietăți au fost executate lucrări publice de recalibrare a albiei râului sub pretextul extragerii de pietriș, cel mai probabil fără autorizațiile necesare și fără ca firma să fie autorizată pentru astfel de lucrări.

Terenuri intravilane și extravilane în lunca Râului Târgului pe DJ732
Lipsa intenționată a unor dezbateri publice și a documentației urbanistice obligatorii pare că la Stâlpeni permite aceste schimbări, în condițiile în care serviciul de urbanism funcționează doar două ore pe săptămână, printr-o persoană contractată direct de primar. Investigația solicita intervenția instituțiilor de control pentru verificarea conflictelor de interese, a utilizării fondurilor publice și a respectării procedurilor legale, ceea ce nu s-a făcut până astăzi după cunoștințele mele, deși cazul scoate la iveală un mecanism opac și posibil ilegal de transformare a terenurilor cu risc de inundații în surse de profit, ignorând interesul public și siguranța comunității.
În continuarea articolului vom vedea cum se pregătesc alte lucrări din bani publici pentru a ridica și mai mult valoarea acestor terenuri. Cine știe, poate că statul eșuat intenționat de politicieni va avea ochi să vadă, să cerceteze și, poate că în cele din urmă să și sancționeze astfel de fapte.
Proiecte vechi, dar neterminate
Conform „site-ului oficial”, Primăria Stâlpeni a stabilit o listă de investiții considerate prioritare, dintre care multe nu sunt finalizate nici astăzi. Spre exemplu, la Dispensarul uman din Stâlpeni, început pe baza unui proiect depus în 2020 prin CNI, abia s-a realizat fundația. Baza sportivă din Rădești, aprobată încă din 2020, nu a fost ridicată, în ciuda includerii sale în planurile de dezvoltare locală. Proiectele de „prima înființare a rețelelor de canalizare și stații de epurare” pentru Livezeni și Dealu Frumos, Ogrezea, Oprești și Stâlpeni, depuse în 2021, sunt fie în derulare și cu o continuare incertă din cauza austerității bugetare (Livezeni – Dealu Frumos), fie blocate în etape birocratice și fără finanțare.
Situația este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în condițiile unei lipse acute de bani la buget, autoritățile locale ar trebui să se concentreze pe finalizarea lucrărilor deja începute, pentru a evita risipa de fonduri. Sau pe prioritizări privind finanțarea directă, de la buget, ori cofinanțarea pe proiecte mai amri și de impact. În schimb, pe lista din 2025 apare la Stâlpeni în mod inexplicabil ca priortate, un obiectiv nou, care nu figura în planificările inițiale a anilor 2020 – 2024, dar care primește brusc atenție și finanțare acum.
O denumire de proiect care ridică suspiciuni
Noul obiectiv de investiții, introdus de primarul Șerbănoiu prin proiectul de HCL inițiat chiar de acesta în martie 2025, poartă numele „Extindere rețea de canalizare în satele Ogrezea și parțial Stâlpeni (Podul Divanului, Stâlpeni zona Poștă – DJ 732)”. Diferența de formulare față de proiectele anterioare este semnificativă: până anul acesta se vorbea despre investițiii gen „prima înființare” a canalizării, precum în Ogrezea, Livezeni sau Oprești și nu despre o extindere. Ceea ce ridică întrebarea dacă investiția nu a fost redefinită pentru a apărea ca lucrare nouă, ori pentru includerea utilităților și pentru zone de interes, precum aceasta, ce poate fi legată de rețeaua de la Ogrezea sau de la Blocurile Noi.

Zonele care ar cuprinde extinderea de canalizare Poștă – Podul Divanului – DJ732
În plus, delimitarea geografică din denumirea proiectului de investiții este neclară și nelogică. Zona „La Poștă” se află la limita satelor Livezeni și Stâlpeni, Podul Divanului este o zonă apropiată de Ogrezea, în timp ce „DJ 732” este o comunicație care se află peste calea ferată Golești–Câmpulung, într-o altă direcție față de DN 73. Orice traversare a căii ferate necesită aprobări speciale de la CFR pentru realizarea canalizării. Însă în SICAP apare, ce coincidență!, un contract pentru „reautorizarea lucrărilor cu specific căi ferate”.
Este greu de explicat de ce ar fi nevoie de această reautorizare, având în vedere că singurul proiect cunoscut care traversează linia ferată, canalizarea din Livezeni și Dealu Frumos, deține deja toate avizele necesare, este finanțată prin PNDL „Anghel Saligny” și este acum în execuție. Această discrepanță alimentează suspiciunile privind adevăratul scop al lucrării, acela al subtraversării canalizării din DN73 în zona „La Rampă”, zonă în care se află terenurile de interes pentru familia primarului Șerbănoiu și unii angajați ai primăriei.
Contracte atribuite pe repede înainte
În doar câteva luni din 2025, primarul a reușit să contracteze o serie de servicii legate direct sau care ar sprijini proiectarea și execuția pentru „Extindere rețea de canalizare în satele Ogrezea și parțial Stâlpeni (Podul Divanului, Stâlpeni zona Poștă – DJ 732)”, cu o valoare totală de 305.000 de lei. Ritmul în care au fost semnate aceste contracte ridică întrebări privind planificarea și transparența achizițiilor, dar și în privința bugetării cu mai puțin, 200.000 de lei, din excedentul din 2024 pentru acest proiect de investiții. Cele mai mari sume au fost alocate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice, în timp ce lucrările propriu-zise … încă nu au început, din lipsă de finanțare.
Dacă aceste contracte se vor opri la faza de hârtii, sumele cheltuite ar putea fi pierdute, deoarece, conform legii, schimbarea condițiilor duc imediat la alte studii și proiecte, fără beneficii concrete pentru cetățeni. Iată cum arată aceste contracte, toate realizate anul acesta:
| Cod | Data | Valoare | Nume | Nume firmă | Oraș | Județ |
|---|---|---|---|---|---|---|
| DA38605336 | 28.07.2025 | 6.000 | Servicii de verificare tehnica a documentatiilor de obtinere avize conform certificat de urbanism si a DALI – ului pentru investitia: „Extindere retea de canalizare in satele Ogrezea si partial Stalpeni (Podul Divanului, Stalpeni zona posta-DJ732)” | RO25843220 MEGAN CONSULTING PROIECT | Pitesti | Arges |
| DA38137855 | 19.05.2025 | 12.000 | Studiu topografic cu viza OCPI pentru investitia “Extindere retea de canalizare in satele Ogrezea si partial Stalpeni (Podul Divanului, Stalpeni zona posta-DJ732)” | 19306877 GEODATA PROIECT | Pitesti | Arges |
| DA37969785 | 25.04.2025 | 156.000 | Servicii de proiectare pentru lucrari de canalizare faza SF aferente investitiei „Extindere rețea canalizare in satele Ogrezea și parțial Stâlpeni (Podul Divanului, Stâlpeni zona Poștă – DJ 732) in comuna Stalpeni, judetul Arges” conform oferta de pret. Serviciile vor cuprinde: studiu geotehnic verificat AF, expertiză tehnică, Studiu inundabilitate, documentație tehnica obținere CU, documentații pentru obținere avize/acorduri conform CU inclusiv pentru CNAIR, Apele Romane, elaborare SF. | 36536817 SC EUPRO SRL | Vladesti | Valcea |
| DA37872670 | 09.04.2025 | 124.000 | Servicii de proiectare specializata pentru lucrari de canalizare si studii de specialitate pentru obiectivul “Extindere retea de canalizare in satele Ogrezea si partial Stalpeni (Podul Divanului, Stalpeni zona posta-DJ732)”. Serviciile constau in documentatii C.U. + avize conform C.U.; studiu topografic vizat OCPI; studiu geotehnic verificat AF; expertiză tehnică stație de epurare; documentație S.F. (cf. HG 907/2016). | RO34247855 ANDERSSEN | Iasi | Iasi |
| DA37387639 | 30.01.2025 | 7.000 | Servicii de intocmire dosar pentru reautorizarea lucrarilor cu specific cai ferate pentru lucrarile de canalizare din comuna Stalpeni, judetul Arges. | RO 24848726 FRINCU SORIN | Pitesti | Arges |
Legătura cu terenurile din lunca Râului Târgului
Contractul DA37969785 de proiectare pentru extinderea canalizării pentru Podul Divanului, Stâlpeni zona Poștă – DJ 732, include, în mod surprinzător, și realizarea unui studiu de inundabilitate. Zona Poștă–Blocuri Noi–Podul Divanului nu figurează pe harta cu risc de inundații, ceea ce ar face inutilă o astfel de analiză din perspectivă tehnică. Singurele terenuri cu acest statut se află însă în lunca râului Târgului, exact acolo unde firma soției primarului, fiul acestuia și unii angajați ai primăriei dețin proprietăți, zonă deja menționată într-o investigație anterioară privind posibila creștere artificială a valorii terenurilor.
În acest context, apare întrebarea dacă proiectul de canalizare din 2025 nu este, de fapt, o investiție cu dedicație, menit să crească valoarea terenurilor familiei primarului și a apropiaților săi, în timp ce alte proiecte de interes public rămân blocate, precum canalizarea la Oprești sau cea de la Ogrezea.
Gazetade Stâlpeni a arătat deja că, în această zonă, s-au realizat lucrări publice de recalibrare a albiei râului și de extragere a pietrișului, acțiuni care au crescut semnificativ valoarea terenurilor respective. În contextul în care alte proiecte de interes public rămân neterminate, această schimbare de priorități ridică întrebarea dacă nu cumva avem de-a face cu o lucrare concepută mai degrabă pentru a deservi interese private decât comunitatea care îi plătește primarului Șerbănoiu salariul. Și nu numai lui.
Suspiciuni mai mult decât rezonabile
Introducerea peste rând a proiectului de investiții „Extindere rețea de canalizare în satele Ogrezea și parțial Stâlpeni (Podul Divanului, Stâlpeni zona Poștă – DJ 732)”, într-un context în care alte investiții vechi rămân nefinalizate, evident că ridică semne de întrebare. Mai ales că aceste priorități nu sunt discutate transparent cu cetățenii.
Ritmul accelerat al contractării lucrărilor aferente proiectului și depășirea bugetului inițial cu 105.000 de lei, față de bugetarea de 200.000 de lei din excedentul din 2024 aprobat prin HCL 25/2025, amplifică suspiciunile privind modul în care sunt prioritizate cheltuielile publice.
Denumirea alambicată a proiectului și referințele la DJ732, un drum care deservește terenurile familiei primarului și ale unor angajați ai primăriei, sugerează că extinderea rețelei ar putea urmări un interes privat. Studiul de inundabilitate, neutilizat pentru alte lucrări, pare legat de zonele inundabile unde se află aceste terenuri, unul dintre proprietari afirmând că intenționează să construiască o spălătorie auto, ceea ce face canalizarea mai mult decât necesară pentru interesele comerciale locale.
Fără nicio exagerare, în condițiile în care primarul Șerbănoiu refuză de mai bine de un an să facă publice contractele semnate cu bani de la buget, toate aceste elemente conturează o imagine în care investițiile publice par să fie adaptate intereselor private mai degrabă decât nevoilor reale ale comunității. Dacă traseul noii extinderi de canalizare ar fi direcționat spre această zonă, investiția ar putea contribui direct la creșterea valorii acestor proprietăți.
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


