[OPINIE] Discuții ca să vorbim și comentariul primarului de la PSD „Argesi”

Scris de Andrei Vacaru
694 vizualizari

Ziua de 6 aprilie a fost una foarte încărcată din punct de vedere social și social-democrat. A fost ziua în care în timp ce sindicatele de la Uzina Dacia protestau la București, într-un miting organizat de Blocul Național Sindical (BNS) în fața guvernului, președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, venea la Mioveni să discute … vorbe cu o delegație a conducerii Uzinelor Dacia. De ce vorbe? Voi răspunde imediat.

„La întâlnire au fost prezenți și ministrul Economiei, Florin Spătaru, președintele PSD și al Consiliului Județean Ion Mînzînă, deputații PSD Simona Bucura-Oprescu și Nicolae Pavelescu, precum și primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu…” ne-a anunțat PSD Argeș pe facebook pentru a înțelege că, la ce fel de participare a fost prezentă în sală, vorbim despre o acțiune de partid. Au fost așadar prezenți membri de frunte ai PSD și invitați de la Uzinele Dacia, fără participarea sindicatului „Dacia”.

Asta la Mioveni. La București, în același timp, la discuțiile cu sindicaliștii participați la miting a venit ministrul muncii, fostul șofer până la 35 de ani, Marius Budăi, membru PSD. Acesta a purtat un tricou pe care scria 9,4% peste care era așezată o dungă roșie. Mesaj cu trimitere la manipularea că PNRR nu dă partidelor aflate la guvernare, printre care și PSD, posibilitatea măririi pensiilor, deși dacă mărești PIB, automat și suma din cei 9,4% va fi mai mare.

Pentru cei care nu știu, PNRR este programul asumat de guvernul Cîțu și negociat de USR. Adică ministrul Budăi venea în fața oamenilor purtând ostentativ un mesaj care corespundea cerințelor sindicale precum nuca în perete. Pentru că protestatarii veniseră să spună că sunt nemulțumiți în principal de salarizare, de inflație, de facturi, de costul vieții în general și de lipsa măsurilor de protecție socială. Motiv pentru care domnul ministru-șofer Budăi a și fost huiduit și a plecat de acolo cu coada între picioare.

Dar stai!, am zis „măsuri de protecție socială”? Păi nu promitea PSD „Siguranța unui trai mai bun”? Dacă este așa de bun, PSD fiind la guvernare, de ce protestează oamenii în fața guvernului? Or fi toți sindicaliștii niște useriști crizatori sau reziști plătiți de Soros, așa cum cred PSD și PNL despre cei care îi critică? Sau traiul mai bun promis este acum doar o iluzie?

Pentru că sunt dator cu un răspuns, să vedem ce măsuri de protecție socială s-au discutat de către eminența cenușie a PSD-ului, la Mioveni, cu cei din conducerea Uzinelor Dacia. Din postare nu știm dacă s-a hotărât ceva, așa cum nu știm cu ce efecte s-a finalizat mitingul de la București al BNS.

Ba știm, dacă ar fi să ne luăm după tricolul ministrului șofer al muncii, Marius Budăi, „USR este de vină, votați în continuare PSD pentru un trai mai bun!”. V-ați prins, nu? Răspunsul corect promis la început este că  s-au discutat vorbe, s-au făcut poze, s-a făcut imagine publică pentru ca lumea „bună” să îi vadă și să îi felicită pe facebook.

La postarea PSD de pe facebook au venit repede să comenteze, în tușe groase de servilism grețos, atât domnul primar Șerbănoiu (evident cu gramatica sa de nivel de grupă pregătitoare de grădiniță, neștiind spre exemplu să scrie corect numele județului în care acesta este edil local), cât și câțiva consilieri locali ai PSD care au felicitat din inima lor de activiști simbriași pe linie de partid, pentru că s-a organizat această inițiativă care, fie vorba între noi, nu are niciun efect asupra comunei Stâlpeni.

Surse foto: facebook și https://financialintelligence.ro


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate