Într-un comunicat de presă bombastic, prefectul Dragoș Predescu (PNL) a anunțat azi, cu surle și trâmbițe, că „vin bani de la Guvern pentru primăriile din Argeș!”. „Una dintre cele mai mari alocări de până acum”, ni se spune, iar veștile sunt cu adevărat… greu de crezut.
Stâlpeniul, un loc al tradiției Focului lui Sumedru, al modernizărilor de sute de mii de euro, scumpe și prost sau incomplet executate, dar și al promisiunilor de investiții mărețe, demne de mândrul său conducător care și-a cumpărat de curând o „cașcarabetă”, primește incredibila sumă de 950 de lei. Cum ar zice un proverb modernizat: „mult zgomot pentru nimic”.
Ce proiecte de vis s-ar putea realiza cu acești bani? Poate un upgrade la aparatul de cafea din primărie sau câteva becuri LED pentru birouri, căci pe stradă deja a pus Uniunea Europeană prin PNRR. Poate Guvernul nu știe, dar la Stâlpeni toate investițiile sunt scumpe, cu devize umflate. Ce să se poată continua cu suma asta… „imensă” de bani, 950 de lei?
E greu de spus, deoarece „investiția” din Fondul de Rezervă ajunge cam cât pentru o mică donație pentru pomul de Crăciun sau, poate, pentru un scaun nou, care să-l primească confortabil pe vechiul și noul administrator public, Mesteacăn. Ori niște vopsea și câteva tuburi de spumă poliuretanică, pentru a repara încă o dată, în stilul specific administrației Șerbănoiu, pasarela CF de la Gară. Reparație am spus? Îmi cer scuze, deoarece prefectul Predescu declară că „vin bani de la Guvern pentru continuarea investițiilor”, nu pentru reparații.
Asta îi mai trebuia acum Stâlpeniului, mândră comună argeșeană, să ajungă să sufere de durerile de cap ale administrației locale, care are sarcina dificilă de a decide între vasta paletă de opțiuni pentru cheltuirea acestei alocări de fonduri. O sumă care face cinste, desigur, comunei, că doar și ea face parte din Argeș, iar județul, prin prefectul său, e tare mândru de această alocare „imensă” de bani.
Cu aceste „investiții”, Stâlpeniul poate deja simți cum banii de la Guvern îl împing direct pe calea dezvoltării. În rest, cum ar zice prefectul, să fim recunoscători că am fost și noi, măcar puțin, parte din „una dintre cele mai mari alocări de până acum.” Chiar așa, să nu fim nerecunoscători, ce dacă sunt doar niște firimituri aruncate primarilor înainte de alegeri.
Later Edit. Da, știu, sunt 950 mii lei, dar tot firimituri sunt acești bani. Când s-a semnat începerea lucrărilor pentru realizarea canalizării de la Livezeni și Dealu Frumos, guvernul a transferat 800.000 lei din povara bugetului statului în cea a bugetului local, totalul cofinanțării suportate de Primăria Stâlpeni sărind de 2 milioane de lei. Din care acum dă de la el 950.000 lei. Și restul?
Foto: Freepik AI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News